Înapoi
Rusia vrea să lanseze o variantă internă a jocului Roblox după blocarea platformei
Externe

Rusia vrea să lanseze o variantă internă a jocului Roblox după blocarea platformei

Postat pe 10 Dec 2025

Update 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Rusia vrea să lanseze o variantă internă a jocului Roblox după blocarea platformei

Oficialii din Rusia au cerut dezvoltarea cât mai rapidă a unei versiuni locale a jocului Roblox, după ce platforma americană a fost blocată la nivel național. Roskomnadzor a interzis Roblox pe 3 decembrie, motivând decizia prin expunerea copiilor la hărțuire și conținut inadecvat.

Totuși, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că mulți copii au protestat, trimițând mesaje prin care critică blocarea și spun că vor să plece din Rusia. Vladislav Grib, consilier guvernamental, a subliniat că „trebuie să apară imediat, cât mai curând posibil, echivalentul nostru” al jocului și că este vital să se țină cont de opiniile tinerilor.

Grib a mai precizat că statul ar fi trebuit să investească sute de milioane de ruble în alternative locale, astfel încât să ofere opțiuni înainte de interzicerea serviciilor străine. Potrivit digi24.ro, această situație continuă o strategie mai veche a Rusiei, care a susținut proiecte autohtone de gaming, adesea criticate pentru calitatea slabă.

Jocurile au fost adesea folosite în Rusia ca mijloace de propagandă și influențare a tinerilor. Parlamentarul Mikhail Deliagin a cerut investigarea Call of Duty pentru „rusofobie”, observând că rușii sunt adesea portretizați negativ în acest joc. În ciuda popularității sale, Roblox a fost și el ținta unor critici dure privind siguranța copiilor pe platformă.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe