De ce a dat greș atât de spectaculos strategia lui Putin în Orientul Mijlociu. Eșecul Rusiei, o lecție importantă pentru China și SUA
Inapoi

De ce a dat greș atât de spectaculos strategia lui Putin în Orientul Mijlociu. Eșecul Rusiei, o lecție importantă pentru China și SUA

Postat pe 26 Jul 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
În ultimii doi ani, poziția Rusiei în Orientul Mijlociu s-a prăbușit. De fiecare dată când aliații lui Putin - Siria lui Assad și Iran - au avut nevoie disperată de ajutor, aceștia au fost abandonați, ceea ce ar trebui să fie o lecție importantă și pentru China lui Xi Jinping: în vremuri de criză, Rusia nu este un partener de încredere. Iar în noua arhitectură geopolitică a Orientului Mijlociu, nimeni nu mai are nevoie de Rusia, potrivit unei analize Foreign Affairs. Strategia pragmatică adoptată de Rusia în Orientul Mijlociu a ajutat-o inițial să devină o contrapondere pentru Statele Unite în regiune. Moscova își formase alianțe strânse cu Siria și Iran și avea relații cordiale cu Israel și monarhiile arabe. Totul s-a schimbat, însă, în ultimele 20 de luni. Răspunsul Israelului la atacul grupării Hamas din 7 octombrie a devastat așa-numita axă a rezistenței susținută de Iran, cu care Rusia avea relații apropiate. Apoi, regimul lui Assad din Siria, un stat clientelar al Rusiei, s-a prăbușit în mod spectaculos. Bombardamentele lansate de Israel și SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au slăbit semnificativ puterea celui mai important aliat regional al Rusiei. Reputația Rusiei de protector și garant al securității în regiune este acum la pământ, iar eșecurile Moscovei se vor resimți și dincolo de Orientul Mijlociu. Ultimele evenimente au arătat că Rusia este doar un prieten de vremuri bune. În cazul unui conflict între SUA și China, spre exemplu, pentru insula Taiwan, Washingtonul se poate aștepta ca Moscova să rămână pe margine, așa cum a făcut și cu partenerii săi din Orientul Mijlociu. Lipsa de reacție și indiferența cu care Rusia a tratat Orientul Mijlociu în ultimii doi ani nu a trecut neobservată. În Iran, liderul suprem Ali Khamenei a început să fie criticat pentru apropierea sa tot mai mare de Rusia. Mai mulți comentatori din Iran l-au criticat deschis pe Putin pentru că a refuzat să includă o clauză de apărare reciprocă în acordul semnat de Teheran și Moscova în luna ianuarie pentru un parteneriat strategic, în ciuda faptului că astfel de clauze au fost introduse în parteneriatele Rusiei cu Belarus și Coreea de Nord. Până și atitudinea Israelului față de Rusia s-a schimbat. Nici Netanyahu, nici societatea israeliană nu par interesați de serviciile de mediere a conflictului cu Iranul oferite de Putin. Când legăturile dintre SUA și Israel s-au răcit, în timpul precedentei administrații prezidențiale, Netanyahu s-a apropiat de Moscova. Dar, acum, cu Trump înapoi la Casa Albă, menținerea relațiilor bune cu Putin și cu o Rusie slăbită nu mai este un imperativ pentru liderul israelian. Dacă va izbucni un conflict în Asia, sprijinul lui Putin pentru China se va limita cel mai probabil la continuarea livrărilor de petrol și gaze. După cum a spus ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, în timpul unei întâlniri cu liderii europeni, Rusia va rămâne importantă pentru China doar atât timp cât va continua să lupte în Ucraina, așa încât să țină resursele și atenția Statelor Unite cât mai departe de Asia. Altfel, Beijingul nu se va putea baza pe niciun ajutor militar din partea Moscovei. Acest lucru ar trebui să fie o învățătură și pentru administrația Trump. Putin a demonstrat că Rusia nu este un partener de încredere nici măcar pentru alte dictaturi cu care a avut relații strânse de lungă durată. Pentru Washington, Moscova ar fi un partener încă și mai slab, chiar și în cazul în care Trump ar reuși să distrugă alianța dintre Putin și Xi. Putin ar pune la dispoziția Statelor Unite și a lumii democratice aceleași resurse pe care le-a pus în joc și în relația cu teocrații de la Teheran: nimic. Succesul inițial al strategiei lui Putin în Orientul Mijlociu părea să indice cândva că Rusia ar putea fi un partener geopolitic valoros. Faptul că acea impresie s-a dovedit a fi atât de greșită ar trebui să îl descurajeze pe Trump sau pe oricare alt lider să îl mai curteze vreodată pe arhitectul strategiei eșuate a Rusiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din buzau

