Anul acesta, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a găzduit o întâlnire specială, dedicată olimpicilor săi, elevi care, prin muncă, ambiție și perseverență, au atins performanțe remarcabile în diverse domenii. A fost mai mult decât o simplă reuniune pusă la cale de directoarea colegiului, Camelia Voicu; a fost un dialog sincer și matur despre parcursul lor, despre emoțiile trăite în competiții și în pregătirea de zi cu zi, despre valorile care le ghidează pașii și despre rolul esențial al profesorilor în formarea lor. Pentru mulți dintre ei, a fost și o ocazie de a se cunoaște mai bine unii pe alții, de a-și împărtăși metodele de lucru și visurile personale. „Visul meu este să devin…”, a fost fraza cu care mulți dintre ei și-au încheiat intervenția, cu ochii larg deschiși către un viitor pe care îl construiesc pas cu pas, ghidați de valori, susținuți de profesori și animați de dorința de a face diferența. Vă invităm în cele ce urmează să-i descoperiți să le cunoașteți visurile și, de ce nu, cei care le sunteți colegi, să preluați din experiența lor pentru a cunoaște performanța, pentru a vă face viața mai bogată, mai frumoasă. Anisia Gonțescu, clasa a X-a, profilul Matematică-Informatică: „Am obținut premiul special, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Pentru mine, literatura este pretutindeni. Nu o privesc doar ca pe o disciplină școlară, ci ca pe un mod de a cunoaște lumea și, mai ales, de a mă cunoaște pe mine. A pornit dintr-o nevoie de a-mi descoperi latura filozofică, de a înțelege sensurile dincolo de ceea ce este evident. Am avut șansa să învăț cu doamna profesoară Turtureanu, care m-a ajutat să văd că literatura înseamnă mai mult decât o simplă analiză de text sau respectarea unei programe. M-a învățat că studiul literaturii este un act conștient, un demers care trece dincolo de școală și care te formează ca om. Deși sunt la profil Matematică-Informatică, colegii spun uneori că învățăm , dar eu cred că literatura oferă competențe esențiale: spirit critic, capacitate de analiză, înțelegerea esteticii și, mai ales, o privire profundă asupra realității. Desigur, nu sunt o persoană foarte organizată. Încerc să-mi dau seama în ce momente ale zilei funcționez cel mai bine. Uneori studiez noaptea târziu, până în miezul nopții, alteori dimineața devreme. Nu e mereu ușor, dar simt că acest tip de studiu, care combină intuiția artistică cu teoria literară, îmi extinde orizonturile. Emoțiile au fost o provocare, mai ales înaintea probei orale. Mă temeam de , o frică mai veche de a avea idei și totuși să nu reușesc să le așez coerent pe hârtie. Am încercat să găsesc metode prin care să previn acest blocaj și să-mi păstrez claritatea. Din experiența olimpiadelor, am învățat că disciplina este mai importantă decât motivația de moment. Motivația vine și pleacă, dar studiul constant, chiar și câte puțin în fiecare zi, este ceea ce construiește performanța. În perioadele intense, când se apropie competițiile, îmi intensific pregătirea, dar în restul timpului încerc să mențin această pasiune vie și constantă. Lectura este parte din viața mea. Îmi place să citesc, să înțeleg curentele artistice și modul în care literatura reflectă lumea. Mă bucur că în liceu literatura începe să fie privită ca o formă de artă și că se pune accent pe formarea unui simț estetic, nu doar pe gramatică. Profesorii au avut un rol uriaș în formarea mea. Sunt elevă la Colegiul Național din clasa a V-a și le sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au ghidat. În mod special, doamnei profesoare Turtureanu, care m-a ajutat să-mi construiesc încrederea în sine și să înțeleg că literatura și lingvistica pot depăși granițele programei școlare. Totodată, doamnei profesoare Liliana Mihalcea, care mi-a fost un mentor adevărat în gimnaziu și care m-a făcut să iubesc lectura. Încerc mereu să văd lucrurile în esența lor, dincolo de convențiile impuse. Nu îmi reușește întotdeauna, mai ales când emoțiile sunt puternice. La proba scrisă reușesc să le controlez mai ușor, dar la oral au fost mai greu de gestionat. Încerc totuși să nu las emotivitatea să-mi distorsioneze percepția și să rămân sinceră față de mine. Pentru mine, literatura este și va rămâne un mod de a înțelege lumea. Este pretutindeni. Nu găsesc o plăcere mai mare în mediul academic decât aceea de a studia literatura. Din acest motiv, mă gândesc serios să urmez Facultatea de Litere și/sau Facultatea de Drept. Nu-mi doresc ca alegerea facultății să fie ghidată doar de criterii pragmatice. Mă simt cu adevărat pasionată de ceea ce fac, iar ceea ce aleg vreau să reflecte valori în care cred. Dreptul, prin natura lui, are un rol esențial în susținerea și menținerea valorilor etice ale societății, în timp ce Literele îmi oferă o mai mare flexibilitate și spațiu pentru dezvoltare intelectuală și creativă. Iubesc beletristica și mă regăsesc profund în studiul literaturii, dar în același timp simt atracția unei construcții raționale și echitabile pe care o aduce dreptul. Undeva între aceste două drumuri mă aflu acum – căutând un echilibru între pasiune și contribuție reală la binele societății”. Daria Petronela Ene, clasa a XI-a: „Am avut onoarea de a reprezenta Colegiul Național la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească, un pas important pe drumul pasiunii mele pentru literatură. Această pasiune a început prin simpla plăcere de a citi din ce în ce mai mult, iar în timp am realizat cu claritate ce îmi doresc să devin: profesoară de Limba și literatura română. Îmi place să-i învăț pe copii și să le transmit bucuria cunoașterii, să le arăt cât de vie și reală este lumea din cărțile de astăzi. Pentru mine, motivația de a munci constant la un nivel ridicat vine din pasiune, din dragostea sinceră pentru ceea ce fac. Muncesc pentru un viitor bun, dar și pentru că știu că fiecare clipă dedicată acestui drum mă apropie de visul meu. Educația și atenția oferită de profesori contează enorm – ne pot schimba complet direcția și ne pot ridica spre un viitor luminos. Aș vrea să le mulțumesc în mod special profesoarelor mele care mi-au fost alături: doamna Leontina Săvulescu, profesoara mea de Limba și literatura română, cu care am o legătură aparte, și doamna Cristina Tănase, profesoara de religie, care m-a încurajat cu blândețe. Am studiat literatura de mai bine de zece ani, iar acest drum m-a învățat să-mi gestionez emoțiile și să am încredere în mine. Cred că Limba română și Religia sunt discipline esențiale în formarea noastră: literatura ne deschide spre lume, iar credința ne înalță spre aspirații mai înalte. Principalul meu plan de viitor este să urmez Facultatea de Litere, unde vreau să-mi duc mai departe această pasiune și să devin profesoară de Limba și literatura română, o meserie în care nu doar transmit cunoștințe, ci și inspir iubirea pentru cuvânt și sens”. Valentina Drăgan, clasa a XI-a, profilul bilingv franceză: „Am obținut Mențiune la olimpiada Națională de Limba Franceză. Pasiunea mea pentru limba franceză a început încă din clasa a V-a, odată cu primele lecții. Profesoara mea de atunci, doamna Anca Gheorghiu, a fost o sursă de inspirație pentru mine – o admiram foarte mult pentru deschiderea și răbdarea ei. Faptul că m-a susținut și m-a încurajat încă de la început m-a motivat enorm. În clasa a VIII-a am participat la Olimpiada de limba franceză, unde am obținut un rezultat foarte bun. Atunci am simțit că acesta ar putea fi drumul meu, iar alegerea profilului uman cu franceză intensiv a venit firesc. În prezent, cea care mă susține și mă motivează constant este doamna profesoară Iulia Barbu. Așteptările ei de la mine mă împing mereu să fiu mai bună. Uneori mă demoralizez, dar dânsa este mereu acolo să-mi spună , iar acest sprijin contează enorm pentru mine. Sunt recunoscătoare profesorilor mei care dau dovadă de înțelegere – mă susțin în perioada olimpiadelor, mă lasă să îmi prioritizez pregătirea și îmi oferă spațiu pentru a mă concentra pe franceză. Îmi notez totul în calendar și încerc să fiu cât mai organizată. Legătura mea cu doamna Barbu este specială – se spune chiar că semănăm ca personalitate, iar acest lucru face ca orele să fie mai mult decât lecții: sunt adevărate surse de motivație. Pentru mine contează foarte mult și omul din fața clasei; de aceea, relația pe care o am cu dânsa m-a apropiat și mai mult de materia pe care o predă. Particip de mulți ani la competiții, încă din clasele primare, și cred că m-am obișnuit cu emoțiile – nu mai am emoții mari, mai degrabă sunt curioasă: . Mă simt nerăbdătoare, nu temătoare. Studiul limbilor străine mi-a deschis multe oportunități, inclusiv prin activitățile de voluntariat – am fost voluntar la BIAF (Buzău International Arts Festival) și la Teatru, unde am cunoscut mulți oameni și am învățat mult. Îmi doresc să urmez un drum umanist. Orice aș alege ca domeniu, știu că limba franceză va rămâne un mijloc important prin care voi atinge scopurile mele. Este cu siguranță un criteriu esențial în alegerea facultății, iar pasiunea mea pentru ea va merge mai departe”. Echipa de handbal a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, clasată pe locul 7 la Olimpiada Națională de Sport din acest an, reprezintă o grupare de elevi optimiști, dedicați sportului, motivați de pasiunea pentru acest sport și dorința de a-și depăși constant limitele. Fiecare membru al echipei își găsește inspirația în propriile experiențe și povești, dar și în sprijinul antrenorilor și colegilor. De la primele încercări în gimnaziu, sub îndrumarea profesorilor și antrenorilor, până la competițiile naționale, acești tineri au învățat să gestioneze emoțiile, să facă față presiunii și să joace cu spirit de echipă. Pentru unii, handbalul este o tradiție de familie, o pasiune moștenită și cultivată, iar pentru alții, este o modalitate de a-și canaliza energia și de a-și forma caracterul. Indiferent de drumul fiecăruia, toți împărtășesc aceeași dorință puternică de a evolua și de a contribui la succesul colectiv. Acești elevi joacă handbal, dar mai mult de atât ei trăiesc sportul în fiecare zi, integrând antrenamentele și competițiile în viața lor și găsind în echipă o adevărată familie. Obstacolele întâlnite, de la pierderea unor meciuri importante până la dificultățile de a menține motivația, sunt depășite prin solidaritate și determinare, ceea ce îi face nu doar sportivi mai buni, ci și oameni mai puternici. David Andrei Damian, clasa a X-a: „Am câștigat locul 7 la olimpiada națională de handbal și practic sportul de când eram mic. De la vârsta de 7 ani fac judo, iar acum practic MMA, la stadionul Metalul. Pe lângă acestea, handbalul este o altă mare pasiune a mea. Am început să joc handbal în clasa a III-a, la îndrumarea doamnei profesoare de sport de atunci. Am participat la competiții de handbal în fiecare an, până în clasa a VIII-a. Când am ajuns la liceu, am descoperit că și aici există o echipă de handbal, așa că m-am înscris și am continuat să joc. Sportul de performanță pe care îl practic este în mare parte individual, iar asta îmi provoacă și emoții puternice, chiar dacă practic de mulți ani. La handbal, însă, suntem o echipă și ne bazăm unii pe alții, așa că emoțiile sunt mai ușor de gestionat. Chiar dacă greșim, ne sprijinim reciproc, iar asta face ca totul să fie mai ușor și mai frumos. În ceea ce privește viitorul meu, vreau să urmez Academia de Poliție, pentru că nu mă văd într-un job static, la birou. Visez să devin jandarm și să am o carieră activă, care să mă pună mereu în mișcare și să mă provoace”. Bogdan Câmpeanu, clasa a IX-a: „Anul acesta am reușit un loc destul de bun la olimpiada națională de sport, și anume locul 7. Tatăl meu a fost cel care m-a încurajat, încă de mic, să practic un sport. Am încercat mai multe, dar handbalul a avut ceva special – m-a atras în mod diferit și am simțit că mă regăsesc în acest joc. Ceea ce mă motivează în fiecare zi este dorința de a deveni mai bun, de a-mi atinge potențialul maxim. Fiecare antrenament este o oportunitate de a-mi depăși limitele, de a corecta greșelile și de a progresa. Inspirat de colegii mei, de efortul comun și de unitatea echipei, știu că nu pot rămâne pe loc. Faptul că am ajuns la etapa națională și ne-am clasat pe locul 7 mi-a dat și mai multă încredere. Visul meu este ca anul viitor să ajungem în top 3. Știu că este posibil, dacă ne antrenăm și mai bine și rămânem uniți. Cel mai greu moment este acela în care simți că ți-ai pierdut motivația, că nu mai ai acel entuziasm să mergi la antrenament. Dar atunci trebuie să-ți amintești de ce ai început: îți spui că poți, că vrei și că trebuie. Astfel de momente apar și în timpul meciurilor – mai ales când adversarii se distanțează pe tabelă. În acele clipe, totul ține de mobilizare. Din fericire, sunt o fire pozitivă și asta m-a ajutat să-mi revin și să duc echipa mai departe. Uneori am reușit, prin determinare și concentrare, să ne revenim și chiar să câștigăm. Eu joc pe postul de pivot, la fel ca și colegul meu Andrei. Nici nu știu dacă aș fi putut juca altceva – postura mi se potrivește perfect, iar și caracteristicile fizice m-au orientat către această poziție, mai ales că, în handbalul modern, pivoții sunt tot mai impunători. Competițiile m-au învățat cum să-mi controlez emoțiile și să-mi canalizez energia eficient. Chiar și sub presiune, știu că trebuie să dau randament. În timp, am învățat să lucrez mai bine în echipă, să renunț la individualism. Când faci parte dintr-o echipă, înveți că orgoliul personal nu mai are loc. Echipa devine familia ta. Îi pasezi colegului mai bine poziționat, chiar dacă ți-ai fi dorit să înscrii tu. Îi cedezi un șut decisiv, dacă știi că are o aruncare mai bună. Uneori ne înțelegem doar din priviri. Aceasta este frumusețea handbalului: solidaritatea și încrederea reciprocă”. Andrei Rusen, clasa a IX-a: „Am început să joc handbal în clasa a III-a și de atunci am continuat fără întrerupere. Dragostea pentru sport mă motivează să dau tot ce am mai bun la antrenamente și competiții. Pregătirea intensă face parte din rutina mea zilnică, iar fiecare zi reprezintă o nouă oportunitate de a mă perfecționa. Cel mai dificil moment la handbal a fost la Plopeni, când am pierdut finala la un singur gol; a fost o experiență grea, dar care m-a învățat să fiu mai puternic. Antrenorii mei, doamna Alina Horja și domnul profesor Bogdan Manole, au avut un rol esențial în dezvoltarea mea sportivă, oferindu-mi sprijin și îndrumare constantă”. Denis Andrei Fințoiu, clasa a X-a: „Pasiunea mea pentru handbal a început în clasa a III-a, la ora de sport, cu fosta mea profesoară. Am continuat să joc până în clasa a VIII-a, însă apoi am renunțat pentru că nu am reușit să gestionez simultan pregătirea pentru Evaluarea Națională și antrenamentele echipei de handbal. Am participat doar la antrenamentele echipei și la meciurile liceului, fără să consider că am realizat ceva special”. Robert Florin Moisescu, clasa a XI-a: „Am fost influențat de profesorii din gimnaziu, dar și dinainte de această perioadă. În prezent, nu mai practic handbal de performanță, însă în trecut mă motivam singur, pentru că îmi plăcea cu adevărat ceea ce făceam. Sunt o persoană destul de emotivă și îmi gestionez emoțiile cu dificultate, dar reușim să trecem peste aceste momente împreună, în echipă. Chiar dacă nu mai fac sport de performanță, continui să merg la sală și am păstrat obiceiul de a face sport”. Andrei Gheorghe, clasa a XI-a: „Anul acesta, am câștigat locul 7 la Olimpiada Națională de sport, alături de echipa de handbal. Pasiunea pentru acest sport a început acum 12 ani, când, îndrumat de părinți, am decis să încerc un sport. La început am început pentru că trebuia să slăbesc și nu mă consideram talentat, însă treptat am început să-mi placă și am devenit constant la antrenamente. Mă motivează dorința de a ne autodepăși mereu. În liceu, uneori evit temele sau antrenamentele, în funcție de perioadă și de testele pe care le avem. Cel mai greu moment a fost anul trecut și anul acesta, când nu am reușit să obținem locul I cu echipa clubului HC Buzău și ne-a lipsit concentrarea necesară. Antrenoarea noastră, doamna Alina Horja, a avut un rol esențial în dezvoltarea noastră. Ea ne-a învățat să luptăm în echipă, să înțelegem spiritul și jocul colectiv și să depășim împreună momentele dificile, legând astfel conexiuni puternice între noi. Emoțiile sunt o parte firească din viața unui sportiv. Ne-am obișnuit să le gestionăm, iar în ziua meciului ne concentrăm pe indicațiile antrenoarei, ceea ce ne ajută adesea să avem rezultate bune. Eu joc pe postul de pivot sau apărător, în funcție de nevoie”. Ianis Horjea, clasa a IX-a: „Pasiunea mea pentru handbal a început în clasa a III-a, influențat de mama mea, care a fost jucătoare de performanță în România timp îndelungat și a câștigat numeroase medalii. Aceasta mă motivează foarte mult, fiind o tradiție în familie, deoarece și mama mea a practicat acest sport cu dedicare și chiar și mama mamei mele a practicat acest sport. În timpul meciului încerc să las emoțiile deoparte și să mă concentrez exclusiv pe joc, să fiu cu mintea doar pe teren, fără să mă las distras. Cel mai greu moment pentru mine a fost anul trecut, când am pierdut finala; chiar dacă am jucat bine, în acea zi nu am fost cei mai buni de pe teren. În sport, însă, nu poți câștiga mereu și este important să înveți să accepți înfrângerile”.