Praznuirea Sfintei Teodora de la Sihla, prima româncă canonizată
Pe 7 august, credincioșii ortodocși din România sărbătoresc anual Sfânta Teodora de la Sihla, considerată prima româncă trecută în rândul sfinților. Teodora a fost fiica lui Ștefan Joldea, un comandant de artilerie din Cetatea Neamțului, care a trăit în comuna Vânători-Neamț, având două fiice: Marghita și Teodora.
După căsătorie, Teodora și soțul ei, Elefterie, aleg să se retragă în viața monahală. Ea s-a alăturat Schitului Vârzărești din Vrancea, în timp ce Elefterie se întremează la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora devine ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia, însă, din cauza amenințării turcilor, aceasta se refugiază împreună cu Teodora și câteva maici în Munții Buzăului.
După zece ani de nevoințe, Teodora ajunge în Munții Neamțului, fiind ajutată de ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihastriei. Aici, ea se stabilește într-un bordei părăsit și își dedică viața postului și rugăciunii, petrecând mulți ani în singurătate și nevoință. Era sfârșitul secolului al XVII-lea și, deși Schitul Sihla nu exista încă, zona adăpostea mulți pustnici.
Cuvioasa Teodora se mută ulterior într-o peșteră alăturată, unde continuă să se roage pentru ea și pentru întreaga omenire. Hrana sa era puțină, obținând-o din fructele pădurii sau dintr-o plantă cunoscută sub numele de "iarba dulce" sau „măcrișul Sfintei Teodora”, care crește și astăzi pe stâncile Sihlei.
După moartea lui Pavel, Teodora rămâne în anonimat timp de câțiva ani până când doi frați de la Sihastria o descoperă, văzând-o învăluită într-o lumină divină. Aceștia află că Sfânta s-a rugat lui Dumnezeu timp de 40 de zile pentru a primi un preot care să o împărtășească, simțind că sfârșitul îi este aproape. Frații aduc un ieromonah, pe Antonie, împreună cu diaconul Lavrenție, care îi săvârșesc spovedania și împărtășania.
La finalul vieții sale, Teodora ridică privirile spre cer, rostind cuvintele "Slavă Ție, Doamne, pentru toate!", și astfel își dă duhul. Cei doi preoți îi citesc întreaga slujbă de pomenire și o așează în peștera unde a trăit.
Mulți ani mai târziu, ieromonahul Elefterie, fostul ei soț, se retrage la Mănăstirea Secu și apoi la Sihla, unde trăiește în rugăciune, alături de amintirea Sfintei Teodora. Trupul acesteia a rămas în peșteră până în anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza a ridicat Schitul Sihla, așezându-i moaștele într-o raclă prețioasă.
Ulterior, după construirea unei biserici noi pe moșia familiei din satul Micleșani, moaștele au fost mutate acolo, atrăgând mulți pelerini care veneau să se închine. Însă, în 1856, în timpul ocupației rusești, moaștele Sfintei Teodora au fost duse la Lavra Pecerska din Kiev, unde este venerată sub numele de Sfânta Teodora din Carpați.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
