Trei cadre didactice de la Merei au redescoperit natura ca spațiu de învățare, transformare și conectare autentică. Este vorba despre Roxana Aprodu care, alături de colegele sale Elena Mocanu și Elena Gramer, a pus bazele Asociației „Zăganii Buzăului” din dorința de a oferi copiilor un cadru alternativ de dezvoltare prin mișcare, aventură și experiențe trăite în aer liber. În cadrul unui interviu, Roxana ne vorbește cu emoție și entuziasm despre cum a prins viață această inițiativă, inspirată de simbolul zăganului – vulturul bărbos reîntors în Munții Buzăului –, dar și despre școala de vară „Junior Rangers Istrița”, un proiect ambițios susținut de Fondul Științescu, în care educația se împletește firesc cu natura și bucuria descoperirii. Împreună cu o echipă dedicată de profesori, voluntari și parteneri locali, Roxana a reușit să transforme o simplă idee într-o experiență memorabilă pentru zeci de copii. Despre provocări, momente emoționante, lecții învățate și puterea educației în aer liber, citiți în interviul de mai jos. Reporter: Cum a apărut Asociația Zăganii Buzăului? Roxana Aprodu: Asociația Zăganii Buzăului a prins viață dintr-o dorință mai veche de-a mea: aceea de a crea un spațiu dedicat copiilor, în care să se dezvolte prin mișcare, natură și experiențe autentice. Ideea acestei asociații s-a conturat în ultimul an, după numeroase activități sportive și participări la concursuri de orientare în natură alături de elevii mei. Am văzut cât de mult le plac provocările în aer liber, cât de mult le dezvoltă încrederea, spiritul de echipă și bucuria de a învăța altfel. Mi-am dorit de mult un cadru care să-mi permită să organizez mai ușor astfel de activități. Așa s-a născut Asociația Zăganii Buzăului, alături de două colege minunate – Elena Mocanu și Elena Gramer –, care m-au sprijinit încă de la început, cu entuziasm și încredere. Rep.: De unde vine numele „Zăganii Buzăului”? De ce numele acesta? Are vreo poveste? R.A.: Da, numele „Zăganii Buzăului” are o poveste frumoasă și plină de simboluri care ne reprezintă. „Zăganul” este o denumire veche a vulturului bărbos (Gypaetus barbatus), o pasăre de pradă spectaculoasă care a dispărut din România, dar care a fost readusă recent în Carpați prin eforturi de reintroducere. Povestea vulturului Ilie, eliberat în Munții Buzăului în cadrul unui program internațional, ne-a inspirat profund. Ne-am regăsit în imaginea lui: puternic, liber, revenit în natură după o lungă absență — un simbol al speranței și al reînceperii. Alegerea numelui „Zăganii Buzăului” nu a fost întâmplătoare. A fost felul nostru de a onora acest simbol local, dar și de a transmite un mesaj: că prin educație și implicare, putem readuce la viață nu doar specii, ci și valorile legate de natură, comunitate și continuitate. Și, într-un ton mai personal, mai există o glumă care ne leagă: cei care am pus bazele asociației avem și o „asociație paralelă”, neoficială, care se numește cu umor „Vulturii Pleșuvi”, o referire simpatică la vârsta noastră, apropiată de pensie. Ne place să credem că, asemeni zăganului, chiar dacă avem „pene albe”, încă putem zbura departe și da aripi ideilor bune. Așa s-a născut numele: din respect pentru natură, pentru simbolurile locale, dar și din dorința de a păstra zborul viu, indiferent de vârstă. Rep.: Cum a luat naștere ideea acestui proiect? R.A.: Ideea proiectului a apărut într-un moment în care îmi doream să fac mai mult pentru copii, dincolo de activitățile obișnuite de la clasă. Urmăream de ceva timp proiectele finanțate prin Fondul Științescu și mi se păreau cu adevărat inspiraționale: creative, bine gândite și cu impact real în comunități. Când a apărut apelul pentru ediția a 4-a a Fondului Științescu, am simțit că e momentul să încercăm și noi, chiar dacă eram o asociație tânără, la început de drum. Recunosc, la început nu credeam că avem vreo șansă reală. Dar un exemplu din apropiere ne-a dat curaj: grupul de inițiativă „Fetele de la țară”, care câștigase cu un an înainte finanțare pentru un proiect în zona noastră – „Lumea Paratethys”. Faptul că un grup mic, dar hotărât, reușise să aducă știința și natura mai aproape de copii ne-a motivat să visăm și noi. Așa a început totul, cu o idee simplă, mult entuziasm și convingerea că merită să încercăm. Rep.: Care au fost cele mai mari provocări în organizarea școlii de vară? R.A.: Una dintre cele mai mari provocări a fost deplasarea copiilor la locul ales pentru desfășurarea activităților. Fără sprijinul constant al părinților și fără susținerea oferită de Școala Gimnazială Merei, sincer, nu am fi reușit să ducem acest proiect la bun sfârșit. O altă dificultate importantă a fost legată de implicarea cadrelor didactice din aria științelor. Deși proiectul era în mod clar orientat spre învățarea prin știință și natură, echipa de bază a fost formată în principal din profesori de discipline umaniste, care s-au implicat cu sufletul și au compensat acolo unde ne lipsea expertiza specifică. Ne-am adaptat pe parcurs și am învățat să facem lucrurile cu ce avem, dar aceste lipsuri s-au simțit și ne-au motivat să lucrăm și mai mult, pentru a crea o experiență valoroasă pentru copii. Rep.: Cum ați selectat activitățile incluse în program? R.A.: Ne-am dorit ca fiecare activitate să contribuie real la dezvoltarea unei personalități puternice și echilibrate a micilor „Junior Rangers”, acesta fiind obiectivul central al proiectului nostru. Am pornit de la criteriul clar că activitățile trebuie să fie din sfera STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică, n.r.), dar adaptate vârstei și intereselor copiilor, și mai ales să fie practice, dinamice și ancorate în natură. Am avut și norocul de a lucra cu un partener de încredere, care a venit alături de noi cu proprii voluntari, oameni dedicați și pasionați. Împreună, am gândit și stabilit activitățile școlii de vară „Junior Rangers Istrița” astfel încât să atingem echilibrul între educație, aventură, lucru în echipă și dezvoltare personală. Am ales fiecare activitate cu gândul la ce tip de copil ne dorim să formăm: curios, curajos, atent la natură și la ceilalți, capabil să se orienteze și să acționeze responsabil. Colaborarea dintre atâtea entități a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase părți ale proiectului nostru. Fiecare partener și-a asumat un rol clar, iar comunicarea și spiritul de echipă ne-au ajutat să lucrăm eficient, chiar dacă veneam din medii diferite. În primul rând, Fondul Științescu a fost cel care a făcut posibil acest vis – oferindu-ne nu doar sprijin financiar, ci și susținere morală pe tot parcursul proiectului. Ne-au încurajat, au crezut în noi și ne-au dat încrederea de care aveam nevoie. Asociația Studenților Geografi ne-a trimis patru voluntari entuziaști, care s-au ocupat de o bună parte din logistica școlii de vară și au desfășurat activități interactive cu copiii. Prezența lor a adus un suflu nou și o abordare profesionistă. Grupul de inițiativă „Fetele de la Țară” s-a implicat în mod direct în partea de conținut educațional durabil, ocupându-se de realizarea panourilor informative ce vor fi amplasate pe traseul turistic de pe dealul Istrița – un element important al proiectului nostru pe termen lung. Geocaching România a contribuit prin expertiză și consultanță în dezvoltarea unei componente inovatoare a traseului educațional – introducerea unui circuit de tip geocaching. Acest parteneriat a adus un plus de atractivitate și interactivitate proiectului, făcând învățarea în natură mai captivantă pentru copii. Primăria Merei ne-a fost un sprijin esențial, punând la dispoziție spațiul în care s-au desfășurat activitățile, oferindu-ne stabilitate și condiții bune de lucru. În final, dar nu în ultimul rând, Școala Gimnazială Merei. Cadrele didactice s-au implicat ca voluntari, am beneficiat de mobilier oferit școlii și de transportul elevilor cu mijloacele proprii ale instituției. Fără acest sprijin, pur și simplu nu am fi reușit. A fost o adevărată muncă de echipă, iar faptul că fiecare partener și-a înțeles rolul și a contribuit cu profesionalism și dedicare a făcut ca „Junior Rangers Istrița” să devină o experiență memorabilă pentru toți. Rep.: Ce schimbări ați observat la copii în decursul săptămânii? R.A.: Săptămâna petrecută împreună în natură a adus o transformare vizibilă la mulți dintre copii. În primele zile, unii dintre ei erau timizi, reținuți sau pur și simplu obișnuiți cu rutina clasică de la clasă. Dar pe măsură ce am început activitățile – jocuri de echipă, orientare, ateliere practice –, i-am văzut cum încep să prindă încredere în ei înșiși și unii în ceilalți. Au devenit mai curajoși, mai implicați, mai responsabili. Au învățat să își asculte colegii, să coopereze, să caute soluții, să își susțină ideile, dar și să accepte greșelile ca parte din proces. Mulți au descoperit pentru prima dată cât de bine se simt departe de ecrane, conectați cu natura și cu oamenii din jur. Cel mai mult m-a impresionat felul în care au început să se simtă parte dintr-un grup de mici Rangers. Purtau tricourile cu mândrie, vorbeau despre ce au învățat, își asumau roluri, îi încurajau pe cei care aveau mai multe emoții. Au crescut în doar câteva zile – nu doar fizic activi, ci emoțional mai puternici și mai deschiși. Pentru mine, asta a fost cea mai valoroasă reușită a proiectului. Rep.: A existat un moment special care v-a emoționat profund? R.A.: Da. Au fost multe momente frumoase, dar cel care m-a atins cel mai profund a fost seara petrecută în corturi, în Satul Dacic, sub cerul liber, într-o atmosferă pe care cu greu o pot descrie în cuvinte. Copiii erau obosiți, dar plini de entuziasm, după o zi plină de aventuri și descoperiri. Seara s-a încheiat cu o binecuvântare emoționantă rostită de părintele Milea, într-o liniște aproape sacră. Privindu-i cum ascultau în tăcere, așezați pe pături, cu fețele luminate de lumina focului și a lanternelor, mi-am dat seama cât de profund a pătruns această experiență în sufletul lor. Pentru unii dintre ei era prima noapte dormită în cort, prima dată când învățau despre stele fără ecrane, prima dată când simțeau că fac parte dintr-un grup unit, cu un scop comun. Și apoi, la finalul săptămânii, în ziua festivă în care au depus jurământul de „Junior Rangers” și au primit certificatele, am simțit o emoție greu de stăpânit. Erau mândri, încrezători, cu o altă energie decât la început. Privindu-i, mi-am dat seama că nu doar ei s-au schimbat – și eu am crescut odată cu ei, ca profesor, ca om. Aceste momente îmi vor rămâne mereu în inimă și îmi vor aminti de ce merită să crezi în educația prin experiență, în echipă, în natură. Rep.: Cum ați reușit să țineți atenția copiilor în activități educative într-un cadru informal? R.A.: Pentru noi, cheia a fost să facem învățarea interactivă, practică și distractivă. Știam că, într-un cadru informal, copiii nu pot sta prea mult în bănci sau să asculte prelegeri clasice. Așa că am combinat ateliere teoretice scurte cu activități practice, experimente, jocuri și drumeții, toate legate de tematica proiectului. De exemplu, după ce le-am povestit despre mediul montan sau ecologie, am făcut împreună experimente de cristalizare a sării sau am construit un vulcan, iar apoi am ieșit în natură să studiem zona pe hartă sau să montăm cache-uri de geocaching. Astfel, copilul vedea direct aplicarea a ceea ce învăța. Am folosit și multe jocuri de spargere a gheții și dezmorțire, care au ajutat copiii să se simtă relaxați, conectați unii cu alții și deschiși să participe activ. Un rol foarte important l-au avut și voluntarii de la Asociația Studenților Geografi de la Universitatea București: Adi, Floricica, Edi și Letiția. Ei au fost alături de noi pe tot parcursul școlii de vară, ajutând la organizare, dar mai ales la desfășurarea activităților cu copiii, aducând entuziasm, cunoștințe și energie. În plus, atmosfera de aventură – drumețiile, noaptea în cort, experiențele în aer liber – au făcut ca totul să fie mult mai captivant decât o oră obișnuită de școală. Cred că am reușit să ținem atenția copiilor pentru că am făcut învățarea un proces viu, plin de descoperiri și emoții, care îi implică pe toți. Rep.: Care credeți că a fost cea mai valoroasă lecție pe care copiii au învățat-o în această tabără? R.A.: Pentru mine, cea mai importantă lecție pe care copiii au învățat-o în această tabără a fost legătura profundă cu natura și responsabilitatea față de mediul înconjurător. Nu doar prin informații teoretice, ci prin experiențe directe: drumeții, studii pe hartă, activități practice și momente de reflecție. Am văzut cum această conexiune îi schimbă: devin mai atenți la detalii, mai conștienți că fiecare gest al lor contează pentru protejarea planetei. Un exemplu care mă bucură enorm este Adi, un fost elev al Școlii Merei, care acum este asistent universitar la Facultatea de Geografie și profesor la un liceu de prestigiu din București. El a venit alături de noi ca voluntar și mentor, demonstrând copiilor că pasiunea pentru știință și natură poate deveni o carieră frumoasă și plină de sens. Cred că mesajul cel mai puternic pentru copii a fost acela că educația nu este doar despre manuale, ci despre experiențe, curajul de a explora și dorința de a proteja lumea în care trăim. Rep.: De ce considerați că educația în natură este importantă în dezvoltarea copiilor? R.A.: Pentru mine, educația în natură este esențială pentru că oferă copiilor o conexiune autentică și profundă cu mediul în care trăiesc. În lumea noastră digitalizată și tot mai urbanizată, e ușor să uităm cât de multă valoare are să simți, să explorezi, să descoperi prin propriile simțuri. În natură, copiii învață nu doar informații teoretice, ci dezvoltă curiozitatea, responsabilitatea, spiritul de observație și reziliența. Învățarea devine o experiență vie, plină de emoții și provocări reale, care îi ajută să crească nu doar intelectual, ci și emoțional și social. Mai mult, timpul petrecut în aer liber, în grup, îi ajută să-și dezvolte abilități de cooperare, comunicare și leadership, iar legătura cu natura îi face să fie mai atenți la nevoile mediului și să devină cetățeni responsabili. Pentru mine, educația în natură este o cale de a forma oameni compleți, conectați la lumea reală, capabili să o protejeze și să o respecte. Rep.: Ce rol au avut voluntarii și cum s-au integrat în activități? R.A.: Voluntarii au avut un rol esențial în succesul școlii noastre de vară. Pe lângă studenții minunați de la Asociația Studenților Geografi – Adi, Floricica, Edi și Letiția –, am avut alături și voluntari foarte apropiați nouă: copiii noștri aduși de acasă care acum sunt studenți sau liceeni – Raisa și Bogdan -, ambii studenți în anul I, și Victoria, elevă în clasa a XII-a. Acești tineri au fost o punte importantă între noi, coordonatorii, și copiii mici, pentru că îi înțelegeau, știau cum să îi motiveze și să le capteze atenția. Au fost implicați activ în organizarea jocurilor, în ateliere, au fost sprijin în drumeții și în momentele mai dificile, dar și prieteni pentru cei mai mici. Prezența lor a creat o atmosferă prietenoasă, în care copiii simțeau că au modele aproape de vârsta lor, de la care pot învăța nu doar lucruri practice, ci și cum să fie mai responsabili și implicați. Voluntarii au făcut ca totul să funcționeze fără probleme, au adus multă energie și au transformat școala de vară într-o experiență memorabilă pentru toți. Rep.: Ați folosit metode educaționale neconvenționale? Cum au funcționat? R.A.: Da, ne-am bazat foarte mult pe metode educaționale neconvenționale pentru că am vrut să facem învățarea cât mai atractivă și eficientă pentru copii. Am integrat elemente STEAM (știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică) prin experimente practice – de exemplu, cristalizarea sării sau construirea unui vulcan în miniatură. Aceste activități le-au permis copiilor să vadă cum funcționează procesele naturale, să pună întrebări și să găsească singuri răspunsuri. Am folosit și învățarea bazată pe proiecte, unde copiii au avut rol activ în organizarea și desfășurarea unor activități precum montarea cache-urilor de geocaching sau studiul pe hartă a zonei, ceea ce le-a oferit un sentiment real de responsabilitate și implicare. În plus, am aplicat învățarea prin explorare, prin drumeții și activități în aer liber, care au stimulat