Înapoi la știri

Primarul C-tin Toma a anunțat livrarea de microbuze electrice la Buzău

15 Apr 2025
1 minut min
Simona Stan

Primarul C-tin Toma a anunțat livrarea de microbuze electrice la Buzău

Primarul municipiului Buzău, C-tin Toma, a făcut o declarație optimistă laCampus Tv, subliniind că din luna mai sau iunie vor începe livrarea a 20 de microbuze electrice. Potrivit informațiilor prezentate, valoarea totală a acestora se ridică la aproape 6 milioane de euro, bani provenind în mare parte din fonduri europene.

Microbuzele electrice, marca Karsan e-JEST, sunt fabricate în Turcia și au o autonomie de peste 260 de kilometri, având motor și acumulatori de la BMW. În plus față de cele 20 de microbuze, orașul va beneficia și de 16 autobuze electrice, tot de la aceeași marcă.

Implementarea acestor vehicule electrice va contribui semnificativ la reducerea costurilor de operare pentru Trans Bus. Toma a punctat că aceste microbuze vor înlocui 20 de autobuze diesel, în special în perioadele cu un număr redus de pasageri, cum ar fi seara. Costul transportului cu un microbuz electric este estimat a fi de trei până la patru ori mai mic decât cel al unui autobuz diesel.

Această inițiativă este un pas important în direcția modernizării transportului public din Buzău, notează buzoienii.ro.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Forțe noi în justiția buzoiană

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele de numire în funcţie, începând cu data de 1 august, a judecătorilor şi a procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfăşurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de aproximativ 180 de judecători şi de aproape 100 de procurori care vor activa în întreaga ţară.

Actualitate

Drone pașnice. Cercetări asupra zonei seismice Buzău-Vrancea

Cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naştere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziţia autorităţilor care gestionează hazardele naturale, dar şi publicului larg. Cercetările vor fi realizate cu ajutorul dronelor si ochelarilor VR, potrivit „Agerpres”.

Actualitate

Șefa de promoție a Pedagogicului, dublă performanță: admisă la Matematică și 9,55 la Titularizare

Performanțele excepționale ale Iuliei Maria Ghinea continuă să confirme un parcurs educațional de elită. Absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și șefă de promoție a generației 2026, tânăra a fost admisă la buget la Facultatea de Matematică – Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și a obținut un rezultat remarcabil la examenul național de Titularizare.

Actualitate

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului.

Acasa Recente Radio Județe