La împlinirea a 90 de ani de la nașterea scriitorului și disidentului Victor Frunză (8 iunie 1935 – 27 iulie 2007), memoria sa este evocată cu profund respect de scriitorul buzoian Dumitru Ion Dincă, fiu spiritual și apropiat al celui care a fost una dintre cele mai lucide și curajoase conștiințe ale exilului românesc. Într-un gest de recunoștință și continuitate simbolică, Dumitru Ion Dincă a ridicat împreună cu soția sa, Florica, o cruce pe mormântul lui Victor Frunză, în Cimitirul Eternitatea din Râmnicu Sărat. Gestul a fost posibil „cu eforturile financiare ale fiului Dan Galaction și soției lui, Beldia, care locuiesc în Aarhus, Danemarca”, așa cum precizează Dincă. El adaugă: „Crucea din cimitirul Eternitatea din Râmnicu Sărat ridicată de Florica și Dumitru Ion Dincă, finii familiei Maria Matela și Victor Frunză, părinții noștri spirituali” este nu doar un semn de prețuire, ci o reparație morală. Demersurile de comemorare ale lui Victor Frunză nu s-au oprit aici. În 2010, la inițiativa aceluiași Dumitru Ion Dincă și cu sprijinul viceprimarului de atunci, Sorin Cîrjan (astăzi primar), și al directoarei de liceu Liliana Sbîrnea (astăzi prefect de Buzău), s-a reușit redenumirea unei instituții de învățământ din oraș. „Râmnicean la origine, se fac eforturi ca un liceu să poarte numele lui. Se reușește în 2010, Grupul Școlar din Râmnicu Sărat să poarte numele lui Victor Frunză. Menționăm susținerea avută din partea doamnei directoare prof. Liliana Sbîrnea, în prezent prefect de Buzău, și a viceprimarului Sorin Cîrjan, în prezent primar al municipiului Râmnicu Sărat”, mărturisește Dumitru Ion Dincă. În data de 31 ianuarie 2012, prin hotărârea Consiliului Local, Grupul Școlar Industrial din Râmnicu Sărat își schimbă numele în Liceul Tehnologic „Victor Frunză”. Dar mai presus de orice gest simbolic rămâne opera. „Disidentul cu operă impresionantă – Istoria stalinismului în România -, îngropat (încă) de așa-zisele elite”, așa îl caracterizează Dincă, evocând momentele de curaj ale mentorului său. În 1978, Victor Frunză, aflat în documentare la Paris, trimite trei scrisori către Nicolae Ceaușescu, difuzate internațional prin agenția Reuters. În ele, cere explicit: „Libertatea presei, asocierea prin sindicate libere, libera circulație, respectarea Cărții ONU privind drepturile omului”. Și, spre stupefacția tuturor, Frunză are curajul „și se întoarce în țară. La reîntoarcerea în țară este preluat de agenții Securității”, rememorează Dincă. În 1980, este expulzat și Danemarca îl primește împreună cu soția și fiul său, Dan Galaction, în vârstă de nouă ani. Aici pune bazele Editurii „Nord” (ulterior Editura „Victor Frunză – EVF”) și publică, în 1984, prima ediție a lucrării care avea să-l consacre definitiv în exil: „Istoria Partidului Comunist Român”. Cartea este o analiză riguroasă și curajoasă, publicată în limba română, în afara oricărei cenzuri: „Lucrarea reprezintă ediția a II-a a cărții
, apărută în limba română, la editura Nord din Aarhus, Danemarca, în 1984”, scria chiar autorul. Lucid, Frunză nu doar că documentează instaurarea dictaturii comuniste în România, ci avertizează asupra metodei: „Dominanta acestei perioade este stalinizarea României, care s-a înfăptuit prin mijloace politice și economice, prin mijloace pașnice, când nu întâmpina rezistență , și prin represiune sângeroasă, când întâmpina, dar îndreptate întotdeauna împotriva celor care, potențial, puteau deveni adversarii ei. Autorul relevă faptul că instrumentul stalinizării României a fost forța politică numită P.C.R”. După 1989, la revenirea în țară, publică lucrarea la Editura Humanitas, îndemnat de Dumitru Ion Dincă. Cu toate acestea, elitele auto-proclamate ale tranziției îl ignoră. „Nu este nici consultat la întocmirea Raportului privind procesul comunismului, aflându-se la fiii
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
