Înapoi la știri

FOTO / La 14 ani lansa bestselleruri, iar acum a fost admisă la Medicină

45 minute în urmă
6 minute min
Elena Dumitrescu
Ioana Cîmpeanu, absolventă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău și una dintre cele mai apreciate tinere autoare de carte din județ, a reușit o performanță remarcabilă la admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie, obținând 92 de puncte, un rezultat care îi asigură accesul la una dintre cele mai râvnite facultăți din România. Momentul în care și-a aflat rezultatul a fost relatat de senatorul social-democrat buzoian Carmen Orban – un profesionist în domeniul medical, profesor Universitar la U.M.F. „Carol Davila” și Șef Clinică A.T.I., cu o vastă experiență medicală, ca medic primar A.T.I. la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arși, Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Universitar de Urgență București dar și în managementul sanitar-, care s-a aflat printre cei prezenți în timpul finalizării corectării lucrărilor. „O tânără s-a apropiat de mine. Tocmai aflase că obținuse 92 de puncte. Cu ochii plini de emoție, m-a întrebat: I-am zâmbit și i-am răspuns: Ne-am îmbrățișat, iar bucuria ei a devenit, pentru câteva clipe, și bucuria mea”, a povestit Carmen Orban. Discuția a continuat, iar managerul spitalului a aflat că tânăra provine din același liceu pe care l-a absolvit și ea. „Am întrebat-o apoi ce liceu a absolvit. , din Buzău. Am zâmbit. <Și eu am absolvit același liceu>. Nu mă cunoștea, dar parcă nici nu mai conta. În acel moment ne uneau aceeași emoție și același loc din care am pornit cândva spre visurile noastre”, a mai spus Carmen Orban. Pentru mulți buzoieni, însă, numele Ioanei Cîmpeanu este cunoscut de mai mulți ani. Înainte de a se remarca prin performanțele academice, tânăra și-a câștigat aprecierea publicului prin talentul său literar. În urmă cu patru ani, Ioana Cîmpeanu devenea un adevărat fenomen cultural local. La doar 14 ani, adolescenta, absolventă a Școlii Gimnaziale „George Emil Palade” din municipiul Buzău, își lansa la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” cel de-al doilea roman, intitulat „Niciodată noi”. Evenimentul a atras atenția comunității culturale, deoarece Ioana era considerată cea mai tânără autoare de roman din România. Primul său volum, „Niciodată pentru totdeauna”, fusese lansat cu un an înainte, în mediul online, în contextul restricțiilor pandemice, pe când autoarea nu împlinise încă 13 ani. Cele două volume au fost primite cu interes de cititori și apreciate de scriitori buzoieni, care au remarcat maturitatea surprinzătoare a scriiturii sale și sensibilitatea cu care își construia personajele și poveștile. Astăzi, succesul obținut la admiterea la Medicină completează un parcurs deja impresionant pentru o tânără care a excelat în domenii diferite. Pasiunea pentru literatură, disciplina studiului și perseverența au însoțit-o de-a lungul anilor și au contribuit la această nouă reușită. Impresionată de întâlnirea cu tânăra din Buzău, Carmen Orban i-a transmis și un mesaj public: „Felicitări, Ioana! Îți doresc să pășești în această profesie cu aceeași modestie, aceeași determinare și aceeași lumină în privire. Sunt convinsă că vei deveni un medic valoros și, mai presus de toate, un om care va face bine celor din jur”. La finalul relatării sale, Carmen Orban a rezumat emoția momentului într-o frază care pare să descrie perfect parcursul Ioanei Cîmpeanu: „Drumul spre medicină începe cu un examen. Drumul spre a deveni un medic adevărat începe cu sufletul. Iar astăzi am avut bucuria să întâlnesc un suflet frumos”.
Alte postari din Educatie
Educatie

FOTO /De la busolă la încredere în sine. Cum a schimbat „Junior Rangers 2.0 – Emoții Verzi” comunitatea școlară din Merei

Proiectul „Junior Rangers 2.0 – Emoții Verzi”, implementat de Asociația Zăgănii Buzăului, s-a finalizat după mai multe luni de activități desfășurate la intersecția dintre educația experiențială, dezvoltarea socio-emoțională și educația pentru patrimoniu. Această etapă oferă cadrul necesar unei evaluări a impactului generat asupra participanților și comunității locale, rezultatele evidențiind relevanța unor intervenții educaționale bazate pe colaborare interinstituțională, implicare comunitară și învățare prin experiență directă.

Educatie

36 de absolvenți din Poșta Câlnău, 36 de locuri la liceu. 11 au ales Colegiul Economic

Școala din Poșta Câlnău a avut anul acesta 36 de absolvenți de clasa a VIII-a. Toți au fost repartizați în învățământul liceal, confirmând prin rezultatele obținute la Evaluarea Națională și prin opțiunile de admitere soliditatea unui parcurs educațional construit pe perseverență, disciplină și implicare.

Acasa Recente Radio Județe