curiozitatea și au oferit contexte autentice pentru a înțelege mediul montan și ecologia. Învățarea prin joc a fost un pilon important – jocurile de spargere a gheții și jocurile de dezmorțire au creat o atmosferă relaxată, iar drumețiile cu geocaching au transformat explorarea în aventură, unde fiecare copil a devenit un mic detectiv în căutarea „comorilor” ascunse. Toate aceste metode au funcționat excelent. Am văzut cum copiii erau mult mai implicați, curioși și entuziaști să participe, să învețe și să experimenteze. Această abordare le-a stimulat creativitatea, spiritul de echipă și dorința de a descoperi lumea înconjurătoare. Rep.: Care a fost activitatea preferată a copiilor, din ce ați observat? R.A.: Din ceea ce am observat pe parcursul școlii de vară, cea mai apreciată activitate de către copii a fost drumeția cu geocaching. Pentru ei, a fost o adevărată aventură să pornească în căutarea „comorilor” ascunse în natură, să folosească hărți și să descopere locuri noi din zona Monteoru. Le-a plăcut mult că această activitate combina explorarea, jocul și învățarea în același timp. Erau entuziasmați să găsească cache-urile și să monteze propriile ascunzători, ceea ce le-a oferit un sentiment puternic de reușită și apartenență. De asemenea, am văzut că seara petrecută în cort, în Satul Dacic, a rămas un moment foarte special pentru mulți dintre ei, dar și experimentele practice, precum cristalizarea sării sau construirea vulcanului, au captat foarte mult interesul. În general, activitățile care le-au permis să fie activi, să descopere și să colaboreze în echipă au fost cele care i-au atras cel mai mult. Rep.: Care a fost cea mai dificilă activitate de implementat din punct de vedere logistic sau de siguranță? R.A.: Cea mai dificilă activitate de organizat a fost, fără îndoială, seara petrecută în Satul Dacic. Deplasarea până acolo a fost destul de complicată din cauza drumului greu, iar recuperarea copiilor după activități a necesitat o planificare atentă pentru a ne asigura că toată lumea ajunge în siguranță. În plus, lipsa curentului electric a fost o provocare, dar am suplinit acest lucru cu lanterne, ceea ce a creat și o atmosferă specială, aproape magică. A fost nevoie de multă coordonare și sprijin din partea tuturor, pentru că trebuia să fim atenți la fiecare detaliu legat de siguranța copiilor și confortul lor. Această experiență, deși dificilă logistic, a fost una memorabilă și cu adevărat valoroasă pentru copii, mai ales pentru că a fost binecuvântată de părintele Milea și a adus un plus de sens și profunzime întregii tabere. Rep.:Cum s-a desfășurat momentul jurământului „Junior Ranger”? Ce a însemnat pentru copii? R.A.: Momentul jurământului „Junior Ranger” a fost cu adevărat un punct culminant al școlii noastre de vară. Ne-am adunat cu toții într-un cadru special, încărcat de emoție și mândrie, iar copiii au rostit jurământul cu multă seriozitate și entuziasm. Pentru ei, a fost mai mult decât o formalitate — a fost un angajament sincer față de natură, față de protejarea mediului înconjurător și față de valorile pe care le-am promovat pe parcursul taberei. Am văzut în ochii lor un sentiment de responsabilitate și de apartenență la o comunitate specială. După jurământ, fiecare copil a primit certificatul de Junior Ranger, un moment de recunoaștere care i-a făcut să se simtă mândri și încurajați să continue să fie curioși și implicați în protejarea naturii.Pentru mine, acest moment a fost o dovadă clară că ceea ce am construit împreună nu este doar o experiență temporară, ci o fundație pe care ei pot clădi în continuare. Rep.: Aveți planuri să extindeți proiectul în alte zone sau să organizați ediții viitoare? R.A.: În acest moment, nu pot să afirm cu tărie că vom extinde proiectul în alte zone sau că vom organiza ediții viitoare. Mai avem încă câțiva pași importanți de parcurs pentru a finaliza ceea ce am început, în special montarea panourilor educative pe traseul turistic Monteoru–Nenciulești–Breaza–Pietroasele–Năeni. Sperăm foarte mult ca și celelalte comune implicate să continue această