Buzăul, pe val în tenisul de masă
Inapoi

Buzăul, pe val în tenisul de masă

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Sport
Tenisul de masă buzoian continuă să rămână relevant la nivel național. La competiția Top 16 U13, desfășurată zilele acestea la Constanța, sportivii de la SCM Gloria Buzău au demonstrat din nou că Buzăul este un pol de excelență în tenisul de masă românesc. Matei Niță și Teodor Moiseanu, ambii pregătiți de antrenorul Bogdan Ionescu, au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului, confirmând forma excelentă și munca susținută din cadrul clubului buzoian. Competiția a reunit cei mai buni 16 sportivi din țară, la categoria de vârstă U13, iar prestația celor doi jucători de la Gloria a fost una de excepție.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Metalul, mai casant decât Oțelul

Metalul a susținut în weekend cea de-a doua partidă de verificare din acest sezon, în compania unui adversar redutabil, Oțelul Galați. Pentru formația din Superliga a fost chiar meciul care a încheiat perioada de pregătire, înaintea startului întrecerii interne. În prezenţa a câteva sute de spectatori, Metalul a deschis scorul prin Moldovan în minutul 6. Oţelul a egalat după pauză, prin Andrezinho, în minutul 50, după o pasă a lui .

Sport

Se închide și Olimpia?

Situație incertă la CSM Râmnicu Sărat, una dintre formațiile cu tradiție în fotbalul buzoian. Deși clubul a înaintat toate documentele necesare către Federația Română de Fotbal și deține dreptul pentru a evolua și în sezonul viitor al Ligii a III-a, există semnale îngrijorătoare cu privire la viitorul echipei. Potrivit unor surse apropiate clubului, conducerea se confruntă cu serioase dificultăți în ceea ce privește asigurarea resurselor financiare necesare pentru continuarea activității .

Sport

Un pas către civilizație

Controversata Lege 4, cea care reglementează prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, e tot mai aproape să devină istorie în formatul ei care a produs nemulțumiri constante din partea suporterilor, a conducătorilor și a patronilor de cluburi din fotbalul românesc, dar și în rândul instituțiilor implicate în organizarea evenimentelor sportive. Legea 4 aplicată din 2008 la inițiativa lui Dumitru Dragomir a devenit în ultimele două decenii unul din punctele .

Sport

De la Buzău, la Sarajevo

Încurcate sunt căile… fotbalului. După ce a retrogradat cu Gloria, Grigore Turda, supranumit odinioară „Noul Belodedici”, va juca în spațiul ex-iugoslav, la fel ca fundașul cu care era comparat în adolescență. Ce-i drept, stoperul nu va îmbrăca tricoul Stelei Roșii, ci al celor de la FK Sarajevo, echipă din capitala Bosniei care a terminat sezonul pe locul 3 în campionatul intern și este adversara Universității Craiova din turul 2 preliminar .

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

01:25

Copiii (7-14 ani) sunt invitați miercuri la stadionul de atletism

Fostele handbaliste de la Gloria Buzău – Ana Maria Iuganu și Marija Shteriova – îi învită pe copiii din Buzău miercuri, ora 18.30, la stadionul de atletism.
Image Description

01:06

Consilier SOS Buzău, proiect de interzicere a tăierii gardului viu

Laurențiu Stâlpeanu, consilier local SOS Buzău, a întocmit un proiect prin care urmărește interzicerea tăierii gardului viu. Proiectul e în dezbatere publică și poate fi consultat mai jos (vezi pdf-ul mai jos): În condițiile în care PSD are majoritatea în CLM, proiectul consilierului SOS va fi cel mai probabil respins.
Image Description

00:53

Social-democrații buzoieni îl perpelesc pe Toma la foc mic

Dorința primarului Constantin Toma de a fi exclus din Partidul Social Democrat a devenit evidentă pentru toată lumea, aceasta fiind singura cale de a migra către alte zări politice, deschise, în mod evident, de „colegul” Ilie Bolojan. Numai că social-democrații buzoieni par a nu vrea să îi facă pe plac primarului municipiului Buzău, pentru a nu-i oferi acestuia o cale facilă de evadare din partid, o cale care i-ar permite
Image Description

00:37

Buzăul, al doilea în topul național al performanței în Programul Anghel Saligny

Județul Buzău se remarcă la nivel național printr-un ritm susținut de implementare a proiectelor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Conform unei analize recente realizate de Expert Forum, Buzăul ocupă locul al doilea în clasamentul național, la egalitate cu județul Argeș, ambele având câte 21 de proiecte finalizate. Pe primul loc se află județul Vaslui, cu 27 de obiective încheiate. În total, județul Buzău are 101 obiective aprobate
Image Description

00:11

VIDEO / Lucrări complexe la Stânca Teherău

Continuă lucrările ample de rănguire a versantului în zona Stânca Teherău, pe Drumul Național 10, lucrări menite să asigure stabilitatea terenului și siguranța participanților la trafic, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău printr-o postare pe Facebook „Intervențiile sunt deosebit de complexe, având în vedere configurația abruptă a versantului și riscurile asociate căderilor de pietre. Echipele de specialiști lucrează la îndepărtarea controlată a materialului instabil”, precizează responsabilii DRDP Buzău.
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:02

- Constanta - Interviu cu regizoarea Anelise Sălan, despre proiectul intitulat Documentar de Hârșova: Vocea ta contează, chiar dacă pare că nu te aude nimeni la început!

Anelise Sălan este regizoare de film documentar. Filmul de debut a fost selectat la Festivalul de Film Astra Sibiu și One World Romania, precum și festivaluri internationale de film pentru drepturile omului. În prezent, este doctorandă în Ștințele Comunicării la Universitatea București. După o experiență de 12 ani în televiziune la PRO TV, virează spre industria video și documentar. Este, de asemenea, antreprenoare culturală, organizând workshop-uri pentru tineri și copii
Image Description

06:00

- Constanta - VIDEO MOTIVARE după condamnare! Polițiști locali, bătuți la concertul lui Babasha, în Cernavodă: Curtea de Apel nu poate să ignore gravitatea faptelor şi trecutul infracţional al inculpatului 

Conform portalului instanțelor de judecată, cel în cauză a primit patru ani și două luni de închisoare cu executare, pentru ultraj, lovire sau alte violențe dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Bătaie Zilele Orașului Cernavodă Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, în fapt, la data de 16.08.2024, inculpatul, pe fondul „consumului de alcool și suferind de tulburări de natură psihiatrică, în timpul desfășurării unui
Image Description

05:57

- Botosani - Funcționează în condiții improprii, dar nimeni nu se sesizează! O autogară din Botoșani își bate joc de clienți

O autogară din Botoșani funcționează în condiții improprii, dar nimeni nu se sesizează. Este vorba de autogara fostei societăți comerciale Transport Călători SA care se află vis-a-vis de Gară. Aceasta asigură servicii de îmbarcare și debarcare pentru clienți, dar nu asigură acestora niciu serviciu. Autogara este lipsită de toalete, ghișeu de informații, sală de așteptare, condiții minime necesare pentru a putea funcționa. Din păcate, nicio autoritate a statului nu observă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete