Mai ceva ca într-o poveste de râsu’-plânsu’, conducerea Spitalului din Nehoiu a fost la un pas să rateze angajarea unui specialist, fizician medical, care să acopere necesarul de servicii pe domeniul Imagistică. Incertitudinea a fost creată de una dintre funcționarele de la departamentul Resurse Umane din cadrul unității spitalicești, care în spiritul „prea-sfintei” birocrații specifice sistemului împământenit în România, a considerat că un act doveditor al unei perioade de vechime pe domeniul de activitate scos la concurs ar putea condiționa încheierea contractului de angajare. Intervenția primarului Ionuț Milea a făcut ca pretendentul postului de la Spitalul Nehoiu să renunțe la ideea intentării unui proces în instanță, iar acesta să devină angajatul unității medicale și cu casă asigurată de autoritatea locală. Procedurile pentru angajare urmau să înceapă în data de 5 iunie, drept pentru care Pirănuș a fost invitat, telefonic, cu o zi înainte. Numai că, spre surprinderea candidatului, procedurile pentru semnarea contractului de muncă au fost suspendate pe un motiv invocat de șefa de la Resurse Umane, care i-a reproșat lui Pirănuș că „a venit cu mâna goală”! Și, de aici încolo, fiecare a înțeles chestii diferite. Câștigătorul concursului că nu „a deschis ușa cu capul”, în timp ce funcționara susține că sintagma se referea la faptul că fizicianul nu a prezentat o adeverință de vechime de la precedentul loc de muncă! Cum adeverința respectivă nu avea un caracter obligatoriu, Pirănuș a cerut ca procedurile să fie demarate, mai ales că el se deplasase de la Craiova, iar după ce a aflat că a câștigat concursul a închiriat un apartament în Buzău. Intransigența funcționarei l-a determinat pe fizician să renunțe la angajare, în schimb și-a anunțat intenția de a depune o plângere la Tribunalul din Craiova, împotriva Spitalului din Nehoiu. Momentul postării pe rețelele de socializare a fost, de altfel, și modalitatea de informare pentru primarul orașului Nehoiu, Ionuț Milea, care a cerut clarificări de la conducerea Spitalului. Pe fondul unei crize prelungite cu care se confruntă unitatea medicală nehoiană, inclusiv lipsa personalului de specialitate, în speță de la Laboratorul de Radiologie Imagistică Medicală, primarul Milea l-a contactat de fizicianul Pirănuș și l-a convins să renunțe la proces, ulterior acesta fiind invitat să semneze actele de angajare. Mai mult, primarul Milea a înțeles că trebuia rezolvată inclusiv problema locuinței viitorului angajat al Spitalului din Nehoiu, drept pentru care a luat măsuri în consecință. „De luni, 16.06.2025, fizicianul medical Pirănuș Mitică Gabi va fi angajatul Spitalului orășenesc și rezident nehoian!”, a spus primarul Ionuț Milea. Prezentăm, mai jos, și motivul reacției primarului de Nehoiu: „Bună ziua! Este posibil să fii chemat să semnezi un contract de muncă, obținut în urma unui concurs la Spitalul Orășenesc Nehoiu și să nu se mai semneze pentru că nu vrea doamna de la RUNOS? Dosarul împreună cu toate actele personale, actele de studii, adeverință de vechime, fiind declarat admis de către comisia de examinare? Ieri am fost sunat de către departamentul RUNOS sa mă prezint azi la Spitalul Orășenesc Nehoiu pentru a semna contractul de muncă, am confirmat venirea mea, m-am trezit la ora 5, am plecat de la Craiova, am ajuns la departamentul RUNOS unde mi s-a spus că
… Și ce să vedeți? Am fost trimis acasă! Pe lângă asta am mai închiriat și un apartament în orașul Buzău în urma admiterii concursului, eu fiind din Craiova. Am avut parte de medici super ok mai puțin de doamna de la departamentul RUNOS, care crede că 800 de km se fac așa… Și care încalcă legea! Vă salut cu respect!”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail