Înapoi la știri

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

46 minute în urmă
3 minute min
Maria Simionescu
Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului. Pentru evaluarea digitalizată a lucrărilor, prin intermediul platformei Ministerului Educației și Cercetării, au predat lucrările scrise 332 de candidați. Dintre aceștia, 331 au fost evaluați, iar o lucrare a fost anulată în Centrul Național de Evaluare. Conform rezultatelor inițiale, situația celor 331 de candidați notați este următoarea: Rezultatele evidențiază faptul că peste jumătate dintre candidații evaluați au obținut note care le permit participarea la repartizarea pe posturile didactice, în condițiile prevăzute de metodologia concursului. Depunerea contestațiilor Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații atât în format fizic, cât și online, la Inspectoratul Școlar Județean Buzău, după următorul program: Contestațiile pot fi transmise și prin poșta electronică, în perioada menționată, până la data de 29 iulie 2026, ora 12.00, AICI În conformitate cu prevederile metodologice, contestația trebuie să conțină următoarele informații: județul, numărul și denumirea centrului de concurs, numele și prenumele candidatului, inițiala tatălui, codul numeric personal, disciplina la care a fost susținută proba scrisă, nota contestată, adresa de e-mail, numărul de telefon și denumirea instituției de învățământ absolvite. Contestația poate fi depusă personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă având obligația de a prezenta procura notarială în original. În cazul transmiterii prin poșta electronică, candidatul va atașa și o copie a cărții de identitate.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Accident cu două victime pe DJ 203C

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs pe DJ203C, în afara localității Clondiru. Potrivit IPJ Buzău, autoturismul condus dinspre Pietroasele către Movila Banului de către un șofer de 38 de ani, din Buzău, a intrat în coliziune cu mașina ce rula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 31 de ani, din Pietroasele.

Actualitate

Un Dorel a lăsat fără gaze aproape 1.100 de gospodării și firme din Valea Râmnicului

Distrigaz Sud Rețele anunță că alimentarea cu gaze naturale este întreruptă temporar în localitatea Valea Râmnicului. Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către societatea BOG’ART pe strada Valea Râmnicului, din localitatea Valea Râmnicului, județul Buzău, s-a produs o avarie asupra unui branșament al rețelei de distribuție a gazelor naturale, se precizează într-un comunicat al companiei.

Actualitate

148 de absolvenți ai Școlii Militare „Traian Vuia” din Boboc vor fi avansați în grad

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” va organiza vineri, 31 iulie, începând cu ora 9.30, la sediul instituției din localitatea Boboc, județul Buzău, festivitatea de absolvire a promoției 2026 „Constantin Brâncuși 150” și ceremonia de acordare a primului grad militar. Evenimentul reprezintă un moment de referință în parcursul profesional al absolvenților, marcând finalizarea procesului de formare militară și începutul carierei acestora în structurile Ministerului Apărării Naționale.

Actualitate

Hepatita, pericolul ascuns care poate duce la ciroză și cancer. Cine trebuie să se testeze urgent

Deși este o afecțiune care poate avea consecințe grave asupra sănătății, hepatita continuă să fie descoperită târziu în numeroase cazuri, tocmai pentru că unele forme ale bolii nu produc simptome evidente timp de ani de zile. Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitei, marcată anual pe 28 iulie, medicii atrag atenția asupra importanței informării, testării și vaccinării, principalele instrumente prin care pot fi prevenite complicațiile severe ale bolii.

Acasa Recente Radio Județe