Anul 2024 a scos la iveală numeroase nereguli în piața muncii din județul Buzău, după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a intensificat controalele în teren. Potrivit raportului prezentat de inspectorul-șef Bogdan Chitacu, numărul verificărilor a crescut cu 10 la sută față de anul precedent, iar rezultatele nu au întârziat să apară: muncă nedeclarată, abuzuri în privința timpului de lucru și chiar cazuri grave ce implică minori forțați să muncească peste limita legală. În total, inspectorii ITM au efectuat 1.302 acțiuni de control, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei, din care peste 2,15 milioane de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată. Față de anul anterior, s-a înregistrat o creștere cu 70 la sută a numărului angajatorilor sancționați (217) și a sancțiunilor aplicate (281). Printre cele mai grave abateri s-au aflat cazurile a doi minori, în vârstă de 16 și 17 ani, care lucrau în condiții ilegale în domeniile HoReCa și creșterea animalelor. Deși legislația prevede un program de maximum 6 ore pe zi pentru minorii care lucrează, aceștia erau ținuți la muncă și 12 ore pe zi, fără zile libere. În urma descoperirilor, ITM a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Conform explicațiilor oferite de Bogdan Chitacu, mulți angajatori recurg la munca la negru cu acordul tacit al angajaților. Este vorba, în general, despre persoane cu datorii bancare, beneficiari de ajutoare sociale care nu vor să piardă veniturile de la stat sau tineri fără experiență, care nu-și cunosc drepturile legale. Însă acceptarea muncii fără contract vine cu numeroase dezavantaje pentru angajat: lipsa contribuțiilor la pensie și sănătate, imposibilitatea de a dovedi vechime în muncă, vulnerabilitate în fața accidentelor de muncă sau a abuzurilor salariale. Pe lângă cazurile de muncă nedeclarată, ITM Buzău a mai aplicat amenzi în valoare de 459.400 de lei pentru alte nereguli precum:
Judecătoria Ploieşti se va pronunţa pe 1 iulie cu privire la cererea de liberare condiţionată înaintată de fostul ministru al Turismului Elena Udrea încarcerată la penitenciarul pentru femei de la Târgşoru Nou. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti care au luat în discuţie joia trecută cererea de liberare condiţionată a buzoiencei, au stabilit data de 1 iulie ca termen în care se vor pronunţa asupra solicitării fostului ministru. În ultimele luni, fostul ministru
.
Compensarea facturilor la energie a ajuns la final și România nu mai poate continua cu actuala schemă care a pus mari presiuni pe deficitul bugetar și va continua să o facă și după 1 iulie, deoarece statul român este în continuare dator către furnizori. De la 1 iulie, românii vor înfrunta adevăratele prețuri de pe piața liberalizată în 2021, care vor duce la facturi mult mai mari. Autoritatea de Reglementare
.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună în fiecare an pe 29 iunie, o zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox. Amândoi s-au săvârșit martiric la Roma, din porunca împăratului Nero și tot în această zi, moaștele lor au fost mutate în locul numit „Ad Catacumbas”, de pe Via Appia din Roma. Potrivit Sinaxarului, moaștele celor doi mari apostoli au fost puse împreună, ca semn al legăturii lor sfinte.
.
Prima vizită a noului ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, a fost făcută pe sectorul problemă din A7 de la Buzău la Mizi: După discuția cu reprezentanții constructorului bulgar Trace și ai supervizorului Tecnic, ministrul a anunțat că acest lot ar urma să fie deschis „până la finalul lunii viitoare”: Ultima problemă rămasă de rezolvat este cea a podului A7 peste pârâul Sărata de la km 38: Aici 1) se eclisează
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.