Înapoi la știri

Primarul Toma fotografiat alături de două buzoience de succes în Marea Britanie

07 Nov 2025
2 minute min
Ion Ionescu

Primarul Toma fotografiat alături de două buzoience de succes în Marea Britanie

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a avut bucuria de a se fotografia împreună cu două femei originare din județul Buzău care au reușit pe plan internațional. Una dintre ele este primul român desemnat primar în Marea Britanie, în orășelul Bicester, lângă Oxford. Aceasta vine din Pietroasele.

Cealaltă doamnă este Laura Popescu, ambasador al României în Marea Britanie din 2021, originară din Râmnicu Sărat. Diplomat de carieră din 2004, Popescu vorbește fluent engleză, franceză și germană și are un doctorat în filologie obținut la Universitatea București.

Primarul Toma le-a întâlnit pe cele două buzoience la București, în cadrul unei conferințe dedicate facilităților și integrării persoanelor cu dizabilități în orașele moderne. Buzoienii.ro menționează că titlul fotografiei realizate a fost „Trei buzoieni”, nume pus de ambasadorul Laura Popescu.

Edilul a transmis și un mesaj important: „Ceea ce am învățat în această conferință în primul rând, este ca în toate proiectele să consulți și să iei idei și de la oamenii cu dizabilități, pentru a avea soluțiile cele mai bune, pentru întreaga comunitate. Trebuie să ne schimbăm atitudinea față de persoanele cu dizabilități pe care trebuie să-i respectăm mai mult și să-i ajutăm să se integreze cât mai ușor în comunitatea noastră!”

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Forțe noi în justiția buzoiană

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele de numire în funcţie, începând cu data de 1 august, a judecătorilor şi a procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfăşurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba de aproximativ 180 de judecători şi de aproape 100 de procurori care vor activa în întreaga ţară.

Actualitate

Drone pașnice. Cercetări asupra zonei seismice Buzău-Vrancea

Cercetătorii vor încerca să răspundă la întrebările privind modul în care cutremurele din zona Buzău-Vrancea afectează stabilitatea unor forme de relief care pot da naştere alunecărilor de teren, surpărilor sau viiturilor, datele urmând să fie puse la dispoziţia autorităţilor care gestionează hazardele naturale, dar şi publicului larg. Cercetările vor fi realizate cu ajutorul dronelor si ochelarilor VR, potrivit „Agerpres”.

Actualitate

Șefa de promoție a Pedagogicului, dublă performanță: admisă la Matematică și 9,55 la Titularizare

Performanțele excepționale ale Iuliei Maria Ghinea continuă să confirme un parcurs educațional de elită. Absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și șefă de promoție a generației 2026, tânăra a fost admisă la buget la Facultatea de Matematică – Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și a obținut un rezultat remarcabil la examenul național de Titularizare.

Actualitate

Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului.

Acasa Recente Radio Județe