La sfârșitul deceniului șase al secolului XX, sculptorii români căutau un loc potrivit pentru organizarea primei tabere de sculptură în aer liber. Descoperirea „poienilor rotate” de la poalele dealului Cetățuia, în vecinătatea vechii mănăstiri Ciolanu, pe teritoriul comunei buzoiene Tisău, a fost o adevărată revelație. Aici avea să se scrie o pagină esențială din istoria sculpturii românești moderne și contemporane. Aici s-a dăltuit în piatră o frumoasă pagină de istorie a artei care se află în memoria colectivă în strânsă legătură cu data la care comunitatea buzoiană aniversa 1.600 de ani de atestare documentară. Această istorie a fost pusă în lumină cu multă măiestrie de criticul literar Luiza Barcan, care a lansat cartea „Măgura Buzăului – o academie liberă de sculptură”. Evenimentul a avut loc în cadrul unei manifestări culturale de rezonanță națională, organizată de președintele filialei UAP Buzău, Valeriu Șuș-nea, un eveniment „In memoriam Gheorghe Coman, 1925 – 2005”, adică a celui ce a fost fondatorul și coordonatorul Taberei de sculptură Măgura – Buzău. Numele de Măgura, sub care s-a desfășurat fenomenul artistic între 1970 și 1985, provine de la piatra extrasă din cariera de la Măgura, materialul de lucru pentru toate cele 16 ediții ale taberei. Spațiul acesta, aproape miraculos prin frumusețea naturală și energia sa subtilă, asemănătoare unui magnetism greu de explicat, pare să păstreze și să transmită fiecărei persoane care ajunge aici o senzație de revelație. Cartea surprinde această magie creată în jurul taberei și a fondatorului ei, în jurul lucrărilor, dar prezintă și opiniile unora dintre cei care au pășit în acest sanctuar al artei create de Gheorghe Coman, au trudit creativ cu dalta, cu privire la modul de organizare, la libertatea de exprimare în interiorul ei obținută după cum s-a constatat mai târziu cu sacrificii făcute de inițiatorul ei. Această energie a fost chemarea pentru fiecare sculptor invitat să-și lase darul propriei creații, fie că avea deja măiestria dobândită, fie că urma să o câștige prin confruntarea directă cu piatra. După mulți ani de la ultima ediție, prima întâlnire cu acest spațiu și cu trăirile „dăltuite” în piatra lucrată de cei 172 de sculptori a fost pentru Luiza Barcan, autoarea cărții – a doua din istoria taberei după volumul semnat de jurnalistul Pavel Băciucu, „Poiana cu statui” -, tot o revelație și o chemare irespirabilă de a cerceta cât mai mult povestea scrisă aici, timp de 16 ani, vară de vară. Povestea acestei cărți, „Măgura Buzăului – o academie liberă de sculptură”, a început odată cu interesul Luizei Barcan pentru fenomenul Măgura. A aflat că lucrările erau în curs de restaurare și a avut ocazia să vădă acest proces. Și destinul a avut un cuvânt de spus. El „a aranjat” întâlnirile Luizei cu oameni apropiați de acest fenomen. A cunoscut-o pe Patricia Popescu, fiica sculptorului Gheorghe Coman și pe mulți alți sculptori care au lăsat lucrările lor în această tabără. „În acest timp, am aflat că lucrările fuseseră restaurate și am și văzut acest lucru. Poate că și destinul l-a făcut în așa fel încât să cunosc oameni care au fost apropiați de fenomenul Măgura. Respectiv, să o cunosc pe Patricia Popescu, pe fiica sculptorului Gheorghe Coman. Am început cercetarea mea despre Măgura. Domnul Mihai Hlichor, de asemenea, mi-a fost de mare ajutor cu mărturiile sale, apoi Valeriu Șușnea și, încet-încet, lucrurile s-au legat. Veneam foarte des cu Alexandru Nancu, aici făceam fotografii și mi-a încolțit ideea nașterii unei cărți care să fie scrisă totuși din perspectiva unui critic de artă”, spune Luiza Barcan. Contribuțiile personale și documentarea au fost posibile datorită oamenilor-cheie care au păstrat memoria taberei. Fiica sculptorului Gheorghe Coman, Patricia Popescu, i-a pus la dispoziție caietul cu însemnările tatălui ei și amintirile legate de perioada de grație a sculpturii românești. Președintele de atunci al filialei UAP Buzău, artistul decorator Mihai Hlihor, apropiat al lui Coman, a furnizat toate informațiile necesare despre demersul organizatoric al sculptorului. „Exista cartea lui Pavel Băciucu despre , un document foarte prețios despre ceea ce se întâmplă la Măgura, dar mi-am dorit să aduc și eu contribuția mea. Așa s-au conturat capitolele cărții. Din păcate, numeroase piedici au oprit proiectul editorial de-a lungul timpului, însă, în cele din urmă, acesta s-a împlinit. Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat și mi-au fost alături în acest demers”, mai spune autoarea. În documentare, ea a dat peste multe lucruri deosebite, dar cel mai surprinzător aspect al taberei, mărturisește Luiza Barcan, a fost organizarea ei în 16 ediții, fiecare cu 16 artiști, menținând legătura directă sau indirectă cu creația lui Brâncuși. Iar ideea lui Gheorghe Coman de a lega tabăra de momentul aniversar al Buzăului, adaugă o semnificație suplimentară, ce vorbește despre unicitatea taberei. Un alt aspect interesant semnalat în cartea Luizei Barcan este faptul că lucrările se realizează din piatră locală, provenită chiar din cariera de la Măgura. Astfel, numele taberei reflectă locul de unde provine piatra folosită de cioplitori, chiar dacă se află lângă Mănăstirea Ciolanu. „16 este numărul modulelor Coloanei Infinitului brâncușian. Mi-a plăcut foarte mult această idee a lui Gheorghe Coman. Înțeleg că tabăra a apărut și într-un moment aniversar al istoriei atestării Buzăului, deci legătura și cu acest lucru. Mi s-a părut interesant, de asemenea, faptul că lucrările se realizează cu piatră locală, din cariera de la Măgura Buzăului. Astfel, numele taberei este impropriu; nefiind legat de loc, care se află lângă mănăstirea Ciolanu din satul Haleș; el este legat de numele acestei cariere. Și desigur, prezența cioplitorilor împreună cu sculptorii este un lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit”, a povestit autoarea cărții. Volumul aduce în plus mărturii ale unor artiști ale căror lucrări se află în această tabără, completând imaginea fenomenului: „Pe o parte dintre ei i-am cunoscut personal și au dat mărturii pentru mine. Mărturiile acestea le-am adunat încă de când am început filmul documentar (prima întâlnire „de lucru” a Luizei Barcan cu sculpturile de la Măgura a avut ca rezultat documentarul din 2005, difuzat de TVR Cultural și intitulat „S.O.S. Măgura Buzăului”, n.r.) și le-am continuat până în prezent. S-au adunat și alte informații, de la CNSAS, despre viața lui Constantin Coman, despre care se știu încă puține lucruri. El a fost urmărit permanent de Securitate. Această urmărire nu poate fi numită persecuție propriu-zisă, dar presiunea a fost constantă”, a explicat Luiza Barcan. Ultimul capitol al cărții, „Metoc sau abruptă metamorfoză a Stonehenge-ului” ce aparține Părintelui Nicolae Steinhardt care a lăsat mărturie scrisă despre Tabăra de la Măgura, surprinde prin perspectiva cultural-spirituală oferită de marele monah și om de cultură, admirator al taberei. Analiza sa, reprodusă integral în volum, îngemănează două perspective: artistică și spirituală, consolidând valoarea cărții ca gest recuperator și de recunoaștere a celor care au lăsat semne adânci în piatra de la Măgura și în cultura națională. Această carte a apărut în 2025, când aniversăm 55 de ani de la fondarea taberei de la Măgura și 100 de ani de la nașterea sculptorului Gheorghe Coman. De aceea o punem la suflet noi, buzoienii, care înțelegem că „Măgura” este un loc unde piatra devine artă și mai mult de atât, este și un testament al creativității, al pasiunii și al consecvenței. Fiecare statuie, fiecare mărturie și fiecare detaliu al acestei tabere spun o poveste despre cum cultura și arta pot supraviețui timpului și obstacolelor, lăsând o moștenire de neprețuit pentru generațiile viitoare. Evenimentul a fost coordonat și prezentat de președintele UAPR – Filiala Buzău, Valeriu Șușnea, iar programul a cuprins lansarea volumului „Măgura Buzăului – o academie liberă de sculptură”, de Luiza Barcan, critic de artă, despre care a făcut vorbire pictorul Cătălin Băluț, lector la Secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă de la Alba Iulia, volum pe care Centrul de Cultură „George Apostu” îl va lansa și la Bacău în curând. De asemenea, la eveniment a mai participat managerul Centrului „George Apostu”, care a avut nobila misiune de a transmite un gând în numele secretarului de stat Diana Baciuna. Prezența sa la Buzău este legată și de faptul că sculptorul George Apostu, al cărui nume îl poartă filiala din Bacău, a avut un rol important în începuturile taberei de la Măgura. Mesajul transmis de Ovidiu Ungureanu din partea secretarului de stat a fost completat cu un scurt cuvânt în care a evocat rolul vizionar al sculptorului Gheorghe Apostu în inițierea acestui proiect unic, care a devenit, în timp, o academie liberă a sculpturii românești moderne, dar și modul în care spiritul său creator continuă să inspire activitatea instituției băcăuane.