Înapoi la știri

Bianca Mihai a trecut de battle-urile de la Vocea României și impresionează juriul

29 Nov 2025
2 minute min
Maria Popescu

Bianca Mihai a trecut de battle-urile de la Vocea României și impresionează juriul

Bianca Mihai a reușit să treacă cu succes de etapa battle-urilor în cadrul emisiunii „Vocea României”, fiind apreciată atât de public, cât și de juriu. „Mi-am dorit foarte tare să trec mai departe, dar m-am pregătit mental pentru orice. Este copleșitor!”, a declarat ea după vestea primită. Cu această victorie, tânăra continuă drumul în concurs pregătită să își cucerească fanii.

Teho Rose, antrenorul ei, a explicat decizia: „Am ales în funcție de ce ne-a transmis nouă cel mai mult emoție. Ea are puterea de a transmite un mesaj, de a spune o poveste”. Irina Rimes a adăugat o apreciere poetică: „Bianca a fost ca o floare. Ori piesa te-a înflorit pe tine, ori tu ai înflorit piesa. Cert este că a înflorit ceva pe scenă atunci când ai cântat. A fost foarte frumos”.

Originară din Buzău, Bianca provine dintr-o familie de lăutari, cu o tradiție muzicală transmisă de bunicul ei, care cânta la vioară. A început să cânte de la 12 ani și s-a îndrăgostit de jazz la 13 ani, ceea ce i-a adus o conexiune specială între muzica tradițională și improvizațiile moderne. Ea a urmat un profil real la liceu și a studiat Cibernetica la Universitatea din București.

Potrivit opiniaBuzau.ro, Bianca nu doar că și-a perfecționat vocea, dar a echilibrat pasiunea pentru muzică cu studiile în domeniul IT, demonstrând că arta și tehnologia pot coexista. „Debutul ei la «Vocea României 2025» a fost remarcabil, întorcând toate scaunele prin interpretarea piesei «La Ciolpani, la crucea-naltă» încă de la audiții”, notează sursa.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Forțe noi în justiția buzoiană

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele de numire în funcţie, începând cu data de 1 august, a judecătorilor şi a procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfăşurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de aproximativ 180 de judecători şi de aproape 100 de procurori care vor activa în întreaga ţară.

Actualitate

Drone pașnice. Cercetări asupra zonei seismice Buzău-Vrancea

Cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naştere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziţia autorităţilor care gestionează hazardele naturale, dar şi publicului larg. Cercetările vor fi realizate cu ajutorul dronelor si ochelarilor VR, potrivit „Agerpres”.

Actualitate

Șefa de promoție a Pedagogicului, dublă performanță: admisă la Matematică și 9,55 la Titularizare

Performanțele excepționale ale Iuliei Maria Ghinea continuă să confirme un parcurs educațional de elită. Absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și șefă de promoție a generației 2026, tânăra a fost admisă la buget la Facultatea de Matematică – Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și a obținut un rezultat remarcabil la examenul național de Titularizare.

Actualitate

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului.

Acasa Recente Radio Județe