Înapoi
Inteligența artificială va crește productivitatea și va transforma piața muncii în următorii 10 ani
Nationale

Inteligența artificială va crește productivitatea și va transforma piața muncii în următorii 10 ani

Postat 14 ore în urmă

Update 14 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Inteligența artificială (AI) este deja parte integrantă a vieții cotidiene, iar impactul ei asupra economiei va deveni mult mai vizibil în următorul deceniu. Potrivit unui raport recent al Băncii Naționale a României (BNR), citat de Digi24, dezvoltarea AI ar putea aduce o creștere economică suplimentară de 5%, echivalentă cu 14-16 miliarde de euro anual, prin eficientizarea muncii și automatizarea sarcinilor. Totodată, doar o parte modestă a locurilor de muncă din România este amenințată cu dispariția.

👉Creșterea productivității prin automatizare și colaborarea locurilor de muncă cu AI

Conform raportului BNR asupra Stabilității, automatizarea și folosirea inteligenței artificiale vor genera un plus semnificativ de productivitate. Acesta va rezulta atât din timpul câștigat prin automatizarea sarcinilor repetitive, cât și din realocarea acestuia către activități noi, generând un impact pozitiv de până la 5% asupra creșterii economice. Banca notează că, în perioada următoare, aproximativ 54% dintre locurile de muncă vor colabora direct cu tehnologiile AI.

Deși 4% din joburi sunt considerate expuse riscului de a fi complet înlocuite, BNR subliniază că temerile privind o dispariție masivă a locurilor de muncă sunt nefondate în momentul de față. Piața muncii din România nu va fi amenințată în mod direct, iar schimbările așteptate vor viza mai mult transformarea conținutului și modului de lucru decât eliminarea totală a posturilor.

👉Rolul AI în diverse industrii și transformările pe piața muncii

Profesorul Adrian Mitroi, expert în finanțe comportamentale la ASE, explică avantajele pe care le aduce AI în economie și pe piața muncii. El afirmă: „Inteligența artificială, mai ales pentru o economie ca noastră (...) are și capacitatea de recalificare. Nu uitați că s-au pierdut joburi, dar s-au și creat joburi – și mai ales în industria de tracțiune economică substanțială AI vine și s-a clădit pe industria de IT.” Mitroi precizează că AI generează o „hipereficiență pe toate joburile” și devine o nouă sursă de creștere economică, spre deosebire de avantajele competitive tradiționale.

El oferă și exemple concrete: „În industria de ospitalitate, gândiți-vă, numai dacă s-ar face bookingul camerelor doar cu inteligența artificială, mentenanța preventivă... să faci această mentenanță din timp, să faci housekeeping-ul în timp real, să știi exact și să ai smart meniu, meniurile adecvate exact clientului.” De asemenea, profesorul subliniază impactul AI asupra educației, unde accesul rapid la informații actualizate schimbă complet modul de învățare și competiție.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe