Video Inundații în Texas: cel puțin 24 de morți. Zeci de fete dintr-o tabară de copii sunt date dispărute
Inapoi

Video Inundații în Texas: cel puțin 24 de morți. Zeci de fete dintr-o tabară de copii sunt date dispărute

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Cel puțin 24 de persoane au fost confirmate moarte în urma inundațiilor fulgerătoare din statul american Texas. Alte cel puțin 23 de persoane dintr-o tabără de vară pentru fete sunt încă date dispărute, potrivit ultimelor informații furnizate de autoritățile americane, transmite BBC News și CNN. Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este „îngrozitor” și că inundațiile sunt „șocante”. Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a anunțat că operațiunile de salvare vor continua pe timpul nopții și a făcut un apel la rugăciuni. Evenimentele ocazionate de Ziua Independenței sunt anulate în tot statul Texas. Cel puțin 24 de persoane au murit în comitatul Kerr, Texas, după ce inundații severe au inundat zona, a declarat vineri șeriful comitatului, Larry L. Leitha. Președintele Donald Trump a calificat inundațiile din centrul Texasului drept „teribile” și a promis sprijin federal în urma acestora. „Este îngrozitor. Inundațiile? Este șocant. Nu se știe încă numărul victimelor, dar se pare că au murit și câțiva tineri”, a declarat Trump reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One, în timp ce se îndrepta spre clubul său de golf din New Jersey. Întrebat dacă va fi acordat ajutor federal, el a răspuns: „Da, vom avea grijă de ei. Colaborăm cu guvernatorul. Colaborăm cu guvernatorul. Este un lucru îngrozitor”. Adjunctul guvernatorului Texasului, Dan Patrick, a declarat într-o conferinţă de presă ţinută vineri după-amiază că autorităţile caută 23 de fete date dispărute printre cei peste 700 de copii care se aflau într-o tabără de vară când aceasta a fost inundată, în jurul orei 4 dimineaţa, ora locală. Majoritatea participanţilor la tabără sunt în siguranţă, au declarat autorităţile, dar nu au putut fi evacuaţi imediat deoarece drumurile erau impracticabile din cauza apelor înalte. „Toată lumea face tot ce poate pentru a-i salva pe aceşti copii”, a declarat Rob Kelly, cel mai înalt oficial local ales din comitatul Kerr, într-o conferinţă de presă despre dezastru. El a spus că cele mai afectate zone sunt cartierele rezidenţiale izolate, parcurile de rulote şi campingurile. Dan Patrick a spus că râul Guadalupe a crescut cu 8 metri în 45 de minute, în timpul ploilor torenţiale care au inundat regiunea. Echipele de căutare au trimis 14 elicoptere şi o duzină de drone în zona afectată, pe lângă sutele de membri ai echipelor de urgenţă care au efectuat operaţiuni de salvare din copaci şi din apele învolburate. Ploi abundente, de 10-20 cm, cu unele rapoarte indicând până la de până la 38 cm, au căzut în sudul și centrul Texasului de joi seara târziu, provocând multiple situații de urgență din cauza viiturilor. În continuare, sunt posibile ploi și mai abundente, deoarece furtunile care se deplasează lent stagnează peste aceleași zone grav afectate. Nivelul râului Guadalupe, care traversează statul american, a crescut în noaptea de joi spre vineri de la 2 metri la peste 9 metri, după precipitaţii puternice. Serviciul Naţional de Meteorologie al SUA a declarat stare de urgenţă din cauza viiturilor în unele părţi ale comitatului Kerr, la aproximativ 105 km nord-vest de San Antonio, în urma unor averse torenţiale care au adus până la 300 de litri pe metru pătrat de precipitaţii. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Dalton Rice, administratorul oraşului Kerville, reşedinţa comitatului, a declarat presei că viiturile extreme s-au produs înainte de răsărit, fără să existe semne de avertizare sau cu un avertisment foarte scurt, împiedicând autorităţile să emită ordine de evacuare. „S-a întâmplat foarte repede, într-un interval de timp foarte scurt, care nu putea fi prevăzut, nici măcar cu ajutorul radarului”, a spus Rice. „S-a întâmplat în mai puţin de două ore”, a precizat oficialul. „Sunt prognozate precipitaţii suplimentare în aceste zone”, a avertizat Dan Patrick. „Chiar dacă ploaia este slabă, pot apărea inundaţii în aceste zone. Există un pericol continuu de inundaţii rapide de la San Antonio la Waco în următoarele 24-48 de ore, pe lângă riscurile persistente din vestul şi centrul Texasului”, a spus oficialul. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Personalul Gărzii de Coastă a SUA şi al Agenţiei Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă a fost mobilizat pentru a ajuta autorităţile locale să facă faţă crizei, au declarat oficialii. Rob Kelly a subliniat caracterul brusc al acestor inundaţii în această regiune, deşi este obişnuită cu acest tip de fenomene. „Avem inundaţii tot timpul. Este cea mai periculoasă vale fluvială din Statele Unite”, a subliniat el, referindu-se la râul Guadalupe care traversează zona, dar „nu aveam niciun motiv să credem că va fi ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat aici”, a adăugat oficialul. Serviciile meteorologice au emis o alertă de inundaţii pentru zonele de centru-sud ale comitatului Kerr, îndemnând locuitorii să evite deplasările, iar pe cei care locuiesc în apropierea râului Guadalupe să se îndrepte „spre zone mai înalte”. La jumătatea lunii iunie, cel puţin zece persoane au murit în urma inundaţiilor în San Antonio, în sudul Texasului, ca urmare a ploilor torenţiale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