-
-

18:25

Intervenție combinată pentru salvarea acesteia

O căprioară a căzut azi în heleșteul din Parcul Crâng. Trecătorii au sunat la 112 pentru salvarea acesteia.
Image Description

17:28

Ceremonie de absolvire pentru 179 de elevi, promoția „Regina Maria 150”

Pe data de 31 iulie, începând cu ora 10.00, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” va avea loc ceremonia de absolvire a promoției 2025. Aceasta poartă denumirea simbolică „Regina Maria 150”, în semn de respect și recunoștință față de una dintre cele mai importante personalități ale istoriei României, la 150 de ani de la nașterea sa. În cadrul festivității, 83 de maiștri militari
Image Description

16:58

RER SUD: încă o etapă de dezinsecție la sol

Încă o etapă de dezinsecție la sol va avea loc în perioada 4-8 august, pe domeniul public al municipiului Buzău. Aceasta va avea loc în prima parte a zilei, în intervalul orar 5.00 – 10.00. Pe perioada de execuție a dezinsecției, cetățenii sunt rugați să nu tranziteze/staționeze în zonele de acțiune. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, activitatea va fi decalată, urmând a se comunica ulterior perioada
Image Description

16:54

La Nouă Tei ai până la 40% reducere la o gamă largă de produse Petra Pavaje

Te-ai gândit că vara asta e momentul ideal să-ți transformi curtea, terasa sau aleea într-un spațiu de vis? Avem vești bune pentru tine: am redus prețurile la o gamă variată de pavaje și accesorii pentru amenajări exterioare! Până pe 31.07.2025, în depozitele Nouă Tei ai până la 40% reducere la o gamă largă de produse Petra Pavaje. Acum poți să îți amenajezi spațiul exterior exact așa cum ai visat, cu
Image Description

16:32

Buzăul onorează Ziua Imnului Național

Mâine, începând cu ora 9.00, platoul din fața Primăriei Municipiului Buzău va găzdui ceremonia dedicată Zilei Imnului Național, organizată de Garnizoana Buzău. Evenimentul solemn îmbină tradiția militară cu spiritul patriotic și religios al acestei sărbători oficiale. Manifestarea va debuta cu o slujbă religioasă oficiată de preotul militar, urmată de intonarea Imnului Național – „Deșteaptă-te, române!”, interpretat de Muzica Reprezentativă a Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Prefectura, autoritățile locale și reprezentanții armatei
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:58

- Brasov - Proiectul „FC Brașov Steagu Renaște” – dezastru financiar semnalat de Curtea de Conturi și dezvăluit în exclusivitate de NewsBV

Proiectul „FC Brașov Steagu Renaște”, lansat cu mari promisiuni în 2021, s-a transformat rapid într-un eșec răsunător al administrației Allen Coliban. Deși se dorea un nou început pentru fotbalul brașovean, realitatea financiară scoasă la iveală de Curtea de Conturi și prezentată în exclusivitate de newsbv.ro arată un tablou sumbru: aproape 6 milioane de lei alocați ilegal din bani publici către o entitate sportivă care astăzi nu mai există. Potrivit informațiilor
Image Description

22:49

- Nationale - Exclusiv Ministrul Energiei: Îi rog pe cei care nu au fost informați corect despre tarife să facă reclamații. Oricând se pot schimba furnizorii

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a vorbit la Digi24 despre cum vor arăta facturile de energie pentru luna iulie, după ce a fost eliminată plafonarea, și îi îndeamnă pe consumatorii care nu au primit notificări de la furnizori despre schimbarea tarifului să facă reclamații. „Am rugămintea foarte mare la toți oamenii care simt că nu au fost informați corect să reclame în secunda doi și la ANRE și la ANPC aceste
Image Description

22:43

- Nationale - Predoiu, despre inundaţiile din Suceava: Ruperea de nori şi revărsarea apelor într-o vale îngustă au format „o capcană perfectă”

Ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, a declarat luni seară, despre inundațiile devastatoare din Moldova, că pe râul Neagra din judeţul Suceava s-a produs un fenomen periculos, respectiv o inundaţie instantanee, greu de anticipat şi de controlat. Întrebat, luni seară, la Antena 3, despre situaţia critică din nordul Moldovei, unde sute de persoane au fost evacuate, ministrul Cătălin Predoiu a explicat că pe râul Neagra s-a produs un fenomen sever
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
buzau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul buzau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete