Un miros greu de suportat și o imagine care trădează nepăsarea autorităților, așa descriu buzoienii experiența unei plimbări prin Parcul Tineretului, una dintre principalele zone de recreere din oraș. Lacul din parc a devenit un focar de vegetație acvatică, iar culoarea apei, un amestec de verde și maro, trădează un fenomen grav: eutrofizarea. Localnicii care aleg să se relaxeze în parc sunt întâmpinați de un miros înțepător și un peisaj care lasă de dorit. Mătasea broaștei, ferigi plutitoare și alte plante acvatice au invadat suprafața lacului, lăsând puține porțiuni libere de apă. Deși fenomenul este unul natural în această perioadă a anului, specialiștii atrag atenția că intervenția rapidă este esențială pentru evitarea unor efecte grave asupra ecosistemului. „În această perioadă din an dezvoltarea plantelor acvatice și colorarea în verde sau maro a apei, este un fenomen normal întâlnit în lacurile de agrement și cele naturale de dimensiuni mici. Fenomenul poartă denumirea de eutrofizare, sau popular <înflorirea apei>. Cauza principală este creșterea temperaturii aerului care determină încălzirea apei lacului și accelerează evaporarea. Astfel volumul de apă scade și se concentrează nutrienții din apă, produși ai azotului și ai fosforului. În prima fază a acestui proces, plantele acvatice – cum ar fi mătasea broaștei, brădișor, feriga plutitoare, potamogeton și altele -, dar și alge microscopice, având cu ce să se hrănească, se dezvoltă foarte mult. Pe timpul nopții aceste plante consumă oxigen mult și produc în final o hipoxie a apei, adică o concentrație foarte mică de oxigen. Acesta hipoxie duce la moartea celorlalte organisme acvatice, dar și a plantelor, care intră în putrefacție”, a explicatpentru Focus TV doctorul în biologie Oana Ristea. Eutrofizarea este procesul prin care apa lacurilor devine suprasaturată cu nutrienți, în special azot și fosfor, favorizând dezvoltarea excesivă a plantelor și algelor. Acest lucru este accelerat de temperaturile ridicate și de scăderea nivelului apei, care concentrează substanțele nutritive. Fără o sursă constantă de apă curată și un sistem de reîmprospătare, lacul riscă să devină complet inapt pentru viața acvatică. Soluția, spun specialiștii, este dublă: pe de o parte, este necesară curățarea urgentă a vegetației de pe suprafața lacului, iar pe de altă parte, trebuie asigurată alimentarea constantă cu apă curată pentru a menține un volum stabil în lac.
Mai ceva ca într-o poveste de râsu’-plânsu’, conducerea Spitalului din Nehoiu a fost la un pas să rateze angajarea unui specialist, fizician medical, care să acopere necesarul de servicii pe domeniul Imagistică. Incertitudinea a fost creată de una dintre funcționarele de la departamentul Resurse Umane din cadrul unității spitalicești, care în spiritul „prea-sfintei” birocrații specifice sistemului împământenit în România, a considerat că un act doveditor al unei perioade de vechime
.
Autoritățile publice ale județului Buzău, reprezentate de Prefectul Liliana Sbîrnea, președintele Consiliului Județean, Lucian Romașcanu și primarul municipiului reședință, Constantin Toma, au primit, marți, 18.06.2025, vizita ambasadorului Turciei în România, Excelența sa Özgür Kıvanç Altan. Acesta a condus o delegație de oameni de afaceri care activează în cadrul Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD). Oaspeții au fost întâmpinați de conducerea Consiliului Județean Buzău – președintele Lucian Romașcanu și
.
Începând cu data de 23 iunie, Poliția Locală Buzău nu va mai asigura paza fizică a grădinițelor din municipiu. Decizia a fost comunicată oficial tuturor unităților de învățământ preșcolar printr-o adresă semnată de Adrian Teodorescu, șeful Poliției Locale Buzău, și de primarul Constantin Toma. Motivul principal invocat este cel al lipsei acute de personal. Potrivit lui Adrian Teodorescu, în ultimul an, aproximativ 20 de angajați ai instituției au părăsit sistemul,
.
În timp ce numărul atacurilor de urs crește alarmant de la o lună la alta, măsurile de protecție promise populației afectate întârzie. Gardurile electrice, considerate de specialiști și localnici un veritabil „colac de salvare” împotriva fiarelor sălbatice, nu ajung la cei care au cea mai mare nevoie de ele. În județul Buzău, unde urșii sunt tot mai prezenți în apropierea gospodăriilor, speranțele oamenilor sunt amânate la nesfârșit din cauza blocajelor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.