Înapoi la știri

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene derulează un program pentru sprijinul energiei regenerabile

02 Feb 2025
4 minute min
Maria Simionescu

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene derulează un program pentru sprijinul energiei regenerabile

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a inițiat un program dedicate sprijinului utilizării energiei din surse regenerabile în gospodării, sub forma unor scheme de granturi sub formă de bonuri valorice. Această inițiativă a fost lansată toamna trecută și, până în prezent, s-a finalizat etapa de înscriere a firmelor care activează în acest domeniu, având rolul de intermediari pentru lucrările din gospodăriile calificate.

Autoritățile centrale au transmis consiliilor județene obligația de a înființa un "Ghișeu unic", unde firmele specializate în instalarea panourilor fotovoltaice pot să se înscrie în acest program finanțat de Uniunea Europeană. Scopul este ca, ulterior, aceste firme să beneficieze de fondurile disponibile sub formă de bonuri valorice.

"Având în vedere că perioada de înrolare pentru apelurile de proiecte: Investiția 4 - Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării și Investiția 7 - Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor se apropie de final, invităm operatorii economici interesați la sediul Consiliului Județean Buzău, pe 4 noiembrie 2024, la ora 10:00, la Sala Filipescu, pentru a stabili o procedură comună de lucru. La această întâlnire vor participa reprezentanți ai Ghișeului Unic de Eficiență Energetică și ai Direcției Județene de Cultură Buzău", informează un comunicat postat pe site-ul instituției.

Firmele înscrise au responsabilitatea de a disemina informații legate de implementarea programului și de a identifica beneficiarii în teritoriu. Totodată, Consiliul Județean a transmis informațiile către primării, cerându-le edililor să se implice în informarea populației și identificarea gospodăriilor eligibile pentru finanțare.

Conform datelor furnizate de Ghișeul Unic din cadrul Consiliului Județean Buzău, în prezent, puțin peste 400 de potențiali beneficiari ai programului european au fost identificați. Acest lucru a determinat conducerea Consiliului Județean să solicite o implicare mai mare din partea primarilor. Astfel, primarii din zonele rurale din județul Buzău postează pe rețelele sociale liste cu condițiile necesare pentru instalarea panourilor fotovoltaice. De asemenea, aceștia au obligația de a actualiza lista persoanelor vulnerabile, conform legislației în vigoare, care reprezintă grupul țintă al acestui program european.

Alte postari din Administratie
Administratie

Parcurile industriale de la Râmnic și Costești vor avea finanțare europeană

La ședința Consiliului Județean Buzău, arondată lunii iulie, președintele Marcel Ciolacu a promovat trei proiecte de hotărâri, adoptate, de altfel, cu votul tuturor consilierilor județeni, care au vizat etapele de constituire a celor două parcuri industriale – A7 Parc Industrial Slam Râmnic SRL și Parc Industrial All Logistic Buzău SRL, cel de-al doilea urmând să funcționeze ca și consorțiu economic între UAT Județul Buzău și UAT Costești. Proiectul de la Costești se află în faza de înregistrare la Tribunal, ca și societate comercială cu răspunderi limitate, în timp ce la Râmnicu Sărat deja este anunțată prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) unde președinte este Constantin Cristea.

Administratie

Festival „pe caiet” la Lopătari

Administrația publică din comuna buzoiană Lopătari își menține condiția de sursă de știri în genul can-can, în multe dintre acestea protagonist fiind chiar primarul Claudiu Constantin. Singurul primar din județ ales la primul mandat pe listele USR, tânărul primar s-a remarcat mai ales prin decizii unicat la nivel de administrații publice, care a orientat exercițiul administrativ, prestat de Executivul Primăriei, într-o zonă conflictuală, așa-zisul partener fiind Consiliul Local, majoritar în opoziție cu interesele primarului.

Administratie

În curând, RER SUD va avea un concurent redutabil: Asociația Eco Buzău 2009

După obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare, Asociația Eco Buzău 2009, care și-a asumat misiunea de a implementa Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), va solicita tuturor primăriilor membre, inclusiv celor de la Buzău și Gălbinași, ultimele unități administrativ-teritoriale din județul Buzău care au primit statutul de asociat, să procedeze la un aport de capital, în afară de plata anuală a cotizației de membru în asociere, pentru constituirea unei societăți comerciale (SC) care va avea calitatea de operator public. Noua societate comercială își va desfășura activitatea în același mod precum Compania de Apă în cadrul Asociației Buzău 2008, sau cum execută serviciile publice de transport public de persoane societatea Trans Bus, în cadrul ADI Buzău-Mărăcineni.

Administratie

Rm. Sărat: Lucrări neprevăzute pe E85, în afara bugetului alocat prin „Anghel Saligny”

La începutul acestui an, primarul Sorin Cîrjan anunța că cea mai mare investiție în curs de implementare la Râmnicu Sărat – reabilitarea infrastructurii rutiere pe un număr important de străzi din municipiu, inclusiv modernizarea tronsonului Drumului European E85, care traversează orașul – a (re)primit undă verde pentru continuarea finanțării și încheierea ultimelor etape în execuțiile contractuale. Autoritățile municipale spun că va fi de lucru pe durata întregului an, condiția principală fiind ca și Primăria Râmnicu Sărat să poată ține pasul cu acoperirea cheltuielilor neeligibile, în cadrul proiectului dezvoltat pe Programul Național „Anghel Saligny”.

Acasa Recente Radio Județe