Înapoi la știri

Carmen Ichim descrie dezamăgirea după alegerile locale din Buzău

21 Jun 2024
3 minute min
Cristina Preda

Carmen Ichim descrie dezamăgirea după alegerile locale din Buzău

Carmen Ichim, unul dintre candidații la alegerile locale din Buzău, a declarat aseară la Campus TV că este profund dezamăgită de rezultatele obținute. Aceasta a mărturisit că a primit multe promisiuni de susținere, dar la final oamenii au votat pentru actualul primar, Constantin Toma.

„Da, am obținut un rezultat slab. Sunt dezamăgită. Foarte mulți mi-au spus că mă votează, dar m-au mințit. L-au votat pe Toma. O doamnă chiar în secția de votare, m-a îmbrățișat, mi-a spus că mă apreciază și că mă votează. Dar când a băgat buletinul în urnă am văzut că ștampila o pusese pe Toma”, a spus Carmen Ichim la emisiunea de aseară.

Într-un spirit de fair-play, Carmen Ichim a recunoscut victoria clară a actualului primar: „E clar, buzoienii și-l doresc pe primarul Toma. Îl felicit, a câștigat încrederea buzoienilor. Recunosc și eu că atrage fonduri și dezvoltă Buzău. Are proiecte, îi doresc succes. Trebuie să respectăm voința buzoienilor. Diferența a fost prea mare ca să mai putem spune ceva.”

Carmen Ichim și-a dat seama rapid că va pierde alegerile, după ce au început să vină primele rezultate.

„Nu mi-a venit să cred. Primul rezultat a venit din cartierul Orizont. 490 de voturi domnul Toma, 100 eu. Apoi a venit rezultatul din Unirii Sud. Și mai rău. 400 de voturi domnul Toma, eu vreo 60. Vă dați seama, în Unirii Sud unde au fost acele discuții cu parcările. Atunci mi-am dat seama că am pierdut. Peste tot au fost diferențe de două-trei sute de voturi. Nu-mi pot explica de ce, dar e clar, buzoienii îl vor pe domnul Toma.”

În urma acestor rezultate, Carmen Ichim a anunțat că va renunța atât la postul câștigat de consilier local, cât și la cel de consilier județean. „Mă voi întoarce la finalul lunii, după câteva zile libere, ca director la Garda de Mediu”, a declarat aceasta.

Pentru cei interesați, înregistrarea emisiunii de la Campus TV poate fi vizionată online.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Drone pașnice. Cercetări asupra zonei seismice Buzău-Vrancea

Cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naştere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziţia autorităţilor care gestionează hazardele naturale, dar şi publicului larg. Cercetările vor fi realizate cu ajutorul dronelor si ochelarilor VR, potrivit „Agerpres”.

Actualitate

Forțe noi în justiția buzoiană

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele de numire în funcţie, începând cu data de 1 august, a judecătorilor şi a procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfăşurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de aproximativ 180 de judecători şi de aproape 100 de procurori care vor activa în întreaga ţară.

Actualitate

Șefa de promoție a Pedagogicului, dublă performanță: admisă la Matematică și 9,55 la Titularizare

Performanțele excepționale ale Iuliei Maria Ghinea continuă să confirme un parcurs educațional de elită. Absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și șefă de promoție a generației 2026, tânăra a fost admisă la buget la Facultatea de Matematică – Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și a obținut un rezultat remarcabil la examenul național de Titularizare.

Actualitate

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului.

Acasa Recente Radio Județe