Înapoi la știri

festivalul internațional de arte (biaf) sărbătorește această ediție aniversară cu un program special, transformând Buzăul într-un centru național al artei și culturii. Începând cu 15 august, timp de trei zile, orașul va fi plin de evenimente și spectacole pentru toate vârstele.

31 Jul 2025
3 minute min
Cristina Preda

festivalul internațional de arte (biaf) sărbătorește această ediție aniversară cu un program special, transformând Buzăul într-un centru național al artei și culturii. Începând cu 15 august, timp de trei zile, orașul va fi plin de evenimente și spectacole pentru toate vârstele.

Vineri, festivalul debutează în Parcul Crâng, cu o zi dedicată distracției în aer liber. Potrivit opinibuzau.ro, spectacolul va include artiști de street performance, marionete gigant, acrobați și momente vizuale impresionante, care vor anima aleile parcului. Copiii vor avea parte de ateliere creative și activități speciale, iar seara se va încheia cu un show cu foc și o petrecere în aer liber, completată de un DJ.

Sâmbătă, 16 august, scena BIAF de la Parcul Crâng, în zona Obelisc, va găzdui un concert susținut de Mihai Margineanu & Banda de la ora 20.00. Evenimentul promite o seară plină de umor, melancolie și povești urbane, toate pe ritmuri cunoscute. Înainte de concert, DJ Arggo va susține un set balcanic, iar de-a lungul zilei, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și în aleile parcului, se vor desfășura spectacole de stradă și momente de divertisment.

Duminică, 17 august, festivalul se încheie cu un program energic în Parcul Centrului Muzeal "I.C. Brătianu". De la ora 19.30, publicul este invitat la "Seara Alternativă", unde vor urca pe scenă trei trupe importante ale scenei muzicale alternative românești. Cap de afiș va fi trupa byron, cunoscută pentru aproape 20 de ani de activitate în rock, alături de "Claro Que No", un trio dinamic cu influențe din Queens of the Stone Age, "Royal Blood" și duo-ul gastro-punk "The Schnitzels", care pregătesc un nou album, potrivit sursei citate.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Drone pașnice. Cercetări asupra zonei seismice Buzău-Vrancea

Cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naştere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziţia autorităţilor care gestionează hazardele naturale, dar şi publicului larg. Cercetările vor fi realizate cu ajutorul dronelor si ochelarilor VR, potrivit „Agerpres”.

Actualitate

Forțe noi în justiția buzoiană

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele de numire în funcţie, începând cu data de 1 august, a judecătorilor şi a procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfăşurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de aproximativ 180 de judecători şi de aproape 100 de procurori care vor activa în întreaga ţară.

Actualitate

Șefa de promoție a Pedagogicului, dublă performanță: admisă la Matematică și 9,55 la Titularizare

Performanțele excepționale ale Iuliei Maria Ghinea continuă să confirme un parcurs educațional de elită. Absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și șefă de promoție a generației 2026, tânăra a fost admisă la buget la Facultatea de Matematică – Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și a obținut un rezultat remarcabil la examenul național de Titularizare.

Actualitate

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului.

Acasa Recente Radio Județe