Viața lui Dionisie Romano: un promotor al educației și culturii românești
Dionisie Romano, o figură marcantă a educației românești, s-a născut la 29 iulie 1806, în Salistea Sibiului, într-o familie de țărani, Doinas și Marina Roman. După moartea părinților, la doar 14 ani, a ales calea monahismului, ajungând la Mănăstirea Neamț. În 1823, a fost tuns în monahism, primind numele de Dionisie.
Dornic să învețe, Dionisie s-a înscris la Colegiul "Sfântul Sava" din București și a participat la un curs destinat pregătirii primilor învățători români. De asemenea, a lucrat la tipografia boierilor Clinceanu pentru a se întreține și a-și plăti studiile. În 1832, a înființat prima școală publică din Buzău, precum și prima bibliotecă a orașului, care poartă astăzi numele său.
Dionisie a devenit revizor școlar în Buzău, sprijinind educația locală și îmbunătățind condițiile de învățământ. Cu ajutorul episcopului de Buzău, Chesarie, a construit două clădiri pentru școală și un cămin pentru învățători, fiind astfel primul de acest fel din țară. A decis ca orele de curs să fie susținute în limba română pentru a încuraja educația.
Printre publicațiile sale de succes se numără manuale precum "Abecedar românesc pentru tineri" (1834, 1839), "Abecedar religios" (1835) și "Imnuri în proză pentru copiii care încep a ceti". În perioada directoratului său la tipografia din Buzău, între 1839 și 1842, a reușit să reorganizeze tipografia, publicând numeroase lucrări cu conținut duhovnicesc.
Dionisie a fost, de asemenea, coautor al primei publicații bisericești, "Vestitorul Bisericesc", împreună cu Gavriil Munteanu, profesor la Seminarul Teologic din Buzău. În urma alegerii sale ca director al Seminarului din București de către Mitropolitul Nifon, Dionisie a fost nevoit să renunțe la această funcție după Revoluția din 1848, fiind și arestat.
După eliberare, s-a retras la Băbeni, iar mai apoi în Moldova, unde a ajuns stareț al Mănăstirii Sadova. În 1856, a fost chemat la Mănăstirea Neamț, unde a continuat să dezvolte proiecte pentru învățământ, printre care înființarea unei Facultăți de Teologie. Cu ajutorul domnului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a reușit să realizeze Seminarul Teologic și o școală gimnazială în Târgu Neamț.
Pe lângă activitatea didactică, Dionisie s-a implicat în sprijinirea elevilor orfani, asigurându-le îngrijire gratuită. A continuat să ajute tinerii care studiau la Iași din fondurile mănăstirii. Fiind un susținător fervent al Unirii Principatelor Române în 1859, a ajuns în atenția antiunionistilor și a fost destituit din funcția de stareț.
După plecarea sa la București, cu sprijinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Dionisie a fost hirotonit arhiereu la Iași în 1862 și a devenit episcop titular al Buzăului în 1865, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, pe 18 ianuarie 1873.
Activitatea lui Dionisie Romano a fost una diversificată, demonstrând un angajament profund față de educație, cultură și comunitate, vizibil în numeroasele sale inițiative care au lăsat o amprentă semnificativă asupra învățământului românesc.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
