Chimistul Marius Andruh, născut pe 15 iulie 1954 la Smeeni, este membru titular al Academiei Române din anul 2009, vicepreședinte al acesteia (din 4 mai 2022) și președinte al Secției de Științe Chimice. De asemenea, a fost Director al Departamentului de Chimie Anorganică al Facultății de Chimie de la Universitatea București (2003–2019) și Directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu” al Academiei Române (2021). Marius Andruh a absolvit Liceul „B.P. Hasdeu” în anul 1973. A continuat studiile la Facultatea de Chimie de la Uni- versitatea București, Secția Chimie anorganică, pe care a absolvit-o în anul 1979. A obținut titlul de doctor în chimie în anul 1988, conducătoarea tezei fiind reputata chimistă Maria Brezeanu, membră a Academiei Române, după care și-a continuat specializarea post-doctorală la Paris (1991) și la Gottingen (1992-1993). Şi-a continuat specializarea la Paris şi Göttingen ca bursier „Alexander von Humboldt”. Între 1994 şi 1996 a fost profesor asociat la Universitatea Québec din Montreal. Prin cercetările sale, a contribuit la dezvoltarea chimiei combinaţiilor complexe polinucleare, cu realizări în direcţii precum arhitecturi supramoleculare în chimia coordinativă şi inginerie cristalină, magnetism molecular și materiale moleculare luminescente. A elaborat strategii originale pentru obţinerea polimerilor de coordonare şi a descris noi tipuri de topologii pentru aceştia. În 2001, Marius Andruh a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 2009 este membru titular și preşedinte al Secţiei de ştiinţe chimice. A fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2008), cu Diploma de Onoare şi Medalia „Gheorghe Spacu” (2009), precum și cu Medalia „Dr. C.I. Istrati” (2018) decernate de Societatea de Chimie din România. Este redactor-şef al „Revue Roumaine de Chimie” şi preşedinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naţionale de Chimie. În luna noiembrie a anului 2018 a devenit cetățean de onoare al municipiului Buzău. La doar cinci ani îşi uimea prietenii din sat cu experimentele pe care le făcea cu ajutorul „trusei micului chimist”, provocând explozii. Buzoianul Marius Andruh face parte din galeria selectă a absolvenţilor Colegiului „B. P. Hasdeu” (promoţia 1973), instituţie despre care vorbeşte cu emoţie, amintindu-şi inclusiv de prima zi când a călcat în curtea reputatului liceu. Dincolo de munca de cercetare care i-a adus includerea în prestigiosul European Academy of Sciences, buzoianul este unul dintre cei mai apreciaţi profesori universitari din ţară, dovadă stând votul propriilor studenţi care l-au clasat în 2007 în Topul Profesorilor Bologna. „Băncile, clasele HASDEULUI nu mai sunt aceleaşi… nici eu nu mai sunt acelaşi, dar tradiţia, atmosfera liceului s-au perpetuat, şi asta este cel mai important”, spunea Marius Andruh într-un interviu acordat de Marius Andruh cotidianului OPINIA în septembrie 2011. Reporter: Ce amintiri mai păstraţi din anii de liceu? Marius Andruh: Primele amintiri, cred, sunt din şcoala generală, prin clasa a opta, când treceam pe lângă zidurile vechi ale liceului şi mă întrebam dacă voi fi vreodată admis acolo… Apoi, îmi aduc aminte de prima zi de şcoală. Da, fusesem admis, dar nu cu o medie care să mă bucure: 8,80, şi se intrase cu 10… Eram încolonaţi câte doi lângă poarta de la intrarea elevilor; ştiu exact locul! Îmi găsisem şi coleg de bancă. Era din Buzău, eu din Smeeni, dar ne ştiam de la nişte concursuri. Aflasem că îl vom avea diriginte şi profesor de chimie pe domnul Cezar Dumbravă, fără ca asta să îmi spună, atunci, ceva. Încet-încet teama a dispărut. Acum cred că ea venea şi dintr-un complex al copilului de la ţară dar am început să iubesc liceul şi pe cei care îl slujeau. Rep.: A existat o generaţie de profesori care a influenţat evoluţia profesională a numeroşi elevi… M.A: Am avut profesori excelenţi. Au trecut mulţi ani de atunci, dar multe lucruri îmi sunt vii în minte şi acum: primele note la geografie la profesorul Sînpetru Silvestru, primii prieteni, prima olimpiadă de chimie, căzutul de la paralele la ora de sport; detestam orele alea, nu din cauza profesorilor, ci pentru că nu îmi plăcea să fac sport. Îmi mai amintesc de corul de cameră al liceului, cu repetiţii duminica dimineaţă cu profesorul Nicolae Condruţ, frumusețea orelor de matematică şi sfiala cu care profesorul Virgil Poteraş dădea notele mici… atmosfera înălţătoare a orelor de română cu profesorul Serafima Nistor, entuziasmul profesorilor de Fizică, Alexandru Boiu și Nicolae Iacob, eleganţa orelor de latină cu profesorul Georgeta Misa, bucuria limbilor străine cu Mihai Hopulele, Anca Olaru, Gică Constantinescu, cochetăria mea, de scurtă durată, cu Biologia predată de profesorii Constanţa Cătuneanu, interesanţii profesori de istorie, deşi nu aveam o mare pasiune pentru asta, Nicolae Solcanu și Liviu Stănilă. Îmi mai amintesc de aleile cu pomi între cele două clădiri ale liceului, şotiile şi farsele de la ore şi din pauze, plimbările „la apa Buzăului” începute într-a IX-a pentru a ne face atlas botanic, şi continuate până la sfârşitul liceului… Rep.: Cei mai mulţi elevi sunt „înspăimântaţi” de orele de chimie. Cum s-a născut pasiunea dvs. pentru chimie? M.A: Am auzit, mai ales în ultima vreme, că elevii ar fi înspăimântaţi de orele de chimie. Eu nu cred. Cred, încă, că, într-o clasă, poţi găsi oricând câţiva elevi pasionaţi de matematică, alţii de fizică, alţii de literatură şi câţiva de chimie. Nu toţi elevii trebuie să facă o pasiune pentru chimie. Ştiinţa are nevoie de entuziaşti pentru toate ramurile ei. Pentru mine, pasiunea pentru chimie a început în şcoala generală. Din copilăria îndepărtată, la vreo cinci, şase ani, eram fascinat de laboratorul şcolii din Smeeni, unde mă ducea un fin al părinţilor mei, învăţător şi el. Rep.: Ce făceaţi în laborator? M.A: Scotoceam prin dulapurile cu chimicale şi mă jucam amestecând ce-mi cădea în mână. Prin clasa a şaptea mi-am şi făcut un fel de laborator în curte, ca atâţia alţii care au făcut din chimie o pasiune. Se găseau nişte truse în comert, cu ceva substanţe, o spirtieră, pahare Berzelius, eprubete, o pâlnie… Îmi uimeam prietenii din sat cu exploziile, la aprinderea hidrogenului pe care îl obţineam din zinc şi acid clorhidric. Am şi acum în memorie mirosul experienţelor de atunci. În liceu am avut noroc, avându-l profesor pe domnul Dumbravă. Este un profesor excepţional – acum s-a pensionat – deosebit de exigent, care ştia să te motiveze şi să te antreneze pentru ceea ce era important pentru noi atunci: participarea la olimpiade. Rep.: Sunteţi autor de manuale de chimie. Aţi ţinut cont în conceperea lor de dificultăţile pe care le-aţi întâmpinat ca elev de liceu? M.A: Am vrut ca manualele de chimie să nu se adreseze numai viitorilor chimişti, ci să prezinte esenţialul, clar şi sistematic, pentru toţi elevii. Cei care vor mai mult pot să găsească surse de informare şi în altă parte. Cred că manualele la care am fost coautor sunt printre cele mai puţin „încărcate”. În definitiv, manualele, indiferent de disciplină, urmăresc formarea gândirii, culturii şi atitudinii elevului. Alegerea meseriei vine mai târziu. Rep.: Şi depinde de ce? M.A: În atragerea elevilor spre chimie, de exemplu, un rol hotărâtor îl are şi profesorul: fiecare dintre noi cunoaşte pe cineva care a urmat o anumită profesie pentru că a avut un profesor bun la disciplina legată de meseria aleasă. Sunt de admirat şi acei profesori care reuşesc să rămână în amintirea elevilor care nu le-au urmat disciplina predată. Sunt de admirat toţi profesorii buni! Rep.: Aţi fost propus de studenţi în TOPUL PROFESORILOR BOLOGNA 2007. Unul dintre studenţii dumneavoastră a declarat presei că este „un premiu poate prea mic pentru un profesor aşa mare”. Ce a însemnat pentru dvs. acest premiu? M.A: O bucurie, pentru că-mi place foarte mult să predau. Nu multe ore, pentru că vreau să am timp şi pentru cercetare. Rep.: Mai ţineţi legătura cu Hasdeul şi cu cei din Buzău?