Ion Gheorghe, poetul care a îmbinat tradiția rurală cu spiritualitatea modernă

Ion Gheorghe s-a născut pe 16 august 1935 în comuna Florica și a devenit unul dintre poeții emblematici ai literaturii române. După ce a finalizat școala pedagogică din Buzău în 1952, a continuat studiile la Școala de Literatură „Mihai Eminescu” din București, unde a avut colegi precum Nicolae Labiș sau Lucian Raicu, conform "Dicționarului general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române în 2005.

Ulterior, a urmat Facultatea de Filologie la Universitatea din București, pe care a absolvit-o în 1970. În timpul carierei, a colaborat cu revistele „Albina” și „Drumul belșugului” și, din 1963, a fost redactor și corector la revista „Luceafărul”. Potrivit unor surse, el a avut și funcții oficiale, fiind funcționar la Ministerul Culturii din 1992 și, între 1994 și 1996, atașat cultural la ambasada României din Beijing, notează opinia-buzău.ro.

Debutul său poetic a avut loc în revista „Tânărul scriitor” în 1953, iar în 1957 a publicat romanul în versuri „Pâine și sare”. În vasta sa operă, Ion Gheorghe rezonează cu valorile spiritualității rurale, exploatând mituri, legende și ritualuri populare, adesea proiectate asupra realității cotidiene. În "Dicționarul scriitorilor români", se menționează că poetul incorporează, prin poezie, arhetipuri și mentalitatea tradițională, confruntând-o cu istoria, care devine obsesia sa.

Opera sa vastă cuprinde numeroase volume, printre care „Căile pământului” (1960), „Țara rândunelelor” (1963), „Cariatida” (1964) și „Vine iarba” (1968). Într-o formă condensată, "Dictionarul general al literaturii române" din 2005 îl caracterizează astfel: „Versurile lui Ion Gheorghe încearcă să reactiveze o mentalitate tradițională marcata de forțe misterioase, în care trecutul nu este paradis pierdut, ci începutul absolut, în care cosmosul și logosul sunt inseparabile, iar lumea tradițională continuă să trăiască în satul românesc.”

Potrivit sursei, vreme de peste șaizeci de ani, Ion Gheorghe a fost distins cu mai multe premii, între care Premiul Uniunii Scriitorilor în 1966, Premiul Asociației Scriitorilor din București în 1976 și Premiul Academiei Române pentru volumul „Avatara”.