Înapoi la știri

Accident tragic în Panciu: două victime într-un incendiu de mașină

17 Nov 2024
2 minute min
Ion Ionescu

Accident tragic în Panciu: două victime într-un incendiu de mașină

Un accident cumplit a avut loc aseara, în jurul orei 23:15, în orașul Panciu, județul Focșani, când o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani a ieșit de pe drum și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, vehiculul în care se aflau tânărul și o fată de 17 ani, pasageră, a prins foc, iar cei doi nu au mai reușit să iasă din mașină, fiind găsiți carbonizați.

Potrivit autorităților, accidentul a fost cauzat de viteza excesivă a șoferului. După ce a pierdut controlul volanului, mașina a derapat și a ajuns pe contrasens, izbindu-se violent de un alt autoturism care circula legal.

Din păcate, pe lângă cele două victime din mașina incendiată, accidentul a mai provocat rănirea a două fete de 21 de ani din cea de-a doua mașină implicată.Șoferita a suferit răni ușoare, în timp ce pasagera a fost grav rănită, după ce s-a lovit cu capul de parbrizul vehiculului.

Autoritățile locale continuă investigațiile pentru a clarifica toate circumstanțele acestui tragic accident.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Forțe noi în justiția buzoiană

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele de numire în funcţie, începând cu data de 1 august, a judecătorilor şi a procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfăşurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de aproximativ 180 de judecători şi de aproape 100 de procurori care vor activa în întreaga ţară.

Actualitate

Drone pașnice. Cercetări asupra zonei seismice Buzău-Vrancea

Cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naştere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziţia autorităţilor care gestionează hazardele naturale, dar şi publicului larg. Cercetările vor fi realizate cu ajutorul dronelor si ochelarilor VR, potrivit „Agerpres”.

Actualitate

Șefa de promoție a Pedagogicului, dublă performanță: admisă la Matematică și 9,55 la Titularizare

Performanțele excepționale ale Iuliei Maria Ghinea continuă să confirme un parcurs educațional de elită. Absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și șefă de promoție a generației 2026, tânăra a fost admisă la buget la Facultatea de Matematică – Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și a obținut un rezultat remarcabil la examenul național de Titularizare.

Actualitate

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului.

Acasa Recente Radio Județe