Într-o sală de clasă a Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” din Buzău, cu doar câteva săptămâni în urmă, o mână de liceeni visau la ceva mai mult decât teme. Visau la roboți care să poată lupta pe ringuri internaționale. Visau la competiții unde să-și poată măsura pasiunea, ingeniozitatea și munca împotriva celor mai buni din lume. A venit vacanța și visul lor a rămas neschimbat pentru că au aflat că vor participa la „Yokozuna Robot Yusho”, o competiție internațională de elită organizată în Grecia. Erau emoționați, dar și hotărâți. Știau că vor să lupte pentru un loc pe podium. Și au făcut-o. Cu fiecare meci de sumo robotic, cu fiecare reglaj de ultim moment și cu fiecare decizie luată în presiunea competiției, „Relativity” a demonstrat că pasiunea și perseverența pot muta munții. Sau, în cazul lor, pot urca pe podiumul unei competiții internaționale. Elevii de la „Marghiloman au obținut locul 2 la „Mini Sumo”, locul 3 la „Mega Sumo” și locul 3 la „Humanoid Sumo”. Toate acestea sunt trofee ale mentoratului atent și ale viselor transformate în realitate. Prestigiosul concurs internațional„ Yokozuna Robot Yusho”a avut loc la Tesalonic, Grecia, în perioada 4–7 iulie 2025. Competiția „Yokozuna Robot Yusho” reunește anual echipe din mai multe țări europene, testând creativitatea, gândirea logică și abilitățile tehnice ale participanților în probe spectaculoase de robotică.
Elevul buzoian Matei Ursăchescu reprezintă pentru a doua oară consecutiv România la prestigioasa Olimpiadă Internațională de Chimie (IChO), ajunsă anul acesta la cea de-a 57 ediție și desfășurată în Dubai, competiție care reunește cei mai talentați elevi de liceu din întreaga lume. După ce anul trecut a obținut o medalie de bronz, Matei revine în forță, hotărât să depășească performanța precedentă și să aducă acasă aurul olimpic. „Alături de Matei
.
Maria Pleșea, cunoscută publicului buzoian încă din copilărie pentru emisiunile sale de povești difuzate la un Campus TV, a absolvit recent cu succes examenul de bacalaureat, marcând un moment important și emoționant din parcursul ei educațional. Astăzi, adolescenta cu zâmbet cald și minte sclipitoare își continuă drumul spre excelență, în aplauzele celor care i-au fost alături încă de la început. Maria a încheiat această etapă din viață în forță, cu
.
Profesorul Merito buzoian Cătălin Zaman, care le-a oferit lecții gratuite online elevilor din România ce au dorit să se pregătească pentru Evaluarea Națională, îi transmite ministrului Educației, Daniel David, prin intermediul unei scrisori deschise, că prin reforma anunțată distruge educația și creează „un haos fără precedent”. Cătălin Zaman, profesor de Limba și literatura română și director al Școlii Gimnaziale „Învățător Nicolae Ispas” din localitatea buzoiană Clondiru (comuna Ulmeni), le-a oferit
.
Carla-Elena Sava, absolventă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” și de Drept Internațional și European în cadrul Facultății de Drept a Universității din Groningen, a fost recompensată cu premiul GUF-100 2025, o distincție acordată celui mai remarcabil student din fiecare facultate. Ceremonia de decernare a avut loc pe 4 iulie, în cadrul tradiționalei „Ceremonii de Merit”, eveniment care celebrează performanțele de excepție ale studenților Universității din Groningen. Carla-Elena a ieșit în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.