Într-un episod demn de o comedie balcanică, administratorul public al județului Teleorman, Florin Piper Savu, s-a trezit cu o misiune nobilă: să devină gardianul pontajului și al disciplinei la Consiliul Județean Teleorman și în instituțiile din subordine. Într-o dimineață glorioasă, probabil inspirat de un exces de cafea sau de o dorință arzătoare de a face impresie, așa cum procedează noul premier, dar la el e ceva nativ, domnul Piper a decis că e timpul să pună piciorul în prag. La propriu! A închis porțile instituției fix la ora începerii programului, ca un adevărat șerif al orarului, gata să-i prindă pe „întârziații” instituționali. Primul popas al cruciadei sale a fost Consiliul Județean, acolo unde, ce să vezi, angajații erau aliniați ca la paradă, probabil avertizați de o „cârtiță” că vine controlul. Doar câțiva, dintre cei fără carnet de partid, nu au primit informația și li s-a cerut “notă explicativă”. NOTĂ EXPLICATIVĂ! Dar adevărata piesă de rezistență a fost la Centrul Cultural. Aici miracolele s-au ținut lanț. Angajați care, în mod normal, consideră ora 8 dimineața doar un zvon îndepărtat au apărut la birou, zâmbitori, gata să demonstreze că știu unde se află instituția. Ba mai mult, însuși directorul Ciprian Agapie, un maestru al programului „flexibil” (citește: sosire la 10-11, în zilele bune), a făcut un efort supraomenesc și a apărut la muncă înainte ca soarele să fie sus pe cer. Surse din interior spun că, în cei aproape 20 de ani ca angajat, Agapie era atât de rar văzut la birou încât unii colegi credeau că e doar un personaj mitologic, un fel de Yeti al culturii teleormănene. Dar să nu-l uităm pe eroul zilei, Florin Piper Savu, care, cu sprânceana ridicată, a verificat prezența cu o meticulozitate demnă de un detectiv particular. Sperăm, totuși, că n-a ratat spectacolul suprem: anumite doamne care, între o cafea și-o bârfă, transformă biroul într-un adevărat showroom de colete. Da, da, ați citit bine! În timp ce județul așteaptă să fie dezvoltat sau măcar să nu mai fie prăduit, unele angajate au program de probe: rochițe, pantofi, poate și un set de lenjerie, direct din cutiile livrate de curieri la ușa instituției publice. În fine, inițiativa lui Piper e lăudabilă, dar să fim serioși: într-un județ unde arhiva Centrului Cultural a dispărut ca prin magie (a se vedea scandalul evidențelor contabile din 2019), iar angajații par să lucreze mai mult pentru PSD decât pentru cetățeni, un control de pontaj e ca și cum ai pune un plasture pe o rană deschisă. Poate data viitoare, domnule Piper, verificați și ce fac oamenii după ce ajung la birou. Sfat: căutați coletele.
Acest tânăr din jud. Buzău a comis la doar 18 ani cinci infracțiuni grave într-o singură seară. După ce a consumat alcool a furat o mașină, fără a avea permis. Cel mai grav e că mașina s-a oprit într-un stâlp, iar prietenul lui, Robert Cucu, a murit pe loc, într-o baltă de sânge, la doar 15 ani. Întâmplarea s-a petrecut la Costești (jud. Buzău) în satul Budișteni. Cel mai tânăr
.
Apariție surpriză pe lacul Siriu. Zeci de puncte portocalii au fost fotografiate pe luciul apei: Punctele portocalii de pe luciul apei au fost înotători mai mici și mai mari. Pe lacul Siriu s-a ținut – în premieră – un concurs de înot la care au venit participanți din toată țara. Au existat patru probe: 0,5, 1, 2 și 4 km. Primarul comunei Siriu spune că acest concurs este „un vis
.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău informează participanții la trafic că, mâine, 15 iulie, în intervalul 8,00 – 20.00, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe DN 10, între km 90+165 și km 90+365, în zona Viaductului Grămăticu. Restricțiile sunt impuse în contextul desfășurării lucrărilor de turnare a plăcii de beton, pe o lungime de 170 metri liniari, etapă esențială în realizarea investiției. Pentru executarea acestei lucrări, traficul
.
Un buzoian a postat această întrebare. Pe unde s-o ia spre Slobozia ? Prin Urziceni sau prin Pogoanele ? Întrebarea postată pe cele două grupuri importante de trafic din Buzău (Info Trafic și Trafic Buzău) a aprins discuția între șoferi. Conform google maps, drumul cel mai scurt e prin Pogoanele. Doar 90 de km de la Buzău la Slobozia, în timp ce pe la Urziceni drumul este cu 24 de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.