Înapoi la știri

La Buzău au sosit cele 16 autobuze și 20 de microbuze electrice din fonduri europene

14 Dec 2025
2 minute min
Simona Stan

La Buzău au sosit cele 16 autobuze și 20 de microbuze electrice din fonduri europene

Au fost recepționate toate cele 16 autobuze și 20 de microbuze electrice pentru transportul în comun din Buzău, toate fiind colantate cu logo-urile Trans Bus și ale orașului. Din ianuarie 2025, acestea vor începe să circule după ce vor fi înmatriculate oficial.

Atât microbuzele, care au costat 4,5 milioane de euro, cât și autobuzele, cu o valoare totală de 9 milioane de euro, au fost achiziționate de Primăria Buzău cu sprijinul fondurilor europene. Modelele au fost produse de Karsan, fiind folosite și pe piețele occidentale și din SUA.

Investiția aduce un confort sporit pasagerilor, însă și o reducere a cheltuielilor de operare. Conform buzoienii.ro, „probabil că următorul pas pe care Trans Bus trebuie să-l facă e înființarea unei ferme de fotovoltaice astfel încât flota sa de electrice să meargă cu cheltuieli aproape de zero”.

Pe fondul creșterii costurilor asociate autoturismelor personale, buzoienii ar putea începe să renunțe la acestea în 2025. Tot buzoienii.ro notează că „mai bine îți faci un abonament de 112 lei/lună la Trans Bus, cu care poți circula non-stop, pe toate traseele, decât să plătești 300-400 lei/lună pentru un autoturism”.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Drone pașnice. Cercetări asupra zonei seismice Buzău-Vrancea

Cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naştere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziţia autorităţilor care gestionează hazardele naturale, dar şi publicului larg. Cercetările vor fi realizate cu ajutorul dronelor si ochelarilor VR, potrivit „Agerpres”.

Actualitate

Forțe noi în justiția buzoiană

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele de numire în funcţie, începând cu data de 1 august, a judecătorilor şi a procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfăşurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de aproximativ 180 de judecători şi de aproape 100 de procurori care vor activa în întreaga ţară.

Actualitate

Șefa de promoție a Pedagogicului, dublă performanță: admisă la Matematică și 9,55 la Titularizare

Performanțele excepționale ale Iuliei Maria Ghinea continuă să confirme un parcurs educațional de elită. Absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și șefă de promoție a generației 2026, tânăra a fost admisă la buget la Facultatea de Matematică – Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și a obținut un rezultat remarcabil la examenul național de Titularizare.

Actualitate

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului.

Acasa Recente Radio Județe