Această formă de tratament este folosită în tipurile de cancer care se dezvoltă și se răspândesc sub influența hormonilor, și anume cancere hormonodependente sau hormonosensibile. Printre hormonii implicați se numără estrogenul și progesteronul (în cazul femeilor), testosteronul (la bărbați), dar și hormonii tiroidieni, care controlează metabolismul. Medicii explică că hormonoterapia acționează prin reducerea nivelului hormonal din organism sau prin blocarea receptorilor hormonali de pe celulele tumorale. Astfel, se poate încetini progresia bolii, reduce dimensiunea tumorilor, ameliora simptomele sau chiar preveni recidivele. Tratamentul poate fi eficient inclusiv în cazul metastazelor. Această formă de terapie utilizează hormoni sintetici și poate fi administrată atât ca tratament de sine stătător, cât și în asociere cu alte metode precum chimioterapia, radioterapia sau intervenția chirurgicală. Medicii atrag atenția că hormonoterapia este frecvent indicată în formele de cancer precum cel de sân, prostată, ovarian, de endometru, dar și în cazul tumorilor neuroendocrine sau al cancerului glandelor suprarenale. „În cazul cancerului de prostată, creșterea și dezvoltarea formațiunii tumorale depinde de nivelul de testosteron din organism, astfel terapia hormonală are ca scop reducerea nivelului de hormoni androgeni din corp, precum și împiedicarea legării acestora de celulele maligne. Tipul de terapie hormonală prescris, doza și frecvența de administrare depind de o serie de factori, inclusiv de tipul și stadiul cancerului, riscul de recidivă, tratamentele pentru cancer primite anterior și efectele secundare experimentate. Și durata hormonoterapiei poate varia de la un pacient la altul – unii pot avea nevoie de tratament pe o perioadă scurtă de timp, în timp ce alții pot necesita terapie hormonală pe termen lung”, explică dr. Larisa Badau, medic specialist oncologie medicală. Durata și tipul tr
Spitalul Județean de Urgență face un pas important în diversificarea serviciilor medicale oferite pacienților, prin deschiderea primului laborator de somnologie din județ. Noua facilitate va permite diagnosticarea și tratarea tulburărilor de somn, afecțiuni tot mai frecvent întâlnite în rândul populației. Anunțul a fost făcut de Sorin Pătrașcu, managerul interimar al unității sanitare, în cadrul unei emisiuni locale. Potrivit acestuia, laboratorul va funcționa într-un spațiu dedicat, la etajul al doilea al
.
Peste 70 la sută dintre cele 956 de persoane testate în cadrul Caravanei „Sănătatea vine la tine” – ediția a IV-a suferă de afecțiuni precum diabet, hipertensiune arterială, colesterol mărit sau obezitate, potrivit unui raport îngrijorător prezentat de Alianța Pacienților Cronici din România (APCR), citat de „Agerpres”. Campania, desfășurată în perioada 3 mai – 29 iunie 2025, a oferit consultații și analize gratuite în opt localități rurale din șase județe
.
Am ales să scriu aceste rânduri nu dintr-o poziție medicală, ci din dorința sinceră de a vă atrage atenția asupra unui adevăr adesea trecut cu vederea: sănătatea orală nu doare. Însă absența durerii nu înseamnă absența problemelor. Ceea ce numim adesea „frica de dentist” este, de fapt, frica de necunoscut. Frica de a afla ceva ce nu vrem să știm. Frica de a fi judecați. Sau, poate, frica de a
.
Spitalul Județean de Urgență atrage atenția asupra unui fenomen medical îngrijorător: creșterea cazurilor de pancreatită acută. În 2024, aproape unul din zece pacienți internați în Compartimentul de Gastroenterologie au fost diagnosticați cu această afecțiune gravă, avertizează medicii. Monica Grigore, medic specialist gastroenterolog în cadrul SJU vorbește în cadrul unui interviu realizat de purtătorul de cuvânt al instituției medicale buzoiene, Adriana Bunilă, despre situația îngrijorătoare legată de numărul tot mai mare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.