Înapoi la știri

FOTO / Buzăul și-a lansat propria Cupă la Modelism

47 minute în urmă
3 minute min
Maria Popescu
Stadionul de Atletism din Buzău a găzduit, sâmbătă, prima ediție a Cupei Buzăului la Modelism, competiție organizată de SCM Gloria Buzău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău. Evenimentul a adunat la start sportivi legitimați și pasionați ai aeromodelismului din mai multe județe ale țării, confirmând interesul tot mai mare pentru această disciplină tehnico-sportivă. La întrecere au participat concurenți din Buzău, București, Bacău, Focșani, Bistrița, Giurgiu și Pucioasa, care și-au măsurat forțele în cinci probe dedicate modelelor de zbor și aeromodelelor radiocomandate sau construite din carton. Cea mai disputată categorie a fost cea rezervată aeromodelelor din carton, cu aproape 30 de participanți, în timp ce probele F2B și F4B au reunit, la rândul lor, peste 20 de concurenți fiecare. SCM Gloria Buzău, a profitat de avantajul terenului propriu și a avut o evoluție foarte bună, încheind competiția cu nu mai puțin de 11 clasări pe podium. Singurele titluri au fost obținute de Mihail Turcu, câștigător la categoria Aeromodele R/C juniori, și de echipa Gloriei în proba F4B/S. Sportivii buzoieni au mai adunat șase locuri secunde, prin Ianis Drăgușin, Luca Bâsceanu, Cristi Filip și Ovidiu Nica, la care s-au adăugat clasările echipelor SCM Gloria în competițiile F4B/S și Aeromodele R/C. Alte trei podiumuri au venit prin Mihai Barbu și Ianis Moise, în concursul rezervat juniorilor la F4B/S, precum și prin echipele Gloriei în probele F4B și F2B. Prima ediție a Cupei Buzăului la Modelism s-a bucurat de o participare numeroasă și de un nivel competitiv ridicat, organizatorii exprimându-și dorința ca întrecerea să devină un reper în calendarul național al aeromodelismului.
Alte postari din Sport
Sport

Fotbal cu frâna trasă în Liga a 2-a

Sezonul 2026-2027 al Ligii a 2-a începe sub semnul unei situații care are precedent, dar pe care chiar nimeni nu o anticipa anii trecuți. Din cele 22 de echipe înscrise la startul competiției, nu mai puțin de zece nu au drept de promovare în Superligă, deoarece sunt organizate ca entități de drept public.

Sport

Final cu zâmbetul pe buze la Bansko

Metalul Buzău a încheiat cu o victorie cantonamentul de pregătire desfășurat la Bansko, în Bulgaria. Formația pregătită de Valentin Stan s-a impus cu 1-0 în fața albanezilor de la FK Vora, într-un meci în care tehnicianul buzoienilor a oferit minute tuturor jucătorilor deplasați în stagiul de pregătire.

Sport

Hamilton loses P2 after Qualifying incident in Hungary - Formula 1

Hamilton loses P2 following Qualifying incident at the Hungarian Grand PrixLewis Hamilton has been handed a grid penalty after initially qualifying P2 at the Hungaroring. Lewis Hamilton has received a three-place grid penalty for the Hungarian Grand Prix after he impeded Oscar Piastri during Qualifying, with the Briton originally claiming P2 during the session.

Acasa Recente Radio Județe