Înapoi la știri

Extinderea rețelei de canalizare între Pogoanele și Padina, finanțată prin fonduri europene

13 Nov 2025
2 minute min
Maria Simionescu

Extinderea rețelei de canalizare între Pogoanele și Padina, finanțată prin fonduri europene

Compania de Apă Buzău implementează un proiect important finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență, care vizează extinderea sistemului de canalizare din orașul Pogoanele până în localitatea Padina. Valoarea totală a proiectului depășește 73 de milioane de lei.

Decizia accesării acestei finanțări a venit ca urmare a solicitărilor autorităților locale și a comunității din zonă, compusă din peste 3.500 de locuitori. Investiția presupune conectarea la sistemul modern deja existent în Pogoanele, evitând construirea unei stații proprii de tratare a apei uzate în Padina.

Proiectul prevede realizarea unei rețele de canalizare cu o lungime totală de 72,8 kilometri, incluzând racordurile necesare. Apele uzate colectate vor fi tratate în Stația de Tratare a Apelor Uzate din Pogoanele, iar la final vor fi branșați 3.679 de locuitori din Padina, conform opiniabuzau.ro.

Perioada de implementare este fixată între 1 octombrie 2023 și 30 iunie 2026, iar finanțarea nerambursabilă acordată se ridică la peste 72 milioane de lei. Proiectul face parte dintr-o serie mai amplă de investiții europene pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare din județul Buzău.

Alte postari din Administratie
Administratie

În curând, RER SUD va avea un concurent redutabil: Asociația Eco Buzău 2009

După obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare, Asociația Eco Buzău 2009, care și-a asumat misiunea de a implementa Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), va solicita tuturor primăriilor membre, inclusiv celor de la Buzău și Gălbinași, ultimele unități administrativ-teritoriale din județul Buzău care au primit statutul de asociat, să procedeze la un aport de capital, în afară de plata anuală a cotizației de membru în asociere, pentru constituirea unei societăți comerciale (SC) care va avea calitatea de operator public. Noua societate comercială își va desfășura activitatea în același mod precum Compania de Apă în cadrul Asociației Buzău 2008, sau cum execută serviciile publice de transport public de persoane societatea Trans Bus, în cadrul ADI Buzău-Mărăcineni.

Administratie

Rm. Sărat: Lucrări neprevăzute pe E85, în afara bugetului alocat prin „Anghel Saligny”

La începutul acestui an, primarul Sorin Cîrjan anunța că cea mai mare investiție în curs de implementare la Râmnicu Sărat – reabilitarea infrastructurii rutiere pe un număr important de străzi din municipiu, inclusiv modernizarea tronsonului Drumului European E85, care traversează orașul – a (re)primit undă verde pentru continuarea finanțării și încheierea ultimelor etape în execuțiile contractuale. Autoritățile municipale spun că va fi de lucru pe durata întregului an, condiția principală fiind ca și Primăria Râmnicu Sărat să poată ține pasul cu acoperirea cheltuielilor neeligibile, în cadrul proiectului dezvoltat pe Programul Național „Anghel Saligny”.

Administratie

Încă un fost demnitar revine la Consiliul Județean

După ce președinția Consiliului Județean a fost preluată de fostul premier Marcel Ciolacu, care a câștigat alegerile parțiale de la finele anului trecut, a venit rândul fostului secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării Alexandru Stoica să revină la Buzău. Acesta va ocupa din nou funcția de administrator public al județului, funcție pe care a ocupat-o și în perioada 2020-2021 în urma unui concurs.

Administratie

Se caută constructor pentru reabilitarea Gării Râmnicu Sărat. Pentru a treia oară!

Sucursala Regională de Căi Ferate Galați face a treia încercare pentru a găsi un constructor care să demareze lucrările dedicate modernizării gării Râmnicu Sărat, scriet platforma „Club Feroviar”. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – Lot SRCF Galaţi, stațiile Râmnicu Sărat, Adjud, Făurei, Mărăşeşti – Modernizarea stației de cale ferată Râmnicu Sărat”.

Acasa Recente Radio Județe