Înapoi la știri

Monitorizarea radioactivității în județul Buzău nu a înregistrat depășiri în 2024

25 Sep 2025
2 minute min
Andrei Miroslavescu

Monitorizarea radioactivității în județul Buzău nu a înregistrat depășiri în 2024

În județul Buzău, anul 2024 a adus peste 4.500 de analize privind reactivitatea factorilor de mediu, fără a identifica surse cu impact radiologic semnificativ. Măsurătorile realizate au confirmat stabilitatea condițiilor radiologice locale, arată Direcția Județeană de Mediu Buzău.

Stația de Supraveghere a Radioactivității Mediului din Buzău efectuează zilnic un program complex de măsurări, inclusiv a radioactivității beta globale și a dozelor gama absorbite în aer, pentru a detecta orice creștere a nivelurilor de radiații în mediul înconjurător. În 2024, au fost realizate 4.501 analize beta și peste 16.000 de măsurători ale dozei gamma.

conform opiniabuzau.ro, determinările pentru Radon 222, Toron și pentru alte elemente naturale nu au scos la iveală nereguli sau depășiri ale limitelor admise, iar valorile sunt comparabile cu cele din anul precedent. „Considerăm că pe teritoriul judeţului Buzău nu au fost depistate până în prezent surse cu impact radiologic asupra mediului înconjurător”, a explicat reprezentanta DJM Buzău.

Pentru 2025, specialiștii estimează un tablou similar celui din 2024, cu valori constante ale radioactivității din mediul înconjurător. Astfel, nu se impune implementarea unor programe suplimentare sau măsuri speciale privind monitorizarea fondului natural din punct de vedere radiologic.

Alte postari din Administratie
Administratie

În curând, RER SUD va avea un concurent redutabil: Asociația Eco Buzău 2009

După obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare, Asociația Eco Buzău 2009, care și-a asumat misiunea de a implementa Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), va solicita tuturor primăriilor membre, inclusiv celor de la Buzău și Gălbinași, ultimele unități administrativ-teritoriale din județul Buzău care au primit statutul de asociat, să procedeze la un aport de capital, în afară de plata anuală a cotizației de membru în asociere, pentru constituirea unei societăți comerciale (SC) care va avea calitatea de operator public. Noua societate comercială își va desfășura activitatea în același mod precum Compania de Apă în cadrul Asociației Buzău 2008, sau cum execută serviciile publice de transport public de persoane societatea Trans Bus, în cadrul ADI Buzău-Mărăcineni.

Administratie

Rm. Sărat: Lucrări neprevăzute pe E85, în afara bugetului alocat prin „Anghel Saligny”

La începutul acestui an, primarul Sorin Cîrjan anunța că cea mai mare investiție în curs de implementare la Râmnicu Sărat – reabilitarea infrastructurii rutiere pe un număr important de străzi din municipiu, inclusiv modernizarea tronsonului Drumului European E85, care traversează orașul – a (re)primit undă verde pentru continuarea finanțării și încheierea ultimelor etape în execuțiile contractuale. Autoritățile municipale spun că va fi de lucru pe durata întregului an, condiția principală fiind ca și Primăria Râmnicu Sărat să poată ține pasul cu acoperirea cheltuielilor neeligibile, în cadrul proiectului dezvoltat pe Programul Național „Anghel Saligny”.

Administratie

Încă un fost demnitar revine la Consiliul Județean

După ce președinția Consiliului Județean a fost preluată de fostul premier Marcel Ciolacu, care a câștigat alegerile parțiale de la finele anului trecut, a venit rândul fostului secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării Alexandru Stoica să revină la Buzău. Acesta va ocupa din nou funcția de administrator public al județului, funcție pe care a ocupat-o și în perioada 2020-2021 în urma unui concurs.

Administratie

Se caută constructor pentru reabilitarea Gării Râmnicu Sărat. Pentru a treia oară!

Sucursala Regională de Căi Ferate Galați face a treia încercare pentru a găsi un constructor care să demareze lucrările dedicate modernizării gării Râmnicu Sărat, scriet platforma „Club Feroviar”. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – Lot SRCF Galaţi, stațiile Râmnicu Sărat, Adjud, Făurei, Mărăşeşti – Modernizarea stației de cale ferată Râmnicu Sărat”.

Acasa Recente Radio Județe