Înapoi la știri

Probleme grave în sistemul de apă potabilă din județul Buzău

23 Jul 2025
2 minute min
Elena Dumitrescu

Probleme grave în sistemul de apă potabilă din județul Buzău

Inspectorii DSP informează despre calitatea slaba a apei din gospodăriile buzoienilor

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au tras un semnal de alarmă referitor la calitatea apei care ajunge în casele locuitorilor din județul Buzău. Conform unui raport, doar trei din cele 117 probe prelevate în luna mai 2025 au fost conforme, restul fiind contaminate cu bacterii, nitriți, fier, clor și chiar enterococi intestinali, un indicator clar de contaminare fecală.

Verificarile au fost făcute în 28 de comune, iar rezultatele arată deficiențe grave în sistemele de aprovizionare cu apă. Potrivit declarațiilor citate de Focus TV, printre comunele vizate se numără Ghergheasa, Sageata, Luciu, Largu, Rusetu, Robeasca, Manzalesti, Boldu, Balta Alba, Valcelele și altele. În urma acestor constatări, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 100.000 de lei, atât primăriilor, cât și societăților responsabile de gestionarea rețelelor de apă.

Potrivit notează publicația, problemele identificate variază de la lipsa procedurilor de tratare a apei, până la absența dezinfectiei și contaminarea cu agenți periculoși pentru sănătate. Prezența enterococilor intestinali, nitriților sau a altor contaminanți chimici și bacteriologici în apa de consum reprezintă un risc major. Această apă contaminată poate duce la boli digestive, intoxicații sau alte complicații grave, mai ales pentru copii, bătrâni și persoanele cu imunitate scăzută.

Alte postari din Administratie
Administratie

În curând, RER SUD va avea un concurent redutabil: Asociația Eco Buzău 2009

După obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare, Asociația Eco Buzău 2009, care și-a asumat misiunea de a implementa Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), va solicita tuturor primăriilor membre, inclusiv celor de la Buzău și Gălbinași, ultimele unități administrativ-teritoriale din județul Buzău care au primit statutul de asociat, să procedeze la un aport de capital, în afară de plata anuală a cotizației de membru în asociere, pentru constituirea unei societăți comerciale (SC) care va avea calitatea de operator public. Noua societate comercială își va desfășura activitatea în același mod precum Compania de Apă în cadrul Asociației Buzău 2008, sau cum execută serviciile publice de transport public de persoane societatea Trans Bus, în cadrul ADI Buzău-Mărăcineni.

Administratie

Rm. Sărat: Lucrări neprevăzute pe E85, în afara bugetului alocat prin „Anghel Saligny”

La începutul acestui an, primarul Sorin Cîrjan anunța că cea mai mare investiție în curs de implementare la Râmnicu Sărat – reabilitarea infrastructurii rutiere pe un număr important de străzi din municipiu, inclusiv modernizarea tronsonului Drumului European E85, care traversează orașul – a (re)primit undă verde pentru continuarea finanțării și încheierea ultimelor etape în execuțiile contractuale. Autoritățile municipale spun că va fi de lucru pe durata întregului an, condiția principală fiind ca și Primăria Râmnicu Sărat să poată ține pasul cu acoperirea cheltuielilor neeligibile, în cadrul proiectului dezvoltat pe Programul Național „Anghel Saligny”.

Administratie

Încă un fost demnitar revine la Consiliul Județean

După ce președinția Consiliului Județean a fost preluată de fostul premier Marcel Ciolacu, care a câștigat alegerile parțiale de la finele anului trecut, a venit rândul fostului secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării Alexandru Stoica să revină la Buzău. Acesta va ocupa din nou funcția de administrator public al județului, funcție pe care a ocupat-o și în perioada 2020-2021 în urma unui concurs.

Administratie

Se caută constructor pentru reabilitarea Gării Râmnicu Sărat. Pentru a treia oară!

Sucursala Regională de Căi Ferate Galați face a treia încercare pentru a găsi un constructor care să demareze lucrările dedicate modernizării gării Râmnicu Sărat, scriet platforma „Club Feroviar”. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – Lot SRCF Galaţi, stațiile Râmnicu Sărat, Adjud, Făurei, Mărăşeşti – Modernizarea stației de cale ferată Râmnicu Sărat”.

Acasa Recente Radio Județe