Una dintre cele mai frecvente afecțiuni hepatice în rândul populației este „ficatul gras non-alcoolic” avertizează dr. Alexandra Sava, medic specialist în medicină internă și șef de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău. Aceasta atrage atenția asupra cauzelor, simptomelor și riscurilor asociate unei boli adesea ignorate, dar cu potențial evolutiv grav. „Ficatul gras non-alcoolic (NAFLD) este o afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de grăsime în celulele ficatului, în absența consumului semnificativ de alcool”, a explicat dr. Sava într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, Adriana Bunilă. Potrivit acesteia, boala este strâns legată de stilul de viață actual: „Este în strânsă legătură cu alimentația dezechilibrată, sedentarismul, obezitatea și afecțiunile metabolice precum diabetul.” Boala este adesea silențioasă, iar mulți pacienți o descoperă întâmplător. „De cele mai multe ori, nu există simptome. Este o boală ”, a precizat medicul. În unele cazuri, pot apărea semne precum oboseala cronică sau o senzație de disconfort în partea dreaptă sus a abdomenului. „Mulți pacienți nu știu că au această afecțiune până nu efectuează analize de rutină sau ecografii”, atenționează medicul buzoian. Printre cauzele frecvente ale bolii, dr. Sava menționează alimentația bogată în grăsimi nesănătoase și zaharuri, obezitatea abdominală, diabetul zaharat de tip II, nivelurile ridicate de colesterol și lipsa activității fizice. Diagnosticul ficatului gras implică mai multe etape: analize de sânge care pot arăta valori crescute ale transaminazelor, ecografie abdominală, teste de elasticitate hepatică (precum Fibroscan), iar în unele cazuri chiar și biopsie hepatică. „Aceste investigații ne ajută să stabilim nu doar prezența steatozei, ci și dacă există inflamație sau fibroză hepatică”, a explicat medicul. În ceea ce privește tratamentul, dr. Sava subliniază că nu există un medicament specific pentru această boală. „Modificările stilului de viață sunt esențiale. Chiar și o scădere în greutate de 7-10% poate avea efecte benefice asupra ficatului”, afirmă ea. Totodată, recomandă o dietă săracă în zaharuri simple și grăsimi saturate, exerciții fizice regulate (cel puțin două ore pe săptămână), controlul bolilor asociate precum diabetul și dislipidemiile, precum și evitarea completă a consumului de alcool. Medicul atrage atenția că boala poate fi prevenită: „Prin alimentație sănătoasă, activitate fizică constantă și menținerea unei greutăți normale, ficatul gras non-alcoolic poate fi evitat. Este important ca persoanele cu factori de risc să facă periodic analize medicale.” Lăsată netratată, afecțiunea poate evolua spre forme grave. „Ficatul gras ignorat poate duce la inflamație cronică, fibroză, ciroză sau chiar cancer hepatic”, avertizează Dr. Sava. De asemenea, pacienții cu această boală prezintă un risc crescut de boli cardiovasculare.
Spitalul Județean de Urgență face un pas important în diversificarea serviciilor medicale oferite pacienților, prin deschiderea primului laborator de somnologie din județ. Noua facilitate va permite diagnosticarea și tratarea tulburărilor de somn, afecțiuni tot mai frecvent întâlnite în rândul populației. Anunțul a fost făcut de Sorin Pătrașcu, managerul interimar al unității sanitare, în cadrul unei emisiuni locale. Potrivit acestuia, laboratorul va funcționa într-un spațiu dedicat, la etajul al doilea al
.
Peste 70 la sută dintre cele 956 de persoane testate în cadrul Caravanei „Sănătatea vine la tine” – ediția a IV-a suferă de afecțiuni precum diabet, hipertensiune arterială, colesterol mărit sau obezitate, potrivit unui raport îngrijorător prezentat de Alianța Pacienților Cronici din România (APCR), citat de „Agerpres”. Campania, desfășurată în perioada 3 mai – 29 iunie 2025, a oferit consultații și analize gratuite în opt localități rurale din șase județe
.
Am ales să scriu aceste rânduri nu dintr-o poziție medicală, ci din dorința sinceră de a vă atrage atenția asupra unui adevăr adesea trecut cu vederea: sănătatea orală nu doare. Însă absența durerii nu înseamnă absența problemelor. Ceea ce numim adesea „frica de dentist” este, de fapt, frica de necunoscut. Frica de a afla ceva ce nu vrem să știm. Frica de a fi judecați. Sau, poate, frica de a
.
Spitalul Județean de Urgență atrage atenția asupra unui fenomen medical îngrijorător: creșterea cazurilor de pancreatită acută. În 2024, aproape unul din zece pacienți internați în Compartimentul de Gastroenterologie au fost diagnosticați cu această afecțiune gravă, avertizează medicii. Monica Grigore, medic specialist gastroenterolog în cadrul SJU vorbește în cadrul unui interviu realizat de purtătorul de cuvânt al instituției medicale buzoiene, Adriana Bunilă, despre situația îngrijorătoare legată de numărul tot mai mare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.