Înapoi la știri

Aprobat un proiect de modernizare a sistemului de alimentare cu apă în comuna Tisau

22 Aug 2024
3 minute min
Maria Simionescu

Aprobat un proiect de modernizare a sistemului de alimentare cu apă în comuna Tisau

În cadrul ședinței Consiliului Județean programate pentru data de 29 august, președintele Petre Emanoil Neagu va supune votului un proiect de hotărâre menit să răspundă cerințelor legale necesare pentru realizarea investiției denumite "Modernizare sistem de alimentare cu apă, satul Grajdana, comuna Tisau".

Proiectul prevede aprobarea constituirii unui drept de trecere în favoarea UAT - comuna Tisau, prin intermediul Consiliului Local, pentru un tronson de drum județean DJ 100H, care se află în proprietatea publică a județului Buzău și este administrat de Consiliul Județean Buzău, pe durată executării lucrărilor.

Primarul comunei Tisau, Cristian Mihai, a declarat că documentația și Studiul Tehnic pentru acest proiect au fost depuse la începutul acestui an, având ca sursă de finanțare Fondul de Mediu. Acestea vor trece prin proceduri de evaluare pentru a obține punctajele necesare finanțării.

Cu toate acestea, inițiativa Consiliului Județean Buzău de a regulariza un drept temporar de administrare sugerează că proiectul ar putea avea șanse mari de finanțare. De asemenea, administrația locală din Tisau, condusă de primarul Cristian Mihai, are așteptări optimiste, având în vedere că un proiect major pentru amenajarea și construirea rețelei de gaze naturale este deja în curs de desfășurare, acoperind toate satele comunei.

Cererea de finanțare pentru modernizarea rețelei de distribuție a apei potabile în satul Grajdana a fost formulată după finalizarea lucrărilor pentru instalația de gaze. Această nouă finanțare ar putea asigura implementarea unui proiect integrat, avantajos pentru primăria Tisau.

Investiția pentru satul Grajdana este estimată la peste 100 de miliarde de lei vechi și va fi realizată în paralel cu instalația de distribuire a gazelor naturale, alegând un tronson care va măsura aproximativ 5000 de metri liniari, inclusiv străzi adiacente.

Lucrările la proiectul "Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în satele Izvoru, Grajdana, Hales, Pădureni, Strezeni, Tisau și Valea Sălciilor", care aparțin de comuna Tisau, au început în primăvara acestui an și necesită o finanțare de aproximativ 380 de miliarde de lei vechi.

Alte postari din Administratie
Administratie

Parcurile industriale de la Râmnic și Costești vor avea finanțare europeană

La ședința Consiliului Județean Buzău, arondată lunii iulie, președintele Marcel Ciolacu a promovat trei proiecte de hotărâri, adoptate, de altfel, cu votul tuturor consilierilor județeni, care au vizat etapele de constituire a celor două parcuri industriale – A7 Parc Industrial Slam Râmnic SRL și Parc Industrial All Logistic Buzău SRL, cel de-al doilea urmând să funcționeze ca și consorțiu economic între UAT Județul Buzău și UAT Costești. Proiectul de la Costești se află în faza de înregistrare la Tribunal, ca și societate comercială cu răspunderi limitate, în timp ce la Râmnicu Sărat deja este anunțată prima ședință a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) unde președinte este Constantin Cristea.

Administratie

Festival „pe caiet” la Lopătari

Administrația publică din comuna buzoiană Lopătari își menține condiția de sursă de știri în genul can-can, în multe dintre acestea protagonist fiind chiar primarul Claudiu Constantin. Singurul primar din județ ales la primul mandat pe listele USR, tânărul primar s-a remarcat mai ales prin decizii unicat la nivel de administrații publice, care a orientat exercițiul administrativ, prestat de Executivul Primăriei, într-o zonă conflictuală, așa-zisul partener fiind Consiliul Local, majoritar în opoziție cu interesele primarului.

Administratie

În curând, RER SUD va avea un concurent redutabil: Asociația Eco Buzău 2009

După obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare, Asociația Eco Buzău 2009, care și-a asumat misiunea de a implementa Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), va solicita tuturor primăriilor membre, inclusiv celor de la Buzău și Gălbinași, ultimele unități administrativ-teritoriale din județul Buzău care au primit statutul de asociat, să procedeze la un aport de capital, în afară de plata anuală a cotizației de membru în asociere, pentru constituirea unei societăți comerciale (SC) care va avea calitatea de operator public. Noua societate comercială își va desfășura activitatea în același mod precum Compania de Apă în cadrul Asociației Buzău 2008, sau cum execută serviciile publice de transport public de persoane societatea Trans Bus, în cadrul ADI Buzău-Mărăcineni.

Administratie

Rm. Sărat: Lucrări neprevăzute pe E85, în afara bugetului alocat prin „Anghel Saligny”

La începutul acestui an, primarul Sorin Cîrjan anunța că cea mai mare investiție în curs de implementare la Râmnicu Sărat – reabilitarea infrastructurii rutiere pe un număr important de străzi din municipiu, inclusiv modernizarea tronsonului Drumului European E85, care traversează orașul – a (re)primit undă verde pentru continuarea finanțării și încheierea ultimelor etape în execuțiile contractuale. Autoritățile municipale spun că va fi de lucru pe durata întregului an, condiția principală fiind ca și Primăria Râmnicu Sărat să poată ține pasul cu acoperirea cheltuielilor neeligibile, în cadrul proiectului dezvoltat pe Programul Național „Anghel Saligny”.

Acasa Recente Radio Județe