13:00

Concurs de manager la Spitalul Județean

După opt luni în care funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență a fost ocupată interimar, postul a fost oficial scos la concurs. Anunțul a fost publicat pe 18 iunie, iar candidații au termen până pe 18 iulie pentru a-și depune dosarele. Funcția, una dintre cele mai importante din sistemul sanitar buzoian, vine cu cerințe stricte. Potrivit regulamentului, viitorul manager trebuie să fie absolvent al unei facultăți de Medicină,
Image Description

11:41

„Ce, la munte nu se poate ?”

Azi s-au deschis porțile pentru vizitatorii „Colțișorului de Mov” de la Recea, Bisoca: „Lavandaly este un proiect de suflet, născut din pură pasiune pentru natură și pentru minunata zonă de munte a Bisocii. Noi, având rădăcinile aici, am zis de ce nu ? De ce să nu devină realitate această idee ? Ce, la munte nu se poate ?”, a povestit Alina Văduva-Cășaru, cea care, alături de soțul ei, a
Image Description

11:24

Guvernul își asumă luni răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca luni, 7 iulie, la ora 15.00, să aibă loc şedinţa comună a Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Începând de vineri seară până luni, 7 iulie, ora 8.00, se pot depune amendamente. Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern în care s-a dezbătut primul pachet de
Image Description

11:12

De ce a acceptat instanța liberarea condiționată a Elenei Udrea

Judecătoria Ploieşti, care a admis, recent liberarea condiţionată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, a luat în calcul elemente precum executarea fracţiei de pedeapsă stabilite obligatoriu şi stăruinţa în muncă, în momentul în care a admis cererea depusă de Udrea. „Petenta a conştientizat gravitatea comportamentului infracţional, a interiorizat valorile sociale fundamentale si a manifestat reale progrese in procesul de reeducare”, a conchis instanţa. „Instanţa reţine că pedeapsa persoanei condamnate
Image Description

09:43

Angelina Rivera-Rocabado: „Sunt un director solidar cu elevii și cu profesorii din școală”

„Comunitatea pentru excelență în management școlar”, aflată în curs de înființare și reprezentând interesele directorilor de unități de învățământ preuniversitar, a analizat propunerile de reformă din Programul de guvernare 2025-2028. Concluzia este că măsurile anunțate vor duce la regres în educație, afectând atât calitatea procesului educațional, cât și motivarea cadrelor didactice și a conducerii școlilor. Într-un comunicat de presă, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale „Gheorghe Vernescu”, Angelina Rocabado, membru al
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:13

- Botosani - Comoara din județul Botoșani! O comună stă pe un zăcământ de o puritate excepțională

Comuna Păltiniș din județul Botoșani stă pe unul dintre cele mai pure și mai mari zăcăminte de ghips din Europa. Până acum însă, zăcământul nu a fost exploatat niciodată. Potrivit autorităţilor locale, zăcământul ar putea fi exploatat încontinuu timp de peste 100 de ani. Puritatea zăcământului de ghips este excepțională, de 98,99%. Zăcămintele de ghips de la Păltiniş se întind pe o suprafaţă importantă și ajung până în Republica Moldova
Image Description

13:07

- Botosani - Bursele pentru mame minore, de 700 de lei, tăiate de guvernul Bolojan. La Botoșani, nouă eleve primeau aceste burse

Bursele pentru mame minore, în valoare de 700 de lei, nu vor mai fi acordate din anul scolar 2025-2026, potrivit proiectului de lege privind măsurile fiscal bugetare. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că mamele minore „vor primi burse sociale, dacă vor fi în zona de excluziune și în zona de sărăcie”. „Bursele pentru mame minore rămân în zona burselor sociale. Nu vor putea cumula mai multe tipuri
Image Description

13:02

- Nationale - Fost ministru al Finanțelor, vicepremierul Tanczos Barna vede un deficit rezonabil la 7,5%. Ce spune despre cursul leu-euro

Vicepremierul Tanczos Barna este de părere că, în urma măsurilor fiscale adoptate de Guvern, leul „se va stabiliza”, iar riscul majorării dobânzilor pe care România le plăteşte dacă se împrumută pe pieţele internaţionale va dispărea. Totodată, fostul ministru al Finanțelor din ultimul guvern condus de Marcel Ciolacu consideră că nivelul de 7,5% ar reprezenta, atât pentru România, cât şi în faţa Comisiei Europene, „un deficit rezonabil” pentru finalul acestui an.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete