Catinca David, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Margareta Sterian”, este noua câștigătoare a bursei „Ion Andreescu”, acordată de Primăria Buzău pentru studii la prestigioasa École des Beaux-Arts din Paris. Este cea de-a doua bursă oferită în cadrul acestei inițiative care sprijină excelența în artele plastice și promovează tinerii artiști buzoieni pe plan internațional. Lucrarea cu care Catinca a obținut bursa este un portret al lui Ion Andreescu, realizat într-un stil personal, cu influențe impresioniste, pe un fundal care evocă atmosfera școlii de la Barbizon. „E portretul lui Andreescu la Barbizon, cu pălăria și cu halatul acela albastru. Și, pe fundal, am încercat să fac o interpretare a Barbizonului. Este un impresionism filtrat prin ceea ce pot eu face”, a explicat artista. Catinca a mărturisit că vestea obținerii bursei a luat-o prin surprindere: „Problema e că eu nu stăpânesc atât de bine nici peisajele… Cumva lucrarea mea a luat premiul… am fost uimită”. Deși se pregătește să ajungă în capitala Franței, parcursul ei educațional va începe în România: „O să dau la Cluj. Și apoi, în al doilea an, mă duc direct în Paris. Mă pregătesc sută la sută pentru toată treaba”. Tânăra mai spune că nu se lasă distrasă de imaginea romantică a Parisului: „Nu mă duc la Paris ca să mă plimb pe Champs-Élysées, ci ca să pictez și să învăț să pictez mai bine”. Cei care doresc să o descopere pe Catinca David prin intermediul artei pot vizita Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău, unde este deschisă expoziția lucrărilor de atestat ale elevilor Liceului de Arte „Margareta Sterian”. Lucrarea de atestat, diferită de cea prezentată pentru bursă, este o compoziție vizuală complexă, inspirată de ornamentul mascheron, în care Catinca a combinat Goticul cu influențe Art Nouveau, bizantine, orientale și chiar renascentiste. „Original, eu trebuia să fac mascheronul ăsta, mascheronul fiind zona asta… Trebuia să vin cu un portret mai grotesc, mai gotic, doar că mi-a spus domnul profesor: . Și am schimbat. Este Art Nouveau. E o statuie feminină. Și aici, aici, sunt și orientalul… un pic combină Bizantinul cu Orientalul și cred că este și vorba puțin de Renaștere”, a povestit Catinca. La vernisajul expoziției, Catinca a împărtășit gânduri despre viitorul său artistic: „Astăzi este momentul prezentării lucrărilor. Acestea sunt atestatele noastre”. Pe termen lung, își imaginează un traseu artistic „nomad”, dar riguros: „Mă duc în al doilea an în Paris și în al treilea an, posibil, într-o altă țară, că eu am foarte multe opțiuni și în afara Europei. Cursuri, în cursuri. Cât mai multe studii, diplome… ca să, spunea ea cu o notă de umor, mă pensionez mai repede și să pot crea în liniște”. Pentru Catinca, succesul nu înseamnă faimă, ci libertate. Ea spune că visul său nu e faima, ci libertatea: „Vreau să creez în liniște, fără presiune. Să trăiesc prin artă și să ajung într-o zi să spun: Da, acum sunt mulțumită cu ce am făcut”.
Vocea interioară a copiilor s-a făcut auzită și anul acesta în concursul literar „Lăsați copiii să vină la mine” organizat de preotul Alexandru Pripon de la Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina”. Așa cum a făcut ediție de ediție, acum fiind în desfășurare cea de-a patra, competiția a oferit copiilor, din nou, un spațiu de respirație și reflecție. De remarcat că evenimentul organizat de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Buzău
.
Pe 4 și 5 iulie, Buzăul devine capitala jazz-ului românesc. Grădina „IC Brătianu” și Sala Mare a Consiliului Județean găzduiesc o ediție internațională a festivalului „Buzău Sounds of Jazz”, cu artiști în premieră și proiecte muzicale de excepție. Entuziasmul organizatorilor e deja molipsitor. „Ah, de când aștept să pot să vă spun asta și, uite, în sfârșit, pot!”, a scris organizatorul festivalului într-un anunț devenit viral pe rețelele sociale. Deschiderea
.
Pe scena din Buzău, vineri și sâmbătă, se spun povești prin muzică, dans și teatru. A început un nou capitol al festivalului-concurs dedicat tinerelor talente, un eveniment care aduce împreună elevi din toate colțurile județului și chiar din afara lui, uniți de aceeași pasiune: arta. Pe scenă, însă, fiecare participant este un personaj, un vers, un sunet. Publicul – colegi, profesori, părinți și trecători curioși –, este pregătit să răspundă
.
Începând de sâmbătă, 7 iunie, și până pe 24 iunie, Buzăul găzduiește din nou Drăgaica, cel mai vechi târg din România, un eveniment cu tradiție seculară, dar și cu o atmosferă adaptată vremurilor moderne. Atestată documentar în 1778 printr-un hrisov emis de domnitorul Alexandru Ipsilanti, Drăgaica este, cu siguranță, mult mai veche, fiind adânc înrădăcinată în cultura populară românească. Organizatorii promit, și în acest an, o combinație reușită între tradiție
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.