Ploieșteanul Iulian Nica a intrat în business cu o companie care activa în distribuţia de bere, în Buzău. Ulterior, el a revenit în orașul natal. Apoi, împreună cu soția sa, Gianina Nica, a pornit lanțul de magazine La Cocoș în urmă cu numai un deceniu, când, în anul 2014, cei doi au deschis un magazin în Ploiești. Magazinul din Ploiești măsura 400 mp şi vindea pro-duse de import din Marea Britanie. Rețeaua La Cocoș a fost construită pe principiul unui retailer de tip discount, bazat pe oferirea unui sortiment de produse la prețuri mici, prețul scăzând pe măsură ce cantitatea achiziționată e mai mare. Produsele vândute sunt în general cele alimentare. Primul magazin din Ploiești a crescut treptat, fiind amplasat într-o hală. Și-a mărit constant suprafața, la 1.000 mp, apoi la 2.000 mp, apoi la 3.000 mp şi ulterior la 4.500 mp, maximul ce poate fi ocupat. Cinci ani mai târziu, în 2019, cu acest singur magazin din Ploiești, afacerea la Cocoș ajunsese la vânzări de 54,4 milioane de euro. În anul 2023, supermarketul La Cocoș intrase deja în Top 10 cei mai mari retaileri alimentari din România, cu o cifră de afaceri de 974 de milioane de lei, potrivit Termene.ro. Până în decembrie 2024, rețeaua la Cocoș a funcționat ca o afacere de familie. Din anul 2024, compania a atras în acționariat un consorțiu format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondurile de investiții Morphosis Capital și CEECAT Capital, care au preluat un pachet de 56 la sută din acțiuni. Deși majoritari, investitorii i-au oferit antreprenorului Iulian Nica — rămas cu 44 la sută din acțiuni — drepturi depline de conducere. Infuzia de capital adusă de către investitori are ca obiectiv deschiderea a 12 noi magazine și atingerea pragului de 1 miliard de euro în vânzări în următorii cinci ani. În anul 2024, Supermarketul La Cocoș a devenit primul retailer român care a depăşit pragul de un miliard de lei cifră de afaceri, înregistrând afaceri de 1,17 miliarde de lei. El era pe locul al 15-lea în topul celor mai mari retaileri din România. Compania a avut un profit net de 36 de milioane de lei, cu 88 la sută mai mare față de anul 2023, la 680 de angajați În anul 2025, în urma schimbării de acționar majoritar, retailerul român s-a extins cu al patrulea magazin în Brașov, cu o investiție de 6 milioane de euro. Ulterior, La Cocoș anunța că are în plan să se extindă în jumătatea anului 2025 cu încă trei magazine în Craiova, Pitești și Arad. Retailerul a anunțat deja că va deschide un nou magazin în centrul comercial Supernova Pitești, după ce Carrefour a anunțat că va închide acest spațiu, a doua închidere recentă a grupului francez după supermarketul din Sun Plaza din sudul Capitalei. Deschiderea oficială a magazinului La Cocoș în Supernova Pitești este așteptată la sfârșitul verii, cel târziu până pe 15 septembrie 2025. Data exactă și ofertele speciale de lansare vor fi anunțate în perioada următoare. Anul trecut, La Cocoș anunța că are ca țintă să ajungă la 10 magazine şi afaceri de 1 miliard de euro până în 2029. Miercuri, 25 iunie 2025, un anunț-surpriză din partea grupului german Schwarz, care deține Kaufland şi Lidl, arăta că acesta vrea să preia majoritatea acţiunilor companiei româneşti La Cocoş. În mod normal, grupul german, deja lider pe piața românească cu cele două rețele, nu face achiziții. Acum, grupul a anunțat că vrea 70 la sută din acțiunile companiei românești, în timp ce fondatorul Iulian Nica va păstra 30 la sută din acțiuni. „Compania La Cocoş a dezvoltat un model de afaceri impresionant şi are un potenţial de creştere semnificativ”, spune Christian Groh, preşedintele consiliului de administraţie al Schwarz Corporate Solutions. Identitatea brandului La Cocoș va fi păstrată integral, de la formatul de magazin și politica de prețuri, până la echipa actuală. Iulian Nica va rămâne la conducerea companiei împreună cu echipa, pentru a forma „un parteneriat strategic pentru extinderea conceptului de magazin autentic românesc, atât în România, cât și în Europa”, mai spune Groh. La rândul său, Iulian Nica a declarat că achiziția este mai degrabă un parteneriat strategic menit să extindă și să consolideze conceptul La Cocoș, și în România dar și în Europa, transformându-l într-un reper internațional în cadrul Grupului Schwarz. „Astfel, La Cocoş va avea şansa să devină al patrulea pilon strategic, alături de Lidl, Kaufland şi Schwarz Produktion (…) Asocierea cu Grupul Schwarz reprezintă un adevărat zbor către lună: de la avionul de linie cu care zburam împreună cu actualii investitori, la o navetă spațială – simbol al unei viteze de scalare de 30 de ori mai mare!”, spune Iulian Nica. Tranzacția este sub rezerva aprobărilor autorităţilor, inclusiv a Consiliului Concurenţei din România. Grupul Schwarz a avut afaceri de 175 miliarde de euro în anul fiscal 2024, în creștere de la 167,2 miliarde de euro în 2023.
Lucrările la cel mai lung pod de pe traseul Autostrăzii Moldovei (A7), aflat la est de municipiul Buzău, se apropie de final. Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), traficul pe impresionantul pod de 1,36 kilometri va fi deschis până la mijlocul lunii iulie 2025. Structura face parte din lotul 1 Buzău – Vadu Pașii al tronsonului A7 Buzău – Focșani. Construcția, realizată de UMB în asociere
.
Se schimbă regulile RCA după mai bine de doi ani de plafonare a prețurilor. Cel mai probabil luni, Guvernul va decide ridicarea plafonării prețurilor, măsură recomandată de altfel de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), conform informațiilor Economica.net. Va urma o explozie a prețurilor? Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF, a arătat, într-un interviu pentru sursa citată, la ce ar trebui să se aștepte șoferii. Tarifele RCA nu vor mai fi
.
Un pas major spre sustenabilitate a fost făcut la Buzău: Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” a devenit primul liceu independent energetic din județ, în urma implementării unui sistem fotovoltaic de ultimă generație. Proiectul, estimat la 200.000 de lei, a fost pus în funcțiune în luna aprilie și este deja funcțional, generând energie verde care acoperă peste 60 la sută din necesarul lunar de electricitate al instituției. Acest lucru a fost
.
Capitala Coreei de Sud este cunoscută mai ales pentru agitația urbană, tehnologia de vârf și stilul de viață modern, însă în inima metropolei vei descoperi o altă față a orașului, una profund tradițională, spirituală și liniștită. Templele budiste presărate prin cartierele istorice sau ascunse la poalele munților oferă o incursiune în cultura coreeană autentică, păstrând vie moștenirea religioasă a țării. Un tur al templelor din Seul nu înseamnă doar vizite
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.