activitate și să ne aibă ca model. Ne dorim ca ceea ce am realizat să inspire și să încurajeze implicarea comunităților locale în educația ecologică și protejarea mediului. Pentru noi, cel mai important acum este să consolidăm și să finalizăm cu succes acest proiect, iar de acolo vom vedea cum putem continua și dezvolta mai departe. Rep.: Cum intenționați să păstrați vie legătura copiilor cu natura după încheierea proiectului? R.A.: Pentru a menține legătura copiilor cu natura și după încheierea proiectului, pregătim și vom publica un caiet de practică special conceput pentru Junior Rangers. Acest caiet va conține activități practice, jocuri educative, exerciții de observare a naturii și ghiduri pentru continuarea explorărilor în aer liber. În plus față de caiet, copiii vor avea acces la traseul turistic echipat cu panourile educative montate pe traseul Monteoru–Nenciulești–Breaza-Pietroasele–Năeni, astfel încât să poată reveni oricând să exploreze și să învețe în mod activ. Vom organiza periodic întâlniri și ateliere Junior Ranger, atât față în față, cât și online, pentru a le oferi un spațiu unde să împărtășească experiențe și să își continue învățarea într-un cadru prietenos și motivant. Totodată, copiii vor fi încurajați să participe la acțiuni comunitare de protejare a mediului și să devină adevărați ambasadori ai naturii în comunitățile lor. Prin aceste demersuri, dorim să transformăm experiența taberei într-un angajament pe termen lung față de natură și mediul înconjurător. Rep.: Care sunt nevoile actuale ale proiectului pentru a continua sau pentru a crește în viitor? R.A.: În acest moment, proiectul nu are nevoie din punct de vedere financiar, deoarece Fondul Științescu a asigurat toate resursele necesare prin sponsorizarea oferită. De asemenea, Primăria ne-a pus la dispoziție spațiul pentru desfășurarea activităților și sperăm să ni-l lase în folosință și după data de 31 august, când se încheie oficial proiectul, pentru a putea organiza în continuare întâlniri și activități. În schimb, avem nevoie în continuare de voluntari dedicați care să ne sprijine în organizarea și desfășurarea activităților viitoare, precum și de timp pentru a putea susține și dezvolta acest proiect pe termen lung. Voluntarii sunt esențiali nu doar pentru partea logistică, ci și pentru a menține spiritul comunității și entuziasmul copiilor, iar timpul necesar implicării este la fel de important pentru ca toate acestea să se desfășoare cu succes. Rep.: Ce ați învățat personal din această experiență? R.A.: Această experiență m-a învățat cât de importantă este răbdarea și flexibilitatea atunci când lucrezi cu copii și cu un grup divers de parteneri. Am văzut că, deși apar mereu provocări logistice sau neprevăzute, entuziasmul și dorința copiilor de a învăța pot transforma orice dificultate într-o oportunitate. Am realizat, de asemenea, cât de valoroasă este colaborarea și sprijinul reciproc între toți cei implicați — voluntari, profesori, autorități locale și părinți. Fiecare contribuție, indiferent cât de mică, face o diferență mare. În plus, m-a impresionat puterea naturii de a conecta oamenii și de a stimula curiozitatea și respectul față de mediul înconjurător. Am învățat că educația în natură nu este doar despre transmiterea de cunoștințe, ci și despre crearea unor legături emoționale care rămân pe termen lung. Rep.: Dacă ar fi să descrieți acest proiect într-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce? R.A.: Un singur cuvânt? Transformator. Pentru că acest proiect nu a fost doar o serie de activități – a fost o experiență care a schimbat ceva în fiecare dintre noi. A transformat curiozitatea copiilor în dorință de cunoaștere, spațiile obișnuite în locuri vii de învățare, și echipa noastră – într-o adevărată comunitate. Am văzut cum un proiect mic, pornit cu emoții și nesiguranță, poate să prindă rădăcini adânci și să lase urme frumoase. Tocmai de aceea, „transformator” mi se pare cuvântul care îl cuprinde cel mai bine. Rep.: Ce mesaj ați transmite celor care doresc să înceapă proiecte similare în comunitățile lor?