Salvamontiștii din Râşnov şi Braşov intervin, sâmbătă după-amiază, pe traseul Tache Ionescu, din Masivul Bucegi, în cazul unei tinere care s-a accidentat la un picior. Simultan, salvatorii monttani din Victoria intervin în Munţii Făgăraş pentru recuperarea unui turist blocat într-o zonă abruptă de stâncă. Această din urmă misiune este „deosebit de complexă” şi implică atât coordonare aeriană, cât şi utilizarea unor tehnici avansate de salvare, arată postarea de sâmbătă pe pagina de Facebook a Salvamont Brașov, care adaugă că pentru această misiune se pregătește și un salvator montan de la Salvamont Zărnești. „Dacă acţiunea nu va putea fi realizată pe cale aeriană, timpul de intervenţie va fi foarte mare, având în vedere locul în care se află persoana blocată”. conform sursei citate. Sâmbătă după-amiază, salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Braşov, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Braşov, sunt implicaţi în două acţiuni de salvare desfăşurate simultan, informează Dispeceratul Naţional Salvamont. Citește și: Turistă de 63 de ani, evacuată cu elicopterul SMURD din Munții Făgăraș Astfel, echipele Salvamont Râşnov şi Salvamont Braşov intervin de urgenţă pe Tache Ionescu (un traseu montan din Bucegi, care porneşte de la Cabana Gura Diham şi ajunge la Cabana Mălăieşti) pentru acordarea primului ajutor unei tinere care a suferit o accidentare la un picior. „După stabilizarea victimei, aceasta va fi transportată în siguranţă până într-o zonă accesibilă, unde va putea fi preluată de echipajele medicale”, mai spune sursa menționată. În paralel, Salvamont Victoria a solicitat sprijinul elicopterului SMURD pentru recuperarea unui turist blocat într-o zonă abruptă de stâncă din Munţii Făgăraş.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.