Chiar dacă rezultatele nu au fost perfecte, naționala U19 de handbal feminin a României a făcut meciuri solide la Campionatul European de Juniori. Echipa națională feminină U19 a câștigat categoric ultimul meci din grupa intermediară, 43-25 cu Finlanda, urmând să joace în continuare pentru locurile 9-16 la campionatul european din Muntenegru. O victorie categorică, obținută în fața unei adversare modeste, care nu face decât să adâncească sentimentul de amărăciune cauzat de ratarea calificării în Main Round. Nu e puțin lucru, mai ales când vine vorba de o generație care se caută încă pe sine și joacă în fața Europei cu o presiune dublă: a rezultatului imediat și a incertitudinii privind ceea ce va urma. Ovidiu Mihăilă, fostul principal al Gloriei Buzău, un tehnician care a lucrat mai mult cu băieții, n-a avut foarte mult timp la dispoziție pentru a aduce plusul de omogenitate, însă s-a văzut mâna antrenorului la acest european. Cunoscut în Buzău pentru rigoarea sa, dar și pentru capacitatea de a forma sportive care înțeleg jocul, Mihăilă a demonstrat că poate lucra și în zona sensibilă a formării, acolo unde, de cele mai multe ori, presiunea nu e pusă doar pe rezultat, ci și pe direcție. Multe dintre acele campioane au dispărut din prim-plan. Unele s-au retras devreme, altele au rămas în bula comodității, câteva au prins lotul național mare, dar fără să reușească vreo performanță notabilă sub tricolor. Nu e clar de ce. Condițiile, lipsa perspectivelor, poate un sistem care nu știe ce să facă cu ele după juniorat, toate sunt posibile răspunsuri. La fel, și pentru actuala generație U19, semnele de întrebare sunt la fel de multe ca și motivele de speranță. Au demonstrat că știu handbal, că pot ține pasul cu echipe precum Spania sau Germania, dar și că au nevoie de un cadru solid în care să poată crește. Cu Mihăilă la cârmă, pare că direcția e bună. Dar ce se întâmplă după ce se termină competiția, după ce luminile se sting și fiecare revine la clubul său, rămâne un mister. Și, din păcate, nu e unul nou.
Concept nou, dezvoltat la Buzău de două foste handbaliste importante ale campionatului intern. Ana Maria Iuganu și Marija Shteriova vor să implementeze un program care nu este axat neapărat pe handbal, ci pe un întreg pachet de activități sportive, menit să fie cât mai atractiv pentru copii. La Buzău, o primă sesiune a avut loc zilele trecute, iar la eveniment au fost prezenți zeci de copii și părinți, și aceștia
.
Comuna Cumpăna a fost miercuri seară, gazda unei noi etape din faza regională a Cupei României la fotbal, meci în care Berca își juca ultima carte pentru calificarea în faza următoare. După ce în prima partidă a competiției fusese învinsă pe teren propriu, Berca avea doar varianta victoriei, în fața unei trupe cu mult mai multă experiență. Într-adevăr, Cumpăna a impresionat din nou, impunându-se clar cu scorul de 5-1, după
.
Sorți bunicei pentru HC la extragerea din urne care a decis adversara din turul doi al preliminariilor EHF Cup. Echipa locală se va confrunta cu Leotar Trebinjke, club care a încheiat pe locul trei în prima ligă bosniacă, o competiție sub cea din România. Adversara „lupilor” a fost devansată de Izvidac și Konjuh Zivinice, cu mențiunea că primii au avut un avans mare de tot în fața tuturor competitoarelor, comparabil
.
În 2023, un nou club de fotbal se năștea la Buzău, iar ambițiile celor care îl înființau păreau mai degrabă utopice. După nici doi ani de la înființare, proiectul s-a transformat într-o echipă reală, cu acte în regulă, care s-a înscris în Liga a V-a. Pentru un club pornit de la zero, fără sprijin financiar consistent și fără infrastructură, simpla prezență în competiție este o realizare. Ambițiile, însă, nu se
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.