Primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, pune presiune pe constructorul care execută lucrările pentru reabilitarea clădirii în care funcționează Liceul „Alexandru Vlahuță” și avansează un termen final la sfârșitul lunii în curs. Într-o intervenție în presa locală, edilul râmnicean aprecia că volumul de lucrări rămas de executat poate fi acoperit în perioada indicată. „Zilele acestea s-au reluat lucrările la Liceul
și sper ca timpul rămas până la începutul noului an școlar să fie suficient. La interior ar mai fi de montat parchetul în două săli de clasă, apoi să fie executate pardoselile din mozaic. De altfel, realizarea mozaicului, inclusiv în amfiteatrul liceului, a fost motivul pentru care au fost necesare noi aprobări de la instituțiile superioare, fiind vorba de elemente de patrimoniu. Nu sunt lucrări de amploare, de aceea consider că este suficient timp”, a specificat primarul de Râmnic, Sorin Cîrjan. Primarul este obligat să pună presiune pe constructor pentru că elevii de la „Vlahuță” trebuie să se mute din localul Liceului Tehnologic „Traian Săvulescu”, acolo unde au urmat cursurile încă din anul 2019, pentru că în localul respectiv vor veni elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, un imobil pentru care autoritățile municipale au semnat deja contractul de finanțare pentru reabilitare și eficientizare energetică. După o perioadă de 25 de luni alocate proiectului pentru reabilitarea Școlii „Brâncoveanu”, în localul de la „Traian Săvulescu” ar urma să se mute elevii de la Liceul „Ștefan cel Mare”, respectiva instituție de învățământ urmând să intre și ea într-un proces de renovare. Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” va fi reabilitată cu o finanțare obținută de la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est Brăila, valoarea proiectului fiind de 10.938.853 lei, adică aproximativ 2,2 milioane de euro. Agenția europeană va pune la dispoziție o finanţare nerambursabilă în valoare de 10.221.936 lei, diferenţa până la 10.938.853 reprezentând cheltuielile neeligibile, care vor fi suportate de municipalitate. Contractul prevede executarea lucrărilor pentru reabilitarea elementelor de construcție, reabilitarea termică a elementelor de construcție; înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie eficientă energetic în scopul reducerii pierderilor de căldură prin transmisie și infiltrație; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile (panouri solare fotovoltaice, panouri solare ACM, pompe de căldură); instalarea unui sistem de management energetic integrat al clădirii (BMS). Toate aceste lucrări vor trebui executate într-un termen de 25 de luni, asumat de constructor. De asemenea, proiectul prevede îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice (inclusiv a celor cu statut de monument istoric) și a clădirilor rezidențiale în funcție de potențialul de reducere a consumului, respectiv reducerea emisiilor de carbon, inclusiv consolidarea acestora în funcție de riscurile identificate (inclusiv seismice).
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail