Înapoi la știri

Aproape 40% dintre absolvenții Școlii „Bădulescu”, admiși la „Hasdeu”

1 oră în urmă
3 minute min
Elena Dumitrescu
Promoția 2026 a Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” a pornit cu încredere spre o nouă etapă a vieții. După nouă ani de învățare, muncă și formare, cei 92 de absolvenți ai școlii își continuă parcursul educațional în unele dintre cele mai apreciate licee din județul Buzău și din țară. Fiecare alegere reprezintă începutul unei noi aventuri, în care cunoștințele, valorile și experiențele dobândite în școala buzoiană vor constitui fundamentul viitoarelor reușite. Rezultatele foarte bune de la admitere indică nivelul ridicat al pregătirii oferite de cadrele didactice și seriozitatea cu care elevii au tratat procesul de învățare. Dintre cei 92 de absolvenți, 36 au fost admiși la Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, iar 25 la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Lor li se alătură alți șase elevi admiși la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, cinci la Colegiul Economic „Mihai I”, precum și elevi care și-au găsit drumul către licee de profil informatic, tehnologic, agricol, artistic, sportiv sau militar. Aceste cifre vorbesc de la sine. Faptul că 39,13% dintre absolvenții promoției au fost admiși la Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, cel mai titrat colegiu național buzoian, reprezintă o performanță deosebită și o confirmare a calității actului educațional desfășurat în Școala „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu”. În același timp, numărul mare de elevi admiși la celelalte colegii naționale din municipiu evidențiază consecvența cu care Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” promovează excelența, responsabilitatea și dezvoltarea fiecărui elev. În spatele acestor rezultate se află ani de efort susținut, ore de studiu, emoții, provocări depășite și numeroase momente în care elevii au învățat să creadă în propriile forțe. Totodată, succesul lor este rezultatul unei colaborări autentice între școală și familie, parteneriat care a contribuit decisiv la formarea unor tineri pregătiți să facă față noilor provocări. De aceea, la momentul acestui bilanț, gândurile de recunoștință ale profesorilor acestei școli se îndreaptă către părinți, cărora, spun acestea „le mulțumim pentru încrederea și sprijinul oferite permanent. Susținerea lor, alături de profesionalismul cadrelor didactice și determinarea elevilor, a făcut posibilă transformarea unor aspirații în rezultate concrete”.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Anunț Public

S.C. AGRO NICOLESCU S.R.L, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Creșterea competitivității societății prin eficientizarea consumurilor energetice din surse regenerabile”, propus a fi amplasat în sat Florica, comuna Florica, N.C.

Actualitate

AMURTEL România, aproape 30 de ani de grijă, educație și speranță pentru copiii defavorizați din județ

În spatele statisticilor despre abandon, neglijare sau excluziune socială se află copii care au nevoie de sprijin constant pentru a avea șanse reale la o dezvoltare normală. Pentru mulți dintre ei, accesul la educație, consiliere psihologică, activități de dezvoltare personală și un mediu sigur reprezintă diferența dintre vulnerabilitate și oportunitatea unui viitor stabil.

Actualitate

Mesajul Academiei Române după Olimpiada Internațională de Chimie. Jumătate din medaliile României, aduse de hasdeieni

„Vara este anotimpul olimpicilor”, transmite Academia Română după încheierea celei de-a 58-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), competiție desfășurată la Tașkent, în Uzbekistan, între 10 și 19 iulie, unde lotul României a obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz. În prim-plan se află performanța a doi elevi de la Colegiul Național „B.P.

Acasa Recente Radio Județe