De ce tsunamiul care a apărut în urma cutremurului din Kamceatka nu a fost devastator. Factorii care influențează gravitatea impactului
Inapoi

De ce tsunamiul care a apărut în urma cutremurului din Kamceatka nu a fost devastator. Factorii care influențează gravitatea impactului

Postat pe 31 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Atunci când cutremurul cu magnitudinea de 8,8 a lovit estul Rusiei miercuri, la ora locală 11:25, a provocat îngrijorare pentru toate populaţiile de pe coastele Pacificului. Deși a fost unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată, lumea a răsuflat uşurată - nu a provocat un tsunami catastrofal de care mulți se temeau. Milioane de oameni au fost evacuaţi, amintindu-şi de tsunami-ul devastator din 26 decembrie 2004 din Oceanul Indian şi de cel din Japonia în 2011, ambele provocate de cutremure de aceeaşi magnitudine, scrie BBC, conform News.ro. Tsunamiul de miercuri a fost însă mult mai puţin sever, chiar dacă a provocat unele pagube. Peninsula Kamceatka este izolată, dar se află pe „Centura de Foc a Pacificului”, numită astfel datorită numărului mare de cutremure şi vulcani care sunt aici. Citește și: Un vulcan a erupt în Rusia, după seismul puternic din Orientul Îndepărtat Straturile superioare ale Pământului sunt împărţite în secţiuni – plăci tectonice – care se mişcă unele faţă de altele. „Centura de Foc a Pacificului” este un arc format din aceste plăci care se întinde în jurul Oceanului Pacific. Potrivit British Geological Survey, 80% din cutremurele din lume au loc de-a lungul acestui arc. În largul coastei peninsulei, placa Pacificului se deplasează spre nord-vest cu aproximativ 8 cm pe an – doar de două ori mai repede decât cresc unghiile, dar rapid pentru standardele tectonice. Acolo, ea intră în contact cu o altă placă mai mică, numită microplaca Ohoţk. Placa Pacificului este oceanică, ceea ce înseamnă că are roci dense şi tinde să se scufunde sub microplaca mai puţin densă. Pe măsură ce placa Pacificului se scufundă spre centrul Pământului, se încălzeşte şi începe să se topească, dispărând efectiv. Dar acest proces nu este întotdeauna lin. Adesea, plăcile se pot bloca în timp ce se mişcă una peste alta, iar placa superioară este trasă în jos. Această frecare se poate acumula de-a lungul a mii de ani, dar tensiunea poate fi eliberată brusc în doar câteva minute. Fenomenul este cunoscut sub numele de cutremur de tip megafalie. Citește și: Epicentrul cutremurului de 8,8 grade din Kamceatka, în apropiere de o bază de submarine nucleare a Rusiei „Când ne gândim la cutremure, ne imaginăm epicentrul ca un punct mic pe hartă. Cu toate acestea, în cazul cutremurelor de o asemenea amploare, falia se rupe pe o distanţă de sute de kilometri”, a explicat dr. Stephen Hicks, lector de seismologie la University College London. „Această deplasare şi suprafaţă vastă a faliilor generează cutremure de magnitudine atât de mare”, a adăugat el. Cele mai mari cutremure înregistrate în istorie, inclusiv cele mai puternice - din Chile, Alaska şi Sumatra - au fost toate cutremure de tip megafalie. Iar peninsula Kamceatka este predispusă la cutremure mari. De fapt, un alt cutremur de magnitudine 9,0 a lovit în 1952 la mai puţin de 30 km de cutremurul de miercuri, potrivit US Geological Survey. Această mişcare bruscă poate deplasa apa de deasupra plăcilor, care poate apoi să se deplaseze către coastă sub formă de tsunami. În oceanul adânc, tsunamiul poate atinge viteze de peste 800 km/h, aproximativ la fel de repede ca un avion de pasageri. Aici, distanţa dintre valuri este foarte mare, iar valurile nu sunt foarte înalte – rareori depăşesc un metru. Dar, pe măsură ce tsunamiul intră în apele puţin adânci din apropierea ţărmului, viteza lui scade, adesea până la 32-48 km/h. Distanţa dintre valuri se scurtează, iar valurile cresc în înălţime, ceea ce poate crea efectiv un zid de apă în apropierea ţărmului. Dar nu este deloc garantat că un cutremur foarte puternic va duce la un tsunami deosebit de înalt care să ajungă departe în interiorul continentului. Cutremurul de miercuri a provocat valuri de tsunami de 4 m în unele părţi din estul Rusiei, potrivit autorităţilor locale. Adică nici pe departe faţă de valurile de zeci de metri înălţime din 26 decembrie 2004 din Oceanul Indian şi din Japonia în 2011. Citește și: Imagini impresionante în Japonia. Bbalene eșuate pe țărmul din Tateyama după cutremurul puternic din Kamceatka urmat de un tsunami „Înălţimea valurilor tsunami este influenţată şi de configuraţia locală a fundului mării în apropierea coastei şi de (configuraţia) terenului în care ajunge”, explică prof. Lisa McNeill, profesor de tectonică la Universitatea din Southampton. „Aceşti factori, împreună cu densitatea populaţiei de pe coastă, influenţează gravitatea impactului”, a adăugat ea. Rapoartele iniţiale ale Serviciului Geologic al Statelor Unite au indicat că seismul s-a produs la o adâncime destul de mică, la 20,7 km sub suprafaţa Pământului. Acest lucru poate duce la o deplasare mai mare a fundului oceanic şi, prin urmare, la un val tsunami mai mare, dar este greu de spus cu certitudine la scurt timp după eveniment. „O posibilitate este că modelele pentru tsunami au luat în calcul o estimare conservatoare a adâncimii cutremurului”, a declarat dr. Hicks pentru BBC News. „Potenţial, cutremurul s-ar putea să fi fost plasat cu încă 20 de kilometri mai adânc, ceea ce ar reduce considerabil amplitudinea valurilor tsunami”, adaugă expertul. Un alt element important este dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie. Datorită frecvenţei ridicate a cutremurelor în regiunea Pacificului, multe ţări au centre de monitorizare a tsunamiurilor. Acestea transmit avertismente prin anunţuri publice pentru ca populaţia să se pună la adăpost. Un astfel de sistem nu exista când a avut loc tsunamiul din 2004, a doua zi după Crăciun, multe persoane neavând timp să se evacueze. Peste 230.000 de persoane au murit atunci în 14 ţări din Oceanul Indian. Sistemele de avertizare timpurie sunt importante din cauza capacităţii limitate a oamenilor de ştiinţă de a prezice momentul producerii unui cutremur. Serviciul Geologic al Statelor Unite înregistrase un cutremur cu magnitudinea de 7,4 în aceeaşi regiune cu zece zile înainte. Acesta ar fi putut fi un pre-şoc – o eliberare timpurie de energie –, dar nu este un indicator al momentului exact al producerii unui cutremur viitor, a explicat prof. McNeill. „Deşi putem utiliza viteza de deplasare a plăcilor tectonice, GPS-ul pentru a măsura mişcările actuale şi momentul în care au avut loc cutremurele anterioare, putem folosi aceste informaţii doar pentru a face previziuni privind probabilitatea unui cutremur”, spune ea. Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Ştiinţe (GS RAS) va continua să monitorizeze regiunea, deoarece se anticipează că replicile ar putea continua în luna următoare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

17:18

FOTO / Metalul, bine de tot. Buzoienii au remizat cu  Sepsi

Un meci în care oaspeții din Sfântu Gheorghe erau priviți de mai toată lumea ca favoriți s-a derulat după cu totul alt scenariu. Metalul nu numai că s-a încăpățânat să dea peste cap pronosticurile, dar a și dominat o pretendentă aproape legitimă la promovare. Începutul a fost un pic ezitant, cu o greșeală a tânărului Opaiț, în urma căreia Câmpean a șutat de la 15 metri în butul stâng al
Image Description

17:06

De luni la Aurora Multimarket din centrul Buzăului: 60% discount la 1500 de produse!

Și pentru că vara este momentul perfect să te bucuri din plin, Aurora Multimarket îți aduce un motiv în plus să zâmbești:În perioada 11 – 31 august, te așteptăm cu reduceri de până la 60% la peste 1.500 de produse, perfecte pentru a-ți transforma zilele însorite în momente de neuitat. Fie că pleci la plajă, pregătești un picnic în parc sau planifici o zi relaxantă la piscină, găsești tot ce
Image Description

14:18

O familie cu trei copii din jud. Buzău a rămas fără nimic

Un scurtcircuit și vântul puternic a nenorocit o familie cu trei copii mici (1,5 și 7 ani) din Călțuna, comuna Smeeni (jud. Buzău). „În 45 de minute a ars tot ce se afla în casă. Au rămas doar pereții fără acoperiș”, a povestit tatăl, Cătălin Barbu (electrician la o firmă din Pogoanele): Prieteni ai familiei și voluntari din Smeeni au curățat ieri toată casa de cenușa și resturile rezultate din
Image Description

12:53

A7: Buzăul, prins între promisiuni și termene amânate

Pronosticuri deloc încurajatoare vin din partea Asociației Pro Infrastructură în legătură cu evoluția lucrărilor la Autostrada Moldovei (A7), una dintre cele mai așteptate investiții în infrastructura rutieră din România. După vizite recente pe șantiere, reprezentanții asociației trag un semnal de alarmă: ritmul dinamic de anul trecut s-a estompat, iar optimismul privind termenele de finalizare trebuie temperat. Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației, a explicat într-o intervenție la Focus TV că
Image Description

12:05

„Aveți grijă, viteza ucide!”

„Aveți grijă, viteza ucide”, e avertismentul domnului din Beceni care a filmat după impactul dintre motocicleta Honda și un pickup Ford Ranger: Cum s-a întâmplat ? Motociclistul de 26 de ani din V. Vodă se îndrepta spre casă dinspre Buzău. În Beceni, la Valea Părului, șoferul pickup-ului nu l-a văzut pe motociclist atunci când a virat dreapta dinspre Cărpiniștea (strada Slănic) pe drumul județean (DJ 203 K) înspre Buzău:
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:05

- Gorj - Accident violent la Bârsești – Târgu Jiu: șoferul băut a fugit de la locul faptei. FOTO

Un tânăr de 24 de ani din Tălpășești, aflat sub influența alcoolului, a provocat un accident grav în cartierul Bârsești din Târgu Jiu, lovind stația de autobuz și două mașini, apoi părăsind locul faptei. “La data de 9 august 2025, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Bârsești. Din primele verificări efectuate de polițișții ajunși la fața locului,
Image Description

01:01

- Olt - Calendar ortodox 10 august 2025. Ce sfinți sunt pomeniți, astăzi, de Biserică

Sfantul Lavrentie a vietuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecutiei impotriva crestinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, impreuna cu doi dintre diaconii sai: Felicissimus si Agapitus. Pe cand cei trei erau aruncati in temnita, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: „Unde mergi, Parinte, fara fiul tau? Unde grabesti, Preasfintite, fara al tau arhidiacon?”. La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a
Image Description

00:53

- Olt - Cod galben și portocaliu de caniculă, astăzi și mâine, în Olt. Temperaturi deosebit de ridicate

Astăzi și mâine sunt valabile două avertizări de caniculă în mai multe zone din țară, inclusiv în Olt. Temperaturi deosebit de ridicate vor fi duminică, când Codul galben va fi extins și când va intra în vigoare și o avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Duminică (10 august), canicula se va intensifica în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj unde disconfortul termic va fi accentuat,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete