Înapoi la știri

Drona de la Padina / Parchetul Curții de Apel Ploiești a finalizat cercetările

54 minute în urmă
4 minute min
Ion Ionescu
Cercetările din zona Padina, unde o dronă de tip Shahed a fost doborâtă vineri, au fost finalizate, anunță Parchetul Curții de Apel Ploiești, după ce vineri seară acțiunile au fost întrerupte din cauza vremii nefavorabile. În acest caz, se desfășoară urmărirea penală in rem pentru infracțiunea de operare a unei aeronave într-o zonă interzisă. „Activitățile de cercetare la fața locului au fost finalizate. Cercetările continuă sub aspectul administrării celorlalte mijloace de probă necesare stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, în condițiile legii”, a anunțat sâmbătă Parchetul Curții de Apel Ploiești. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în 24 iulie, „radarul MAPN a detectat o țintă aeriană de tip aeronavă fără pilot, care a pătruns în spațiul aerian român pe traiectul Sulina – Brăila – Fetești – Buzău, fiind monitorizată și ulterior doborâtă deasupra unei zone nelocuite din apropierea localității Padina, județul Buzău (…) Drona identificată era un aparat Shahed și a fost doborâtă de un avion F-16 pilotat de un militar român, nefiind puse în pericol vieți omenești sau bunuri. Fragmentele rezultate în urma doborârii aeronavei au fost identificate pe un teren situat pe DJ 203E, între comuna Padina, județul Buzău și satul Tovărășia, județul Ialomița. În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunea de operarea unei aeronave într-o zonă interzisă, instituită și publicată conform reglementărilor specifice, prevăzută de art. 117 alin. 2 din Legea nr. 21/2020 (Codul aerian)”. Vineri seară, cercetările la fața locului nu au putut fi finalizate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Anterior șeful Statului Major al Apărării, Gheorghiță Vlad, a afirmat că piloții aeronavelor au raportat că drona doborâtă în județul Buzău ar fi o amenințare de tip Shahed și a adăugat că este foarte greu de speculat dacă aceasta era sau nu încărcată. El a explicat că în cele mai multe situații, acest tip de dronă a avut încărcătură explozivă la bord. Echipele de cercetare au scanat cu un sistem portabil de radiografie cu raze X fragmentele descoperite la ieșirea din Padina, județul Buzău, înainte de a le ridica. Surse oficiale au declarat, vineri seară, pentru News.ro, că fragmentele de dronă descoperite la ieșirea din Padina au fost examinate cu un sistem portabil de radiografie cu raze X pentru a verifica structura internă. De asemenea, echipele care au făcut cercetarea la fața locului au vrut să se asigure dacă există sau nu eventuale componente periculoase în interiorul fragmentelor găsite pe un câmp înainte ca acestea să fie urcate într-un elicopter.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Sindicatele cer la unison oprirea proiectului Legii salarizării

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național au anunțat că se retrag din consultările privind actualul proiect al Legii salarizării în sectorul public și cer partidelor parlamentare să oprească demersurile pentru adoptarea acestuia. Acestea susțin că proiectul nu mai poate fi corectat și solicită reluarea întregii reforme după învestirea unui Guvern cu puteri constituționale depline.

Actualitate

Drona de la Padina. Primele reacții internaționale

NATO a anunţat că se află în strânsă legătură cu autorităţile române, după ce o dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian naţional, într-o operaţiune realizată sub comanda şi controlul Alianţei. Oficialii NATO precizează că ameninţarea a fost identificată prompt şi înlăturată, într-un efort multinaţional care arată „că NATO este pregătită şi capabilă să reacţioneze la orice potenţiale ameninţări aeriene, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a apăra teritoriul nostru şi a ne proteja populaţia”.

Acasa Recente Radio Județe