Fotbalul revine la Buzău, iar în centrul atenției se află Metalul, care sâmbătă dimineață primește vizita unei foste echipe de Superligă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Este primul meci oficial pe teren propriu pentru buzoieni în actualul sezon de Liga a II-a, o partidă care aduce pe „Cornel Negoescu” nu doar o adversară redutabilă, ci și câteva figuri cunoscute publicului local. Echipa antrenată de Valentin Stan a debutat cu stângul în Liga a II-a, pierzând la limită (1-2) în deplasarea de la Voluntari, una dintre contracandidatele la promovare. Cu toate acestea, jocul a arătat momente solide, iar înfrângerea a venit după o prestație curajoasă. Mai mult, putem spune, fără să fim subiectivi, că rezultatul de la Voluntari a fost influențat clar de arbitrul partidei. Presupusul henț comis de Dinu în afara careului mare nici măcar nu a fost văzut de central, ci indicat de tușier. Pe stop cadru, se vede clar ca lumina zilei că goalkeeperul buzoienilor nu a depășit linia de la 16 metri. Sâmbătă, Metalul revine pe teren propriu, într-un cadru familiar, în fața propriilor suporteri, într-o partidă ce poate marca începutul unei reveniri. Spre deosebire de adversară, echipa lui Vali Stan nu dispune de vedete, însă a arătat de atâtea ori că poate răsturna pronosticuri clare. Totuși, față de sezonul trecut, Metalul parcă a pierdut puțin la capitolul omogenitate. Mai pe scurt, buzoienii nu pornesc ca favoriți, dar au (aproape) tot ce le trebuie pentru a-i încurca pe oaspeți. Sepsi este de fapt o echipă de Superligă îmbrăcată în haine de ligă secundă. După retrogradarea neașteptată, a păstrat un lot cu valoare ridicată și și-a anunțat clar intențiile: promovare directă. Sub comanda lui Ovidiu Burcă, covăsnenii au început sezonul cu un egal (1-1 la Chindia), dar rămân o forță în al doilea eșalon. Cel puțin prin prisma fotbaliștilor din lot. Dacă e să ne raportăm strict la meciul cu Chindia, putem spune că gruparea obișnuită mai degrabă cu play-off-ul Ligii I nu a impresionat în prima rundă. Pentru unii dintre actorii de pe teren, această partidă va avea o dublă încărcătură emoțională. Daniel Vârtej, buzoian get-beget, și Alin Dobrosavlevici, până mai ieri la Gloria, revin pe un teren pe care-l cunosc bine, cel puțin din sesiunile de antrenament. Vârtej a fost adversar al Metalului și în vara trecută, cu CSA Steaua.
Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global rămâne anemia, iar dintre toate formele acesteia, anemia feriprivă (prin deficit de fier) este cea mai des întâlnită. Potrivit dr. Mihaela Drăgan, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență, „aproximativ doi din cinci pacienți prezintă și această afecțiune”, atât în 2024, cât și în prima jumătate a anului 2025. Într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al
.
Liverpool a dat 150 de milioane pe Wirtz. Se vorbește deja intens, de vreo două luni, că pe Anfield ar putea ajunge și Alex Isaak, tot pe vreo sută și ceva de milioane. Vorbim de euro, evident. În orașul Beatleșilor au mai ajuns Ekitike, Kerkez, Mamardashvili și Frimpong. Un maghiar, un francez, un georgian și un batav, pentru fiecare achitându-se peste 35 de milioane de euro. E numai un exemplu
.
Un meci în care oaspeții din Sfântu Gheorghe erau priviți de mai toată lumea ca favoriți s-a derulat după cu totul alt scenariu. Metalul nu numai că s-a încăpățânat să dea peste cap pronosticurile, dar a și dominat o pretendentă aproape legitimă la promovare. Începutul a fost un pic ezitant, cu o greșeală a tânărului Opaiț, în urma căreia Câmpean a șutat de la 15 metri în butul stâng al
.
Cel mai spectaculos meci din turul doi al Cupei României le-a avut ca protagoniste pe Dacia Unirea și pe Olimpia. Partida care s-a jucat la Lacu Sărat a înregistrat nu mai puțin de zece goluri, opt înscrise în timpul regulamentar și două în prelungiri. Gazdele au deschis scorul în minutul 28 și l-au majorat patru minute mai târziu, momente în care se părea că brăilenii pot reuși surpriza. Olimpia a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.