Nicu Ștefănuță cere activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE pentru gestionarea inundaţiilor din Neamţ şi Suceava
Inapoi

Nicu Ștefănuță cere activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE pentru gestionarea inundaţiilor din Neamţ şi Suceava

Postat cu 20 ore în urmă

Update cu 20 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, a anunțat, miercuri, că a iniţiat un demers pe lângă Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Interne şi prim-ministrul Ilie Bolojan şi a cerut activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE (UCPM), în contextul inundaţiilor care au produs pagube majore în judeţele Neamţ şi Suceava. „Conform avertizărilor hidrologice, mai multe râuri importante din ţară înregistrează creşteri semnificative de debit, cu depăşiri ale cotelor de atenţie şi pericol iminent de revărsare. Există riscul real ca inundaţiile să se extindă şi în alte regiuni, iar întârzierea măsurilor de sprijin poate duce la o criză mult mai gravă”, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Nicu Ştefănuţă, citat de News.ro. Potrivit vicepreşedintelui Parlamentului European, Mecanismul de Protecţie Civilă al UE oferă sprijin concret în astfel de cazuri. „Prin activarea acestuia, România ar putea beneficia de echipe de intervenţie, echipamente de salvare, sprijin tehnic pentru evaluarea pagubelor şi cartografiere actualizată prin Copernicus, plus monitorizare hidrologică avansată prin EFAS. Toate acestea sunt coordonate prin ERCC – Centrul European pentru Situaţii de Urgenţă, pregătit să răspundă în ore, nu în zile”, a mai transmis Ştefănuţă. Acesta cere autorităţilor „să ia măsuri imediate pentru activarea acestui mecanism european”. „Să nu aşteptăm ca situaţia să se agraveze. Trebuie să folosim toate instrumentele disponibile pentru a proteja cetăţenii şi a asigura un răspuns rapid şi eficient”, a declarat Nicu Ştefănuţă. Potrivit ultimelor date transmise de autorităţi, doar în judeţul Suceava au fost afectaţi peste 2.500 de oameni de inundaţii, alte sute de gospodării fiind afectate în judeţul Neamţ. Citește și: VIDEO&FOTO Inundații devastatoare în România. Zone din 16 județe și din București afectate: case inundate, copaci doborâți și drumuri blocate Cod galben de ploi puternice, de la noapte până joi după-amiază, în șase județe. Harta zonelor afectate
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

00:44

Camera de Conturi: Administrațiile publice buzoiene, nerealizări pe PNRR și incapabile să facă proiecte viabile pentru comunități

Camera de Conturi Buzău a dat publicității în această lună raportul privind finanțele publice locale pe anul 2023, care analizează, printre altele, cea mai importantă componentă a bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, respectiv bugetele locale ale celor 88 unități administrativ-teritoriale din județ (82 comune, trei orașe, două municipii și județul). Conform raportului, față de anul 2022, când execuția bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale din județ s-a încheiat cu un
Image Description

00:41

Cea mai mare turbină eoliană din România a fost pusă în funcțiune în parcul buzoian Vifor

Prima turbină eoliană de 6,4 MW din România a fost instalată în parcul eolian Vifor din Buzău. În total, când parcul va fi gata, va avea 72 de astfel de turbine și va fi cel mai mare parc eolian construit în România în ultimii zece ani. Iată anunțul făcut de Rezolv Energy pe pagina sa de LinkedIn: „Prima turbină a fost instalată la parcul eolian Vifor al Rezolv din județul
Image Description

23:54

Voința Limpeziș, exclusă din turul I al Cupei României

ACS Voința Limpeziș nu a mai jucat partida programată pentru miercuri, 30 iulie 2025, ora 17.30, împotriva Daciei Unirea Brăila, contând pentru turul I al Cupei României. Anunțul a fost făcut oficial de clubul din județul Buzău, care a transmis că Federația Română de Fotbal a informat retragerea echipei din competiție din cauza unui litigiu mai vechi cu un fost jucător. Potrivit comunicatului emis de Voința Limpeziș, FRF a decis
Image Description

23:50

Comunicat: Cristea și Orban, organizatorii unei vizite de studiu la Bruxelles pentru social-democrați buzoieni

O delegație formată din tineri și reprezentante ale Organizației de Femei din cadrul PSD Buzău a efectuat recent o vizită de studiu la Bruxelles, la invitația europarlamentarului Andi Cristea, cu sprijinul senatorului Carmen Orban. Din grup au făcut parte cadre didactice, medici, funcționari publici, pensionare și antreprenoare din județul Buzău. Participanții au vizitat sediul Parlamentului European, unde au avut ocazia să observe modul de funcționare al instituțiilor europene, să înțeleagă
Image Description

23:46

Cât de departe vom merge spre Pașcani pe A7 la sfârșitul anului

60 de kilometri din Autostrada A7 la nord de Focșani ar putea fi gata în 2025, estimează Asociația Pro Infrastructură (API). Mai exact, în 2025 vom circula de la Tișița la Răcăciuni, adică pe 60 din cei 96 de kilometri dintre Focșani și Bacău, arată prognoza acestei organizații. „În scenariul ultra-optimist, cu UMB forțând la maxim ca să recupereze întârzierile acumulate în special la trei poduri/viaducte mari, putem să visăm
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:14

- Timis - Sophia deschide a 31-a franciză, în zona de vest a țării la Timișoara

Rețeaua de francize Sophia continuă extinderea națională prin deschiderea unui nou showroom în Timișoara, un oraș recunoscut pentru spiritul său cultural și apetitul pentru design de interior de calitate. Noua franciză este situată pe Strada Gheorghe Lazăr, nr. 9 și este coordonată de Raul Dumitraș, un tânăr inginer de robotică în vârstă de 29 de ani, care a fost inspirat încă din copilărie de pasiunea pentru frumos a mamei sale
Image Description

08:13

- Botosani - Localnicii dintr-o comună din Botoșani nu au voie să doneze sânge. Vezi motivul!

Localnicii dintr-o comună din județul Botoșani nu au voie să doneze sânge. Este vorba despre locuitorii din comuna Răuseni, unde a fost confirmat un caz de infecție cu virusul West Nile. Aceștia sunt excluși de la donare până în toamnă. „Având în vedere situația epidemiologică actuală cauzată de virusul West Nile, vă informăm că, până în luna octombrie 2025, donatorii care au domiciliul sau locuiesc efectiv în comuna Răuseni sunt
Image Description

08:09

- Bucuresti - ASPA și autoritățile locale, acțiune de informare și control privind deținerea legală a câinilor în Sectorul 2

O nouă acțiune de informare și control privind deținerea legală a câinilor a avut loc marți în Sectorul 2, cu participarea Poliției Locale a Municipiului București, ASPA și Jandarmeriei Capitalei. Au fost verificate documentele proprietarilor și li s-au prezentat obligațiile legale, dar și sprijinul oferit de PMB prin ASPA: sterilizare și microcipare GRATUITĂ pentru câinii de rasă comună cu stăpân. S-a discutat cu proprietarii a 186 de imobile, 91 dintre